Fetiţa cu chitara. Povestea Soranei, care la doar nouă ani cerşeşte şi cântă în centrul Sibiului

Fetiţa cu chitara. Povestea Soranei, care la doar nouă ani cerşeşte şi cântă în centrul Sibiului

Sorana Olariu, cantand la chitara, cu o cutie pentru bani in fata, intr-un pasaj din centrul Sibiului - Foto Ramona Găină

O fetiţă de doar 9 ani din Sibiu, frumoasă foc şi cu rezultate foarte bune la şcoală, cere mila trecătorilor „vegheată” de la distanţă de mama ei, care nu munceşte.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
În pasajul de la magazinul Dumbrava, din centrul Sibiului, şuieră un vânt pătrunzător: Puţinii trecători din zonă îşi strâng zgribuliţi hainele groase pe trup şi înfruntă curentul cu capul ascuns între fularele călduroase. 
 
Într-un frig cumplit, pe treptele laterale, un copil frumos, cu băscuţă şi haină roz, pantaloni subţiri de trening şi adidaşi în picioare, mângâie cu mânuţele goale, îngheţate, corzile unei chitări mici. Şi ochii aceia senini, şi zâmbetul, şi glasul tremurat care sparge vântul şi înmoaie sufletul, în frigul cumplit, mai opresc câte un trecător care lasă, milos, câte 1 leu în cutia din faţa fetiţei cu chitară. 
 
Mama care nu merge la muncă, dar îşi „păzeşte” copilul, la cerşit
 
Prima noastră poveste, în care Sorana mă îmbrăţişează tare tare, e despre două caiete speciale de la şcoală, pentru care spune că strânge bani. După care aleargă pe scări şi o strigă pe mama, şi aflu astfel că mama „păzeşte”, de la distanţă, copilul care cere bani cu ochii, cu zâmbetul şi cu chitara mângâiată de mânuţele îngheţate. „E singurul copil, în chirie stăm. Am lucrat, dar m-am pensionat, am spondiloză cervicală. Am ajutor social”, e prima explicaţie a mamei, pe jos, pe scările îngheţate, în pasajul în care ai senzaţia că vântul îţi şuieră până în adâncul sufletului. 
 
A doua zi, le caut locuinţa într-o curte ferită, din oraşul de jos. Dau de o uşă veche, de lemn, care se deschide după bătăi insistente, deşi fixasem o oră de întâlnire. Mia Olariu (36 de ani), mama Soranei, în pijama, Sorana cu picioarele goale şi acelaşi zâmbet scos parcă dintr-o reclamă, o cameră mică, de 16 metri pătraţi, locuinţă socială primită de la primărie, mizerie cruntă, toate aruncate care pe unde, un desen cu un soare în colţ lipit de colţul unui dulap vechi. 
Explicaţiile mamei curg greu. Dacă în seara dinainte spusese că s-a pensionat din cauza bolii, acum spune că de fapt nu se simte bine şi de aia nu s-a mai dus la muncă. Tatăl fetiţei spune că le-a părăsit înainte de-a naşte, cert e că micuţa e pe numele ei, nu pe al lui. De 4 ani, stau în locuinţa primită de la Primărie, pentru care plătesc chirie 25 de lei pe lună. Au 200 de lei ajutor social, alocaţia de 40 de lei a Soranei şi banii pe care îi strânge copilul, pe străzi. 
 
„N-am mai lucrat că nu mă simţeam bine, tot anchilozam de mâini, de picioare. Am lucrat şi anul ăsta dar anchilozam, nu puteam să mă mişc, tot la încălţăminte am lucrat, şi n-am mai putut, şi n-am mai văzut, abia mi-am revenit la vedere. Mi-am băgat lichidarea”, încearcă mama o explicaţie. 
 
 „Stau în pasaj pentru că acolo nu circulă poliţie”
 
Sorana e toată numai energie. Râde mult, n-ar sta 5 minute într-un loc, e curioasă şi are răspunsuri prompte, şi un carnet de note cu suficiente calificative de „foarte bine” cât să te întrebi cum Dumnezeu se poate, în asemenea condiţii.  
 
„Acolo (în pasaj, n.r.) nu circulă poliţie. Prin centru, prin Piaţa Mare era poliţie, şi au zis că dacă mă mai prind cu iconiţe sau cu chitara îmi iau chitara şi mă duc şi la centrul de minori. Am vândut şi iconiţe cumpărate. M-a luat doar o dată poliţia şi m-a dus la centrul de plasament, m-a eliberat mama, dacă nu stăteam acolo, au pus-o să facă multe acte”, povesteşte Sorana. 
 
Are chitara „de la o prietenă”, a învăţat să cânte singură, are şi un cântec preferat, care impresionează, „Balada unei muze mici”, pe o foaie, acasă, are versurile. Povesteşte că mai vinde şi acatiste, iconiţele au ieşit din „ecuaţie”, de când a prins-o poliţia.  
 
„Aveam iconiţe, dar acum am acatiste, le vând cu 2 lei, cu 3 lei. Nu mi-e prea frig când stau acolo, în pasaj. Câţiva oameni îmi pun bănuţi, câte 1 leu. Câteodată mă mai ceartă oamenii, că zic că nu e bine să faci lucrul ăsta, să vinzi iconiţe şi să cânţi la chitară”, povesteşte Sorana. 
 
Mama ţine să sublinieze că nu-i ia banii strânşi pe străzi, că din ei fetiţa îşi cumpără mâncare, se dă pe maşinuţele din centru, deşi în momentul în care discutăm abia se deschisese Târgul de Crăciun, că îi foloseşte pentru şcoală, „le cere multe la şcoala asta”. 
 
Colegii strigă după mine „Cerşetoareo!”
 
Deşi cere milă cu cutia aşezată strategic în faţa picioarelor îngheţate, Sorana spune mereu că ea nu cerşeşte. Şi nu înţelege de ce la şcoală are o singură prietenă, iar colegii, care au văzut-o în centrul oraşului, strigă după ea „Cerşetoareo!”
 
„Nu mă ajută colegii, dacă le spun strigă după mine Cerşetoareo, că sunt răi, mi-au rupt şi pixurile, şi creioanele, şi gumele. Mă trag de păr, strigă după mine Cerşetoareo, mai multe – doamna învăţătoare zice de ce cer bani, dar eu nu cer bani şi nu mă înţelege. 
 
Colegii mei râd de mine, ei cred că cerşesc, m-au văzut pe centru maram că eu am cerşit, şi eu nu cerşesc, vând iconiţe sau cânt la chitară”, spune fetiţa. 
 
Speranţele: Doctoriţa, Isus şi Moş Crăciun 
 
Dincolo de frigul de pe străzi, de camera mică şi de dramele despre care nu vorbeşte, Sorana spune că îi place la şcoală. Atât de mult, încât atunci când o să crească şi o să scape de frig şi de străzi, vrea să devină doctoriţă, „că îmi place să fac injecţii şi să scriu reţete şi să consult”. 
 
Până la doamna doctor din cabinetul medical însă mai are un vis, mult mai aproape. Ca într-o zi, să zâmbească unui brad de Crăciun pe care nu l-a avut niciodată, şi să mănânce ea, repede repede, toate bomboanele, dacă nu cumva le mănâncă Moş Crăciun. 
 
„Visez să am o păpuşă Barbie, şi un pom de Crăciun, mi-aş dori să fac de Crăciun, noi nu facem, că nu prea avem bănuţi, la noi sărbătorile sunt ca o zi normală, îmi doresc mai mult pom să pun beteală, luminiţe, de toate pe el, şi bomboane, şi după aceea, dacă nu le mănâncă Moş Crăciun le mănânc eu”, spune copilul, cu acelaşi zâmbet frumos, şi cu o lacrimă mică, ştearsă repede, cu o fluturare de mână şi o rugăciune, spusă apăsat, pentru că Sorana e convinsă că „Isus este în cer şi ne păzeşte de rele”. 
 
Sesizări despre drama Soranei, făcute la Protecţia Copilului de 4 ani. Copilul îngheaţă în continuare pe străzi
 
Sorana nu e nici primul şi, din păcate, nici ultimul copil care cere milă pe străzile din România. Doar că, dacă de multe ori autorităţile se spală pe mâini spunând că nu au ştiut, în cazul Soranei sunt sesizări repetate făcute la Protecţia Copilului de către vecinii din curte. 
 
Pe lângă sesizările depuse la Primărie, în care oamenii reclamau faptul că în locuinţa mamei fetei „vin tot felul de indivizi care consumă băuturi alcoolice şi care înnoptează în spaţiul susnumitei, unii dorm beţi în mijlocul curţii, alţii urinează pe pereţi”, situaţia a fost reclamată la Protecţia Copilului şi în 2010, şi în 2012 şi în 2013. 
 
În răspunsurile remise la sesizări, reprezentanţii instituţiei spun că s-au deplasat la femeie acasă, şi că „din discuţiile purtate cu doamna Olariu Mia reiese faptul că se ocupă de creştere, îngrijirea şi educarea minorei”, „din discuţiile purtate cu susnumita şi din declaraţia scrisă a acesteia reiese că se ocupă corespunzător de creşterea şi educarea fiicei sale”. 
 
Ultima sesizare, făcută de o vecină în iunie 2013, prin care se reclama faptul că fetiţa este neglijată şi trimisă la cerşit de mama sa, a primit răspuns o lună mai târziu, în iulie anul acesta. Cei de la Protecţia Copilului spun că au fost din nou acasă la mamă, şi că „aceasta a fost informată de reprezentanţii DGASPC Sibiu cu privire la asumarea responsabilităţilor parentale, asigurarea unui mediu socio-afectiv securizant şi stabil, supravegherea adecvată a minorei în cadrul familiei, evitarea exercitării oricăror forme de abuz, neglijare, exploatare asupra minorei, monitorizarea stării de sănătate minorei şi a mamei prin controale medicale periodice, igienizarea spaţiului de locuit şi menţinerea curăţeniei, sprijinirea minorei în vederea frecventării cu regularitate a cursurilor şcolare precum şi îmbunătăţirea situaţiei socio-economice a familiei”. De asemenea, în răspuns se menţionează că s-au înaintat adrese către Serviciul Public de Asistenţă Socială Sibiu, şcoala unde învaţă fetiţa şi medicul de familie.   
 
La mai bine de 4 luni de la primirea acestui răspuns şi la aproape patru ani de la prima sesizare am cunoscut-o pe Sorana, în pasajul de la Dumbrava, pe un vânt cumplit, mângâind cu mâinile îngheţate o chitară mică, şi având în faţă o cutie, pentru oamenii miloşi, care mai lăsau să cadă, din când în când, câte o bancnotă de 1 leu...
 
 
 
 
 
 

Sorana cantand in pasajul din centrul Sibiului - Foto Ramona Găină

Imagini din aceeasi galerie
  • Sorana cantand in pasajul din centrul Sibiului - Foto Ramona Găină
  • Sorana cantand in pasajul din centrul Sibiului - Foto Ramona Găină
  • Sorana si mama ei locuiesc intr-o camera mica, mizera - Fotografii Ramona Găină
  • Sorana si mama ei locuiesc intr-o camera mica, mizera - Fotografii Ramona Găină
  • Sorana si mama ei locuiesc intr-o camera mica, mizera - Fotografii Ramona Găină
  • Sorana si mama ei locuiesc intr-o camera mica, mizera - Fotografii Ramona Găină
  • Sorana si mama ei locuiesc intr-o camera mica, mizera - Fotografii Ramona Găină
  • Sorana si mama ei locuiesc intr-o camera mica, mizera - Fotografii Ramona Găină
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările