Povestea Sălii Thalia, prima clădire de teatru din România. Cum a ajuns pe scena sălii sufleurul Mihai Eminescu
0Una din cele mai frumoase clădiri ale Sibiului, Sala Thalia a fost construită în 1787, fiind primul teatru din ţară şi unul din cele mai frumoase din Europa. Mihai Eminescu a ajuns aici în 1867, sufleur în prima piesă în limba română jucată pe scena teatrului.
Povestea începe în anul 1787 când Martin Hochmeister, iniţiatorul primei librării din România, primeşte prin contract Turnul Gros, parte a fortificaţiilor medievale ale Sibiului, pentru a amenaja aici un teatru modern. Construcţia va fi o adevărată bijuterie arhitecturală, având printre altele două balcoane, dar şi lojă pentru guvernatorul Transilvaniei.
“Teatrul a fost edificat între iunie şi decembrie 1787, fiind inaugurat în 1 iunie 1788, cu una dintre piesele lui Christoph Seipp. Aici s-au jucat nenumărate piese printre care, „Pădurea Sibiului” în 1815, „Trei tablouri ale Ardealului de altă dată” în 1832, „Ce-ţi tot povesteşte Sibiul” în 1859, dar au avut loc şi concerte cum a fost cel din 1879 cu Johannes Brahms şi J. Joachim. Martin Hochmeister organizat aici şi baluri sau recepţii taxând cu 2 florini pentru 16 spectacole şi un bal sau doar un florin participarea la un bal”, explică istoricul Răzvan Pop, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu.
Sala Thalia la sfarsitul secolului XIX - Foto razvanpop.ro
Primul incendiu de proporţii are loc la Thalia în 1826, fiind provocat de un spectacol de artificii pus în scenă de un regizor slovac. Sala va fi restaurată de fiul fondatorului, Martin Hochmeiser Jr., iar spectacolele se reiau în 1827.
“Anul 1849 aduce cu sine întreruperea spectacolelor, generalul Bem ocupând teatrul, dar în 1850 se va relua activitatea. În 1865, Magistratul va cumpăra pentru 35.000 de guldeni teatrul de la urmaşul Hochmeister, din acest moment stagiunea devenind una permanentă. În 1867 a regizat aici câteva spectacole şi Mihai Pascaly, piese de teatru destinate populaţiei sărace a oraşului”, adaugă istoricul Răzvan Pop.
Mihai Eminescu la Thalia
Sufleur în trupa de teatru a lui Pascaly era Mihai Eminescu iar spectacolul susţinut a fost prima piesă în limba română jucată pe scena Thaliei. Trupa făcea un turneu prin Ardeal, iar la Sibiu a ajuns de la Braşov. În volumul ”Viaţa lui Mihai Eminescu” George Călinescu vorbeşte despre reprezentaţiile date de trupa de teatru la Sibiu, dar şi despre cum a apărut tânărul Eminescu la un banchet la hotelul Împăratul Romanilor, după reprezentaţii.
„Dacă braşovenii au primit cu atâta căldură pe artiştii români, ei, care mai văzuseră teatru românesc, închipuie-şi oricine bucuria sibienilor la prilejul ce li se da de a auzi întâia oară pe scenă limba românească. Sala teatrului fu oferită gratuit, cu condiţia ca o reprezentaţie să fie dată în folosul săracilor. Piesele jucate nu numai entuziasmară pe români, dar satisfăcură şi publicul german. Ultima reprezentaţie s-a dat în ziua de 18/30 iunie. Cu o zi înainte, într-o vineri, Societatea Românească din Sibiu, în semn de mulţumire, dădu un banchet în onoarea lui Mihai Pascaly, în sala hotelului ”Împăratul Romanilor”, sub preşedinţia lui Iacob Bologa, consilier aulic pensionar, la care luară parte vreo sută cincizeci de persoane, printre care şi câţiva tineri studenţi.
Sala mare, la inceputul secolului XX - Foto razvanpop.ro
Banchetul a urmat într-o animaţie indescriptibilă, ajunsă la culme când directorul Pascaly ţinu un toast cu oarecare aluziuni discret politice. După ce s-au potolit discursurile, lumea s-a ridicat de la masă formând grupe şi vorbind. De grupa tinerilor în care se afla Ieronim Bariţiu şi fără îndoială N.Densuşianu, care făcea cronica teatrală în revista Familia şi care cunoştea, după cum, ştim, pe Eminescu, se apropie ”un tânăr ce semăna a fi şi el actor din trupa lui Pascal, cu părul lung, şi de coloare neagră foarte frumoasă, cu nişte ochi mari de tăietura migdalelor, plini de o veselie melancolică, nişte ochi expresivi, vorbitori şi totodată misterioşi. Erau nişte ochi din ce în ce mai periculoşi pentru inimile neexperte de fete, iar pentru femeile experte erau ochii dorului. În capul unei femei frumoase şi tinere acei ochi ţi-ar fi spus de la prima vedere: i-ai văzut şi nu-i vei uita niciodată, cum nu uită călătorul undele azure ale Fântânei Trevi din Roma Veche. În cazul acelui tânăr de statură mijlocie, dar bine legat, ei îţi făceau impresia unui om predestinat, unui om fatal. Erau ochii despre care fericitul Vasile Alecsandri zice că sunt ochi mari, fără noroc.
Tânărul se recomandă studenţilor: Mihai Eminescu. Plini de curiozitate, deoarece nu-l văzuseră jucând în scenă deschisă, studenţii întreabă a doua zi ce roluri joacă dl. Eminescu, şi acela îi lămuri că tânărul nu era actor, ci sufleur, că era poet de talent, dar foarte nefericit”, se arată în volumul citat.
Restaurată după Revoluţie
În 1949, un al doilea incendiu are loc la Thalia, de această dată de la o ţigară uitată aprinsă. Din cauza acestuia, activitatea teatrului este mutată în incinta fostului cinematograf Apollo, unde astăzi funcţionaeză Teatrul “Radu Stanca”.
“Numele de Sala Thalia care este astăzi consacrat între sibieni vine din perioda comunistă când aici va fi clubul sindicatelor de la fabrica Independenţa. După 1990, Consiliul Judeţean decide restaurarea complexului. Lucrările vor începe în 1994 dar se vor termina de abia după zece ani în 2004, când în locul teatrului aici s-a mutat Filarmonica din Sibiu”, explică istoricul Răzvan Pop.
Sala Thalia in 2009 - Foto razvanpop.ro
Primul concert al Filarmonicii are loc la Thalia pe 29 mai 2004. Sala Thalia găzduieşte astăzi nu doar concertele Filarmonicii ci şi numeroase alte evenimente culturale.
Vă mai recomandăm:
Iuliana Poplăcean este unul dintre cei 7 elevi din judeţul Sibiu care au reuşit să obţină nota 10 la examenul de Evaluare Naţională 2015. Rezulatatele la Evaluare Naţională 2015 s-au afişat vineri pe site-ul edu.ro şi la centrele de examinare.
Pavel Diaconu, în vârstă de 69 de ani, din localitatea sibiană Răşinari, merge la toate evenimentele importante îmbrăcat în ia tradiţională românească. Din dragoste pentru tradiţii, bătrânul şi-a amenajat acasă şi un minimuzeu cu obiecte tradiţionale.
„Noica a fost filat ca un obiectiv militar“ avea să afirme Andrei Pleşu, despre Securitatea care l-a urmărit pe filozof pe tot parcursul vieţii, indiferent că acesta s-a aflat la Bucureşti, în Păltiniş sau în alte părţi.
Se încarcă comentariile...
