Povestea corporatiştilor români care şi-au cumpărat castel cu 100.000 de euro. Cum arată clădirea prezentată drept „Facebook-ul secolului al XVII-lea“
0
Un cuplu originar din Transilvania a cumpărat un castel vechi de peste 300 de ani, monument istoric, din localitatea Tălişoara, judeţul Covasna. Cei doi l-au reabilitat şi l-au transformat într-o locaţie turistică pitorească.
Lilla Racz (32 de ani) este de profesie economist şi a lucrat mai bine de zece ani în cercetări de marketing într-o multinaţională. Soţul ei este specializat în vânzări IT, are propria firmă şi a lucrat, de asemenea, în sistemul corporatist, în Bucureşti.
Amândoi sunt originari din Transilvania, ea din Sfântu Gheorghe, el din Miercurea Ciuc, iar visul lor era ca, la un moment dat, să se întoarcă acasă. Împreună au pus pe picioare o afacere în turism care, la doar un an de la deschiderea oficială, a devenit un adevărat magnet pentru turişti veniţi din toate colţurile lumii. Au cumpărat un vechi castel medieval, datând din secolul al XVII-lea, şi l-au transformat, cu răbdare şi foarte mult respect pentru tot ce înseamnă vechi, într-o locaţie turistică de poveste.
„Eu şi cu soţul aveam gândul să ne întoarcem acasă în Transilvania, şi din profesiile noastre din multinaţionale nu prea aveam cum să avem aici aceeaşi satisfacţie profesională. Aşa am început să ne gândim la turism. Castelul l-am descoperit printr-o întâmplare. Deşi suntem de foarte aproape de aici, trebuie să admitem că nici nu ştiam unde este Tălişoara până nu am primit de un Crăciun cadou de la mama un album cu castele şi conace din judeţul Covasna şi am descoperit acolo clădirea aceasta. Concomitent, am văzut şi pe internet că ar fi de vânzare şi, fiind şi în vacanţă, am venit să o vedem. A fost dragoste la prima vedere, am zis că da, aici putem să facem ceva. A urmat un proces mai îndelungat până am reuşit să-l cumpărăm. Fiind monument istoric de clasa A, statul are drept de preempţiune, trebuie parcurşi nişte paşi pentru a putea să cumperi un astfel de imobil. L-am cumpărat, totuşi, în 2009, cu puţin peste 100.000 de euro“, povesteşte Lilla Racz.
Picturi descoperite pe pereţi
Construcţia castelului Daniel de la Tălişoara, botezat astfel după familia căreia i-a aparţinut odinioară, nume păstrat şi de soţii Racz, a început în anul 1640, iniţial cu o clădire mai mică, după care a urmat faza de extindere, între 1669 şi 1680. Pe pereţii castelului, în timpul lucrărilor de reabilitare, cei doi soţi au descoperit picturi murale splendide, iar una dintre ele a dat şi numele uneia dintre cele opt camere ale castelului, camera „Constantinopol“.
Lilla Racz ne face o scurtă incursiune în istoria castelului proprietate personală. Anul 1669 se regăseşte pe blazonul sculptat la familiei, care este pe faţada dinspre stradă şi care, de altfel, este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai frumoase şi mai valoroase blazoane sculptate din Transilvania. Atunci s-a extins castelul cu o aripă, s-a construit şi etajul şi de atunci datează şi cele mai importante elemente de piatră sculptată pe care le păstrăm şi astăzi. 1680 este anul care marchează sfârşitul fazei de construcţie, din acest an datează picturile murale.
„Sunt scenete din viaţa familiei, prezintă o aşa-numită gestă a familiei, s-au pictat cele mai importante momente din ascensiunea socială, politică a familiei. Noi le spunem de obicei oaspeţilor care ne vizitează la castel că este Facebook-ul din secolul al XVII-lea. Noi postăm pe wall, ei au pictat pe perete ce era mai important. Tot ce am descoperit ca şi picturi murale am renovat.“
Tocmai pentru descifrarea, studierea şi documentarea într-o publicaţie a acestor picturi murale descoperite în castel, familia Racz a iniţiat un proiect finanţat prin fonduri norvegiene, în valoare de 50.000 de euro, care presupune şi organizarea de evenimente culturale.
„11 scene pictate au rămas. Pe prima descoperită am reuşit să o descifrăm foarte amănunţit cu ajutorul specialiştilor, al istoricilor de artă. Scena respectivă se află în camera «Constantinopol», după ea am denumit şi camera, şi reprezintă plata birurilor de către principatul Transilvaniei la poarta otomană. Chiar ştim că Daniel Mihai a fost trimis la o astfel de solie, fiind omul de încredere al principelui Gabriel Bethlen“, povesteşte Lilla Racz.
A fost folosit ca sediu C.A.P.
Lucrările de reabilitare au durat trei ani şi jumătate, iar valoarea lor totală a fost de 550.000 de euro, din care 200.000 de euro – fonduri europene, bani obţinuţi printr-un proiect pe dezvoltare rurală. Locaţia şi-a deschis porţile pentru turişti în luna august a anului 2014.
„Când l-am cumpărat, castelul era într-o stare destul de precară, norocul a fost că mari probleme structurale n-au existat la clădire. Asta şi pentru că în vremea comunismului a fost folosit şi ca sediu C.A.P. şi a fost renovat în 1988. Reabilitările au început cu o parte semnificativă de cercetări istorice, murale, arheologice, ca la orice monument istoric. După care s-a făcut planul clădirii, am încercat să modificăm cât se poate de puţin. La compartimentările interioare, doar băile le-am făcut. În rest, am încercat să păstrăm clădirea aşa cum am găsit-o şi, în plus, să evidenţiem tot ce este vechi şi valoros la ea“, explică Lilla Racz.
Opt camere şi tot atâtea poveşti
Pe parcursul lucrărilor, au adus întăriri în structura de rezistenţă, iar planşeul de peste parter a trebuit înlocuit în totalitate. Şi pentru că astfel au ajuns să scoată foarte mult lemn vechi, l-au refolosit apoi pentru fabricarea pieselor de mobilier care, şi ele, dau astăzi locaţiei un farmec aparte. Fiecare din cele opt camere are o denumire şi o poveste, iar turiştii pot alege să-şi petreacă noaptea în „Poarta castelului“, în camera „Constantinopol“, în camera contelui sau în cea a contesei.
„Una dintre camerele cele mai reprezentative pentru castel şi care evocă cel mai mult atmosfera este camera «Poarta castelului». Aceasta este amenajată într-o încăpere care, în 1669, a fost construită ca intrare în castel. Mai avem apartamentul cu lebădă, pe care l-am denumit aşa după animalul-emblemă al familiei, lebăda cu gâtul străpuns de o săgeată. Denumirea a venit pentru că pe faţada exterioară a acestei camere se află blazonul sculptat la familiei.“
Turiştii care vor să-şi petreacă vacanţa la castelul Daniel trebuie să plătească 80 de euro pe noapte pentru camerele standard, cazare şi mic dejun pentru două persoane, respectiv 110 euro pe noapte pentru cele superioare, preţ care include, la fel, cazare şi mic dejun pentru două persoane.
În plus, turiştii care ajung aici sunt răsfăţaţi cu adevărate delicatese culinare. „Avem o colaborare cu un chef care a învăţat meserie în Anglia şi s-a întors de acolo cu gândul de a revoluţiona bucătăria tradiţională transilvăneană. Avem reţete vechi, reinterpretate, pregătite conform exigenţelor culinare din secolul nostru.“
Au învăţat din propriile călătorii
Soţii Racz nu au renunţat la joburile lor din Capitală, Lilla este în concediu de maternitate, iar soţul ei îşi petrece săptămânal câteva zile la Bucureşti. Provocările apărute pe parcurs nu i-au descurajat. „Cu proiectul european este un întreg proces birocratic, hârtii şi ştampile peste ştampile. Dar până la urmă, fiecare provocare am perceput-o ca atare. E nevoie de foarte multă pasiune, foarte multă atenţie, aş putea să dau examen din meserii de la tâmplar până la bucătar şi menajeră, la tot.
Am încercat să fim foarte aproape de tot ceea ce a însemnat reabilitare, design interior, după aceea funcţionare şi aşa mai departe. Am urmărit, am fost implicaţi în absolut fiecare pas în parte şi am încercat să aplicăm tot ce am văzut noi, tot ce am experimentat ca turişti prin ţară sau prin străinătate, tot ce ne-a plăcut sau ne-am gândit noi că ar fi mai bine. Chiar după ce am cumpărat castelul, am făcut şi noi un turism foarte ţintit, am ales locuri de unde să putem învăţa. De exemplu, am făcut şi un tur de castel-hoteluri din Ungaria. Şi în ţară, am căutat locaţii mai speciale, care ofereau ceva în plus faţă de cazare“, spune Lilla.
Ce apreciază turiştii străini
Chiar dacă şi-a deschis porţile de doar un an, castelul de la Tălişoara a devenit foarte căutat de cei care urmăresc o variantă de turism tradiţional, nu doar un loc care să ofere cazare şi masă. Oameni din toată lumea descoperă aici liniştea şi farmecul unic al vieţii simple, liniştite, din vechile sate transilvănene.
„Avem şi turişti din străinătate, dar foarte mulţi şi din ţară. Turiştii din străinătate sunt în căutare de locuri care păstrează cultura, care oferă mai mult decât un pat şi un mic dejun. Turiştii din ţară sunt în căutare de locuri mai speciale, de linişte, de relaxare, practic asta am văzut şi în review-urile pe care le primim. Avem şi tineri, şi vârstnici, dar segmentul acesta de 30 şi ceva de ani apreciază foarte mult ceea ce oferim aici. Turiştii străini au provenit mai ales din Anglia, Franţa, Australia, Mexic, din SUA mai mulţi şi din Iran. Au fost foarte încântaţi de zonă. Prima dată ni s-a părut şi nouă puţin cam ciudat să vedem cum străinii pot să aprecieze poate mult mai bine lucrurile simple, şi nu vorbesc doar de castel, de clădire. Apreciază foarte mult apropierea de istorie, de natură şi apreciază oamenii din zonă“, a observat Lilla Racz.
Turismul în locaţii vechi, de la case săseşti până la castele şi conace reabilitate respectând partea de vechi, de tradiţional, a devenit în ultimii ani un adevărat brand al Transilvaniei şi atrage, de la an la an, tot mai mulţi turişti. „Este important să valorificăm partea de vechi. Din tot ceea ce ne spun oaspeţii, atât cei din ţară, cât şi străinii care au, poate, o altă perspectivă, este şansa pe care turismul din Transilvania, din România, poate să o aibă. Oamenii au început să caute locuri autentice, pitoreşti unde pot să găsească mai mult decât pur şi simplu cazare. Ce ar fi important este ca toate aceste locaţii mai speciale să înceapă să gândească împreună, să fie incluse în circuite sau într-o reţea comună“, se gândeşte Lilla Racz.
Potrivit antreprenoarei, foarte mulţi turişti se plâng că infrastructura este proastă, drumurile sunt proaste, dar nu aceasta este cea mai mare problemă „Oamenii care doresc să vină ajung la noi şi nu sunt drumurile chiar atât de proaste cum ne place nouă să ne plângem. Problema cea mai mare, cum o văd eu, este în primul rând lipsa de personal calificat. Practic, nu există şcoală de ospitalitate. În plus, foarte greu este cu lipsa unei infrastructuri turistice. Şi noi, având un castel, nu ne permitem să ne axăm doar pe partea aceasta de cazare, ci trebuie întotdeauna să găsim parteneriate”.
Vă mai recomandăm:
Aurelia Rusu (68 de ani), fostă profesoară de limba română, acum pensionată, a amenajat într-o veche casă săsească din localitatea Bazna un mini-muzeu splendid cu obiecte vechi săseşti, şi a publicat de asemenea o carte cu reţete tradiţionale ale saşilor.
Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.
Germanul Christian Rummel (30 de ani) s-a mutat în România în 2010, după ce a ajuns pentru prima dată aici în 2007, în cadrul unui program pentru calfele călătoare. Cucerit de farmecul tradiţiilor locale, şi-a întemeiat o familie şi trăieşte în satul sibian Richiş, unde a repornit atelierul de dogărie.
Se încarcă comentariile...
