Povestea surorilor crescute într-o cămăruţă de nici 7 metri pătraţi: „Buni ne face de toate şi o iubesc foarte mult“

Povestea surorilor crescute într-o cămăruţă de nici 7 metri pătraţi: „Buni ne face de toate şi o iubesc foarte mult“

Denisa si Natasa alaturi de bunica lor FOTO Ramona Găină

Două surori din localitatea Răşinari, judeţul Sibiu, de 6 şi 7 ani, sunt crescute doar de bunică şi de tată, după ce mama le-a părăsit. Veniturile familiei sunt extrem de modeste.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din praful unei uliţe neasfaltate, o pantă abruptă urcă până-n vârf de deal, aproape de gardul din lemne vechi, ce stă parcă să cadă. În poarta veche, două minuni de copii zâmbesc soarelui, şi-apoi o strâng pe bunica, într-o îmbrăţişare cât o mie de cuvinte. 
 
Dincolo de gardul vechi, o bucată de pantă îngustă coboară abrupt, până la o casă mică, din bârnepeticite cu câteva plăci de plastic. Uşa se deschide cu scârţâit surd, de durere şi neputinţă. Dincolo de ea, într-o cămăruţă de nici 7 metri pătraţi, începe povestea. 

”Sunt copiii mei fetele astea. Copiii mei şi atât”

Nataşa are 7 ani, Denisa, 6. De un an, mama lor a plecat în lume şi de atunci nu mai ştiu nimic de ea. Au rămas cu bunica şi cu tatăl lor, paznic la cimitirul din Sibiu, în casa cât o cutie de chibrituri. Cu dor, cu vise, cu lacrimi în nopţile lungi în care şi-ar dori-o lângă ele şi nu e. Cu îmbrăţişarea caldă a bunicii şi cu lacrimile ei. ”Sunt copiii mei fetele astea. Copiii mei şi atât”. 
 
 
Casa bunicii are două încăperi mici, şi-o magazie în care şi-au înghesuit câteva haine. Camerele, nici 7 metri pătraţi fiecare. Într-una doarme tatăl, în cealaltă, bunica şi fetele. Două paturi, o sobă veche, un dulăpior. Pe tăblia învechită a patului, câteva icoane. 
 
 
”Să ştiţi că la grădiniţă e bine. Mie cel mai mult îmi place să pictez şi să colorez”, descrie Denisa zâmbind, iar mâna se plimbă prin aer, ca şi cum ar picta un buchet maaaare de flori, pentru bunica. ”Şi sora mea e frumoasă. Şi vreau să stau numai cu ea, o iubesc foarte mult. Nu stau fără sora mea”, adaugă minunea de şase anişori, o mie de poveşti şi-un zâmbet care îţi opreşte definitiv sufletul în cutia de chibrituri. 

Nedespărţite

Nataşa are un retard uşor, probleme de vorbire, şi pentru asta merge la o şcoală specială. Iar Denisa refuză să o lase singură, aşa că merg amândouă la aceeaşi instituţie de învăţământ, în Sibiu. În timp ce bunica explică, Denisa îşi strânge sora în braţe, de parcă ar fi şi mamă, şi bunică, şi înger bun la 6 anişori. ”Hai, Nati, zâmbeşte. Te rog eu mult. Hai, zâmbeşte”. 
 
 
În casa din vârf de deal nu există frigider, nici aragaz. E doar o sobă veche, unde bunica face foc iarna şi mâncare tot timpul anului. Apă aduc de la un izvor din sat. E greu în fiecare zi, dar nimeni nu se plânge. Se bucură că se au unii pe alţii, asta este, până la urmă, tot ce contează. ”Buni ne face de toate şi o iubesc foarte mult. Şi tati e frumos şi bun”, explică Denisa. 
 
 
Pe obrajii bunicii, lacrimile se rostogolesc încet, într-o rugăciune de început de lume. ”Fetele astea sunt sufletul meu. Ne deescurcăm cum putem, uşor nu e. Dar mă rog la Dumnezeu să-mi dea putere”, spune bunica. 

Visele simple din cutia de chibrituri

Nu are pensie, tatăl fetelor câştigă 700 de lei, mai au alocaţiile fetelor, 160 de lei. Bunica mai munceşte cu ziua prin sat, tatăl, la fel. Pe masă pun ce pot, s-au obşinuit cu puţin. De mama fetelor nu mai ştiu nimic, nici vorbă să le ajute cu ceva. Câteodată, când simte că ajunge la capătul puterilor, bunica îşi pierde lacrimile printre zâmbetele celor două minuni. Apoi se ridică, le strânge în braţe şi merge mai departe. 
 
 
Fetele au vise simple. Jucării, hăinuţe, dulciuri, cât mai multe dulciuri. Denisa vrea o maşinuţă, Nataşa, pufuleţi cu surprize. Bunica prinde un colţ de basma, îşi şterge lacrimile şi zâmbeşte. Îşi aduce aminte de bucuria Denisei când tata a adus acasă o cutie de smântână. Zici că s-ar fi strâns pe masa lor toate bunătăţile lumii. Nu cere nimic, doar lumină şi linişte pentru fetele ei. 
 
 
”Vreau să fie bine, să fie fericite, sper ca măcar ele să nu fie necăjite”, rezumă scurt, iar Nataşa deschide braţele larg, cât un vis şi cât o poveste. ”Mult mult mult îl iubesc pe tati. Şi pe buni, şi mai mult...”. 

Cum putem ajuta

Denisa şi Nataşa au nevoie de foarte multe lucruri. Pe şângă hăinuţe sau dulciuri ar prinde extrem de bine în casă un frigider, pentru că nu au unde păstra alimentele perisabile. Nu au nici aragaz, iar fetele s-ar bucura foarte mult dacă alţi copii, care s-au plictist de jucăriile lor, le-ar face pachet şi le-at trimite la ele. Cei care doresc să ajute familia o pot contacta pe bunică, Maria Bontea, la numărul de telefon 0751/482159. 
 
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
Într-un sat uitat de lume din judeţul Sibiu, şase copii frumoşi duc zi de zi o luptă chinuitoare pentru supravieţuire. Asta nu-i împiedică să-şi vadă de şcoală şi să viseze la un viitor mai bun.
 
 
Lenuţa Podariu, o femeie în vârstă de 47 de ani dintr-un cătun uitat de lume din Sibiu, creşte singură nouă copii. Nu se plânge, însă, şi spune că nu şi-ar da copiii pentru nimic în lume.
 
 
Soţii Victoria şi Eugen Groza din Mediaş, judeţul Sibiu, au luat în plasament în urmă cu 14 ani doi fraţi abandonaţi şi i-au crescut cu toată iubirea şi atenţia de care s-ar fi putut bucura dacă ar fi fost copiii lor naturali. Cei doi fraţi, Sebi şi Alexandra, mărturisesc cu emoţie că nici nu-şi puteau dori o familie mai frumoasă.
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: