Poveste de dragoste ca-n filme: un neamţ şi o suedeză s-au îndrăgostit şi s-au mutat într-un sat pitoresc din Ardeal
0
Germanul Albrecht Köllner şi suedeza Johanna Köllner au ajuns în România cu proiecte diferite. S-au cunoscut aici, s-au îndrăgostit şi şi-au dat seama că împărtăşesc acelaşi vis, acela de a trăi frumos şi sănătos într-un peisaj de poveste, undeva în Ardeal. Aşa că au renunţat la vieţile lor din Germania şi Suedia şi s-au mutat la Şomartin, judeţul Sibiu, într-o casă veche de 200 de ani.
Pe străzile din Şomartin, sat aflat aproape de graniţa Sibiului cu Braşovul, rar găseşti câte-un copil rătăcit la orele amiezii. Arşiţa curgepeste casele vechi, peste dealurile şi pădurile încremenite în zare, peste biserica evanghelică veche de sute de ani. Pe prispa unei case „îmbrăcate“ jumătate în viţă de vie, Albrecht Köllner (41 de ani) şi soţia lui, Johanna (33 de ani), zâmbesc şi spun cea mai frumoasă poveste despre cum magia unui loc simplu, tradiţia păstrată şi oamenii frumoşi pot schimba destine.
CALFA ŞI JURNALISTA
Albrecht Köllner a ajuns la Sibiu în anul 2002, fiind una dintre primele calfe călătoare venite în oraşul ce avea să devină Capitală Culturală Europeană. S-a îndrăgostit de locuri, a plecat şi-a revenit. După doi ani în care a muncit în Egipt, chiar în Cairo, a ştiut sigur că viaţa lui nu poate fi decât undeva la ţară, cu linişte şi viaţă sănătoasă. Neapărat, undeva în Ardeal.
„După Cairo am ştiut că viaţa mea nu mai este în oraş, o să fie undeva la ţară. Am stat doi ani într-un oraş cu 20 de milioane de persoane şi am stat chiar în centru, mi-a ajuns pentru o viaţă. Am avut un vis: să mă stabilesc undeva aici în Ardeal. N-am ştiut cum, n-am ştiut cu cine, n-am ştiut unde. Visul meu a fost undeva în Ardeal“, povesteşte, zâmbind.
Johanna Köllner a fost jurnalistă în Suedia şi a călătorit destul de mult până să ajungă în România, căutând un loc cu căldură, ceva diferit de iernile grele din ţara ei. A ajuns prima dată în România în 2003, cu o prietenă aflată într-un schimb de experienţă cu nişte studenţi români. S-a îndrăgostit de locuri aşa că s-a reîntors singură şi a lucrat la o fermă bio din Hosman, sat aflat la aproximativ 30 de kilometri de Sibiu. La Hosman, la nişte prieteni comuni, l-a cunoscut, în 2009, pe Albrecht.
„Am fost jurnalist de presă scrisă, am scris despre tot. Am lucrat prea mult şi am vrut să trăiesc undeva la ţară, a fost un vis. Am mai mers la ferme bio şi am lucrat cu caprele, în Italia, Franţa, California, la Hosman, am făcut brânză şi caşcaval. Am lucrat cu animalele şi mi-a plăcut mult. Pentru mine a fost clar: vreau la ţară. E o viaţă mai directă, mai clară, nu trebuie să mă gândesc la Facebook sau WhatsApp sau mai ştiu eu ce“, povesteşte zâmbind fosta ziaristă.
CASA VECHE RENOVATĂ TRADIŢIONAL
Veniţi, fiecare, de la mii de kilometri, Johanna şi Albrecht Köllner au înţeles, odată ce s-au cunoscut, că împart acelaşi vis: să trăiască în linişte undeva la ţară, cu respect pentru natură, tradiţie şi viaţa sănătoasă. S-au căsătorit şi au început să caute o casă, neapărat în Ardeal şi neapărat în zona Văii Hârtibaciului, zonă deosebit de frumoasă, unde se practică foarte mult agricultura bio şi cea ecologică. Johanna a găsit casa pe internet, într-un sat, Şomartin, de care nu auziseră niciodată.
„În primăvara lui 2011 am venit prima oară în Şomartin, am făcut o tură mică şi am văzut mai multe case prin zonă. Valea Hârtibaciului îmi place foarte mult, e o zonă frumoasă. Dar când am ajuns în satul ăsta ne-am îndrăgostit imediat. Am vorbit puţin cu oamenii pe stradă şi m-am simţit acasă. E fain aici, nu sunt mulţi oameni, din păcate, dar dacă te-ai întâlnit cu cineva aici, copiii spun «bună ziua» imediat, sunt super prietenoşi. E un loc cu adevărat special“, povesteşte Albrecht.
Cu câteva mii de euro, au cumpărat o casă veche de mai bine de 200 de ani şi, cu răbdare, au început reabilitarea respectând stilul vechi, tradiţional. I-au ajutat prieteni din Germania, calfe ca şi Albrecht. „Ideea a fost să rămână vechi, să arate vechi, să nu schimbăm casa şi să facem tot ce trebuie cu respect pentru construcţii vechi. Renovăm cu materiale tradiţionale, în primul rând cu materiale ecologice“, explică Albrecht Köllner. Astăzi, casa lor este reabilitată în mare parte. Mai au încă lucruri de făcut, au început şi lucrările la grajd, apoi urmează şura, „cu puţin noroc, la anul“.
Visul lor: o fermă bio de capre
Albrecht şi Johanna Köllner au o fetiţă de 3 ani, Ada, care merge la grădiniţa românească din sat. Amândoi vorbesc bine româneşte. Albrecht a făcut cursuri intensive de limba română la Sibiu, iar Johanna, cursuri online la o universitate din Suedia. El are mai multe specializări: face zidărie cu pământ galben, construcţii ecologice şi sobe. A mai avut lucrări, dar recunoaşte că, în momentul ăsta, „baza“ stă în banii aduşi din Germania şi din Suedia. Visul lor este, odată ce vor finaliza lucrările de reabilitare, să aibă propria lor fermă bio, una mică, de capre.
Chiar dacă nu le-a fost deloc uşor, cel puţin până au reuşit să-şi pună puţin locuinţa la punct, amândoi spun că la Şomartin este, categoric, acasă. „Am găsit mulţi prieteni în sat, români, adventişti, saşi, e un sat interesant şi special“, spune Albrecht. Iar Johanna spune că vede cu bucurie cum, încet-încet, şi în România lucrurile se schimbă. În plus, amândoi spun că suntem extrem de norocoşi pentru locurile de poveste din ţară, casele vechi şi pentru agricultura tradiţională, lucruri care în alte părţi din Europa nu se mai păstrează.
DESPRE ROMÂNII EMIGRAŢI ÎN SUEDIA
„Ardealul e foarte frumos. În Suedia am auzit multe lucruri despre România, de la români care trăiesc acolo, de genul: «E oribil», «Nu mă mai întorc niciodată». Dacă le spui suedezilor «România», au trei imagini: Ceauşescu, ţiganii care cerşesc şi stau pe străzi şi îi deranjează, şi orfelinatele de după Revoluţie. Lucrurile se schimbă, mai ales în zona asta, oamenii devin interesaţi şi văd cât e de frumos. Pentru noi e foarte interesant, şi pentru mine ca jurnalist e foarte interesant să văd cum se schimbă lucrurile aici“, spune Johanna Köllner.
Familiile lor au fost puţin reticente la început pentru că s-au stabilit la o distanţă aşa de mare de locurile natale, dar au venit în vizită şi le-a plăcut. „Mama mea a fost aici anul trecut şi a stat o lună şi i-a plăcut mult-mult. Ea a crescut la ţară în Suedia şi a venit cu acelaşi bidon de lapte de când era copil. Anul ăsta vine şi tatăl meu pentru prima dată“, spune Johanna Köllner încântată. Şi mama lui Albrecht Köllner a fost în vizită, la fel fratele şi nepoţii lui, tuturor le-a plăcut.
Povestea calfelor călătoare
Povestea calfelor călătoare începe în Evul Mediu, când tinerii meşteşugari pleacau în lume ca să înveţe o meserie şi să-şi facă un rost în viaţă. La finalul călătoriei, deveneau meşteri pricepuţi, iar regulile sunt şi astăzi aceleaşi ca şi în timpurile străvechi: cei care vor să parcurgă călătoria iniţiatică trebuie să aibă până în 30 de ani, să fie necăsătoriţi, să nu aibă copii, obligaţii şi nici datorii. Timp de trei ani şi o zi nu au voie să se apropie la mai puţin de 50 de kilometri de oraşul natal. La Sibiu, calfele pot fi întâlnite pe durata verii pe strada Cetăţii, unde învaţă meşteşuguri tradiţionale vechi cum sunt dulgheria, tâmplăria şi lucrul în piatră. Calfele poartă costumul special croit, care include pantaloni evazaţi, vestă şi haină în culorile breslei, cămaşă albă şi pălărie. În anul 2002 s-a deschis la Sibiu Casa Calfelor, în Piaţa Huet, fiind cel mai estic centru european unde calfele sunt încă active. Lângă Casa Calfelor se află un stâlp de lemn cu obiecte mici de tot felul înfipte în el. Tradiţia spune că, la plecare, fiecare tânăr trebuie să lase aici un obiect care i-a aparţinut, un cui sau alt obiect simbolic, pentru a avea noroc pe mai departe în călătorie.
Vă mai recomandăm:
Aurelia Rusu (68 de ani), fostă profesoară de limba română, acum pensionată, a amenajat într-o veche casă săsească din localitatea Bazna un mini-muzeu splendid cu obiecte vechi săseşti, şi a publicat de asemenea o carte cu reţete tradiţionale ale saşilor.
Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.
Germanul Christian Rummel (30 de ani) s-a mutat în România în 2010, după ce a ajuns pentru prima dată aici în 2007, în cadrul unui program pentru calfele călătoare. Cucerit de farmecul tradiţiilor locale, şi-a întemeiat o familie şi trăieşte în satul sibian Richiş, unde a repornit atelierul de dogărie.
Se încarcă comentariile...
