Povestea fascinantă a medicului român care a reformat sistemul de stat fără un ban de la buget: Livia Ognean, îngerul copiilor născuţi de câteva sute de grame

Medicul neonatolog Livia Ognean (46 de ani) a reuşit să mobilizeze colegi, părinţi şi oameni obişnuiţi pentru a schimba în bine viaţa unor copii de numai câteva sute de grame, internaţi la terapie intensivă neonatală în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Totul prin forţe proprii, independent de statul român.

În secţia de Terapie Intensivă Neonatală a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, nimeni nu primeşte „atenţii“, fie că e vorba despre medici, asistente sau despre personalul auxiliar. În schimb, toţi părinţii care vor să le mulţumească în vreun fel celor care le-au dat micuţilor lor o şansă la viaţă sunt îndrumaţi către Asociaţia Baby Care, ale cărei baze au fost puse de medicul Livia Ognean (46 de ani), coordonator de Terapie Intensivă Neonatală în cadrul acestei secţii. 

Într-un sistem medical plin de probleme, pe care tot mai mulţi medici tineri îl părăsesc pentru locuri de muncă infinit mai bine plătite în străinătate, dr. Livia Ognean s-a încăpăţânat nu doar să rămână în ţară, ci şi să încerce să mobilizeze cât mai multă lume pentru a veni în sprijinul celor mai mici bebeluşi internaţi la Reanimare. Prin intermediul asociaţiei, a strâns câteva zeci de mii de euro, bani cu care a fost dotată secţia de Terapie Intensivă pentru nou-născuţi. S-au cumpărat: incubatoare noi, pulsoximetre, un ecograf, un pătuţ încălzit cu saltea de apă şi încă o saltea de apă încălzită, maşină de spălat, circuite de respiraţie, reactivi pentru analize, lenjerii de pat, consumabile pentru secţie şi câte şi mai câte.

TRANSPARENŢĂ MAXIMĂ

Toate donaţiile sunt făcute pe chitanţă, iar online, pe pagina de Facebook a Asociaţiei Baby Care, sunt publicate toate sumele primite, indiferent de valoarea acestora, şi toate cheltuile făcute din banii primiţi. „Pe pagina de Facebook a asociaţiei avem un bilanţ contabil în fiecare an în care scriem exact fiecare donaţie, cât de mică e, de la cine am primit-o şi ce am făcut cu banii respectivi, aşa încât toată lumea să vadă că fiecare bănuţ pe care l-au investit e de fapt pentru copii. Asociaţia e bazată pe voluntariat. Mai mult decât atât plătim şi cotizaţii“, explică medicul. 

Povestea Asociaţiei Baby Care, al cărei preşedinte este Livia Ognean, a început în anul 2006, şi este astăzi un model despre cum oamenii cu suflet, toţi voluntari, pot face minuni într-un spital de stat. „Este asociaţia medicilor şi asistenţilor de aici, de la noi din secţie. Ulterior au aderat mămici şi medici din oraş care şi-au dorit să ne sprijine. La început, a fost ideea să redirecţionăm cei 2% pe care aveam dreptul să-i realocăm din impozit către asociaţie, în aşa fel încât să mai cârpim pe ici pe colo ce se poate. Aşadar, câţiva ani de zile, secţia noastră de Neonatologie şi colegii de la Obstetrică au donat cei 2% către asociaţie şi aşa am încercat să ne descurcăm“, povesteşte Livia Ognean. Dar cu timpul, lucrurile au căpătat amploare nebănuită.

ALEARGĂ PENTRU BEBELUŞI

Livia Ognean aleargă în fiecare an la maratonul umanitar de la Sibiu şi îşi mobilizează şi prietenii şi cunoştinţele să o sprijine cu donaţii pentru proiectele asociaţiei care vine în sprijinul bebeluşilor de câteva sute de grame. Povestea maratoanelor a început cu patru ani în urmă.

„Soţul uneia dintre colegele nou angajate în secţie a venit să vadă secţia. După ce a văzut ce e aici, a spus că este inadmisibil să treacă lumea prin faţa Spitalului Judeţean şi să nu ştie ce se întâmplă aici şi că trebuie să facem ca lumea să ştie, pentru că, dacă lumea ştie, cu certitudine ne va ajuta. Şi a avut dreptate. După aceea am început să avem proiecte, să alergăm la maratonul umanitar, să avem diverse acţiuni prin care să încercăm să facem cunoscut ce facem, pentru că noi am crezut şi credem în continuare că înainte de a cere ajutorul cuiva trebuie să spunem lumii ce facem şi să arătăm care sunt rezultatele pe care le avem“, subliniază Livia Ognean. 

PRIMII COPII ÎNGRIJIŢI SUNT DEJA STUDENŢI

Povestea e frumoasă şi simplă, şi începe undeva în anii de liceu, când medicul de azi a ales, aparent fără o motivaţie anume, profesia care avea să-i schimbe viaţa. „Nici măcar nu ştiu ce m-a îndemnat să dau la Medicină, ştiu doar că până în clasa a XI-a voiam să fac limba engleză, în clasa a XI-a nu ştiu ce s-a întâmplat şi am început să mă pregătesc pentru Medicină. Am dat la Facultatea din Târgu Mureş şi am intrat“, povesteşte zâmbind Livia Ognean. Recunoaşte că în primii doi ani de facultate nu a găsit multe materii care să o atragă în mod deosebit, însă lucrurile s-au schimbat complet în anul IV, când a început să studieze Pediatria. „Când am început să fac Pediatria, mi-am dat seama că am găsit ceea ce căutam în facultate de fapt, fiindcă din acel punct încolo am ştiut ce vreau să fac“, povesteşte medicul. 

După ce şi-a luat examenul de rezidenţiat, nu a reuşit să prindă un post pe pediatrie la Târgu Mureş, aşa cum îşi dorise iniţial, şi atunci a optat pentru un post de rezident în Neonatologie la Bucureşti. Astăzi, când priveşte înapoi, e convinsă că totul s-a „aşezat“ la momentul respectiv exact aşa cum a trebuit. „Am ales să iau la Bucureşti rezidenţiat de Neonatologie, fără să fi călcat vreodată într-o secţie de Neonatologie. Dar cred că până la urmă, a fost la fel ca şi cu Pediatria: în momentul în care am intrat într-o secţie de Neonatologie, am ştiut că asta vreau să fac, ca şi cum altcineva mi-ar fi condus paşii“, povesteşte medicul. A făcut stagiul la Bucureşti, după care s-a transferat la Sibiu, unde şi-a făcut practic tot rezidenţiatul şi unde şi-a construit apoi cariera de neonatolog. A venit la Sibiu în urmă cu mai bine de 20 de ani, în 1994, „primii copii pe care i-am văzut născându-se sunt studenţi“. 

NOROC CU AMERICANII

Îşi aminteşte şi acum de prima imagine din Neonatologia de acum 20 de ani. „Lucrurile erau complet diferite faţă de acum. În primul rând, copiii cei mai mici, mai fragili, mai necăjiţi nu aveau acces în terapia intensivă, ei intrau direct în secţia de prematuri, iar în terapia intensivă erau doar copii de peste 2.500 de grame. De fapt, a numi terapie intensivă ceea ce era atunci e puţin cam mult. Aveam doar incubatoare, nu aveam pulsoximetre, nu aveam monitoare, era practic doar o îngrijire mai atentă“, rememorează Livia Ognean. 

Lucrurile s-au schimbat mult şi marele noroc al Sibiului a fost că, în cadrul unor programe româno-americane, şefa secţiei de Neonatologie, dr. Ecaterina Olariu, şi asistenta şefă au participat la şedinţele de instruire, iar după aceea au instruit mai departe personalul. „În timp tot mai multe persoane din secţie au participat la acele instruiri şi am aplicat ce am învăţat. Apoi au venit şi aparatele şi am avut ocazia să facem şi mai intens ceea ce ne-au învăţat echipele de americani care continuă să vină şi în prezent. Au fost şi anul trecut şi vor veni şi anul ăsta la noi“, spune Livia Ognean. 

1 iunie, ziua întâlnirii dintre medici şi copiii salvaţi de ei

Astăzi, nimic din ce e în Terapia Intensivă Neonatală de la Sibiu nu se compară cu ce a găsit medicul aici acum mai bine de 20 de ani. Dincolo de dotările moderne, medicul subliniază, însă, ori de câte ori are ocazia, că e extrem de important faptul că se lucrează în echipă, „pentru că în Neonatologie nu există medic şi asistentă. În Neonatologie, pentru ca lucrurile să meargă bine, trebuie să existe echipă“, spune specialista. Echipa este extrem de bine închegată, iar asistentele şi medicii sunt ataşaţi de copiii pe care i-au îngrijit de-a lungul anilor. 

Ţin legătura pe internet cu micuţii de odinioară care sunt stabiliţi azi în diverse ţări ale lumii, dar asta nu e tot. În fiecare an, de 1 iunie, are loc o întâlnire emoţionantă, la o cabană de lângă Sibiu, întâlnire la care vin medici şi asistente cu tot cu familii, copii care au trecut prin Terapie Intensivă şi părinţii lor. 

ÎN STRĂINĂTATE DISPARE PROVOCAREA

Deşi e conştientă că lucrează într-un sistem medical care mai are, cu siguranţă, foarte multe probleme nerezolvate, Livia Ognean spune că nu şi-a dorit niciodată să lucreze peste graniţă. A fost la specializări, a văzut cum este, a avut şi are în continuare oferte, dar întotdeauna s-a întors acasă. Pe cei care aleg să plece, însă, nu-i condamnă. „Am şi fost plecată dincolo, am stat mai bine de o lună în Germania, o lună în Statele Unite, o lună în Elveţia, pentru instruire, şi niciunul din locurile astea nu m-a tentat, deşi oferte au fost şi sunt în continuare. Acolo au absolut de toate, lucrurile se desfăşoară altfel şi provocarea dispare pentru că dincolo, singura provocare ar fi fost dorul de casă şi, cu certitudine, mi-ar fi lipsit echipa. Noi suntem ca o familie aici“, subliniază medicul neonatolog. 

A avut, cu siguranţă, şi momente dificile, însă niciodată nu şi-a pus problema să renunţe: „Din păcate, sunt momente în care simţi că nu vrei să mai vezi zbuciumul ăla, că nu mai poţi să mai vezi suferinţa. Alea sunt momentele în care, într-adevăr, am simţit că nu mai vreau să fac asta. Numai că în Reanimare, copiii sunt unul lângă celălalt şi, când întorci spatele unuia, îl vezi pe altul şi atunci trece, nu de tot pentru că tristeţea rămâne acolo în suflet, dar găseşti motivaţie să mergi mai departe pentru ceilalţi“. ;

Viaţa unei fetiţe, salvată cu viagra

Livia Ognean nu are copii, însă spune zâmbind, cu vocea tremurând de emoţie, că are o familie cum alta nu e, din care fac parte toţi micuţii internaţi în secţia în care lucrează. A avut, de-a lungul celor peste 20 de ani de carieră, cazuri dintre cele mai dificile, iar cea mai mare împlinire o consideră cu siguranţă faptul că astăzi ţine legătura cu tineri care, în urmă cu mulţi ani, erau bebeluşi de doar câteva sute de grame, internaţi la Terapie Intensivă. 

„Îmi amintesc de unul dintre cazurile care m-au impresionat cel mai mult. Este vorba despre o fetiţă care a avut o formă brută de hipertensiune pulmonară. La vremea aceea, erau doar câteva cazuri descrise în literatură de tratament cu sildenafil. Asta e viagra. Nu mai aveam ce face decât să încercăm cu tratamentul ăsta, şi evident că a fost destul de greu să porneşti să faci ceva ce n-ai făcut niciodată, în România nu se mai făcuse niciodată. A fost norocul nostru că tatăl e inginer şi ceea ce se întâmplă în plămâni în hipertensiunea pulmonară la nou-născut e o chestie destul de tehnică. Am explicat tatălui ce e boala, ce se întâmplă şi ce facem şi da, a funcţionat într-un mod spectaculos. Într-o oră s-a schimbat situaţia copilului, era cu totul şi cu totul alt copil. Acum fetiţa e mare, e sănătoasă, cred că au trecut deja 10 ani, poate şi mai mult“, îşi aminteşte cu emoţie Livia Ognean. 

„Mâncăcioşii“, „gălăgioşii“ şi „zâmbăreţii“

Întrebată care dintre bebeluşi au fost cei mai memorabili, Livia Ognean nu ştie ce să răspundă mai întâi. „Pe pitici, vrând-nevrând, îi ţii minte. E vorba de cei care se nasc cu 600, 700, 800 de grame. Aceşti copii te solicită atât de mult, te plimbă practic prin tot ce înseamnă patologie, în fiecare zi au altceva şi trebuie să fii atent non-stop, încât e imposibil să nu-i ţii minte. Sunt ca şi ai noştri, ei nu au nume de familie, pentru mine sunt numele de botez sau unii dintre ei mai primesc chiar şi porecle în funcţie de ce fac, în funcţie de personalitatea lor. Chiar dacă pare puţin credibil, fiecare copil, oricât de mic ar fi, e diferit de altul cu aceeaşi greutate şi vârstă şi are o altă personalitate. Sunt copii mâncăcioşi, gălăgioşi, sunt copii care sunt foarte cuminţi, care zâmbesc tot timpul, lucrurile astea nu pot trece neobservate când eşti lângă ei foarte multe ore“, enumeră medicul neonatolog. Totuşi, inevitabil vine vorba şi despre cele mai triste cazuri. „Sunt şi copiii care nu au reuşit să supravieţuiască, dar care au luptat cu atât de multă putere şi atât de multă dorinţă de viaţă încât tot nu poţi să-i uiţi“, spune Livia Ognean. 

Vă mai recomandăm: 

Povestea lui Hermann Oberth, sibianul care a revoluţionat navigaţia spaţială. A fost primul om din lume care a gândit proiectul rachetelor moderne de acum

Savantul transilvănean născut la Sibiu a rămas cunoscut în istorie drept părintele navigaţiei spaţiale, cercetările sale în domeniu fiind recunoscute şi apreciate în întreaga lume.

Sibianul Ieronim Budac, locotenentul lui Al Capone: cum a ajuns în Mississippi cu un camion cu alcool de contrabandă, fugind de poliţie

Cârţişoreanul rămas şi azi o legendă a avut o viaţă plină de peripeţii în America. Cu banii strânşi a dezvoltat acasă afaceri bănoase şi a fost primar în satul lui timp de patru mandate.

Satul unde nu s-a mai născut nimeni de 27 de ani. Povestea celor 12 oameni care mai trăiesc în Gherdeal: „Saşii au plecat în Germania, românii – sub brazi“

Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.