Protecţia Consumatorului a suspendat activitatea la restaurantul din Sibiu în care peste 40 de persoane au prezentat simptome de toxiinfecţie alimentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 40 de persoane cazate la o unitate hotelieră din municipiul Sibiu au acuzat, în noaptea de Revelion, simptome ale unei toxiinfecţii alimentare şi au avut nevoie de îngrijirile medicilor, 13 dintre acestea, între care doi copii, fiind transportate la spitale din oraş.

UPDATE 13.45 Comisarii Protecţiei Consumatorului au luat decizia suspendării activităţii la Hotel Parc, locul unde a avut loc „Revelionul Groazei”. 

„Aseară, în urma problemei semnalate, am trimis o echipă care a ajuns prima la faţa locului, înaintea celorlalte instituţii. S-a făcut un control general imediat. La primele constatări sunt, din punctul meu de vedere, lucruri deosebit de grave. Există mai multe persoane - opt la număr, care lucrau în bucătărie fără documentele necesare - aviz medical, carnet de sănătate. Cel puţin nu ni s-au prezentat nouă aceste documente. Probabil sunt angajaţi externi, pentru a face faţă numărului mare de turişti. Nu exista o lotizare şi inscripţionare a produselor din blocul alimentar. Există suspiciuni şi asupra unor ouă care erau expirate în momentul controlului. De asemenea, nu există grafic de temperaturi, cântarele sunt neavizate metrologic, nu sunt respectate întocmai normele sanitare. Cercetările sunt în desfăşurare, dar am dispus suspendarea activităţii la această instituţie, decizie luată şi de colegii de la Direcţia Sanitar Veterinară. S-au luat probe de mâncare şi se fac cercetări în continuare pentru a stabilit cu exactitate care a fost problema”, a declarat pentru Adevărul comisarul şef regional de la Protecţia Consumatorului, Sorin Susanu.

Suspiciunea de toxiinfecţie alimentară a fost la 43 de persoane, care au prezentat vărsături. În hotel erau cazate peste 100 de persoane, români şi străini. 11 adulţi si 2 copii au fost transportaţi la spital, iar alte 30 de perosane consultate de cadrele medicale la faţa locului.

11.00 Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Săbău, a declarat pentru Mediafax că, în total, 43 de persoane de la o unitate hotelieră din municipiul Sibiu au acuzat simptome ale unei toxiinfecţii alimentare, după ce, iniţial, zece persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor.

”În total, au fost preluate de la faţa locului 13 persoane, doi copii şi 11 adulţi, cu dureri abdominale şi vărsături. Victimele au fost transportate la Spitalul de Pediatrie şi Spitalul Judeţean Sibiu”, a declarat Bianca Săbău.

Aceasta a precizat că alte 30 de persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului, dar au refuzat transportul la spital.

Deocamdată, nu se cunoaşte cauza producerii infecţiei, dar autorităţile din Sibiu au declanşat o anchetă şi vor stabili ce s-a întâmplat, urmând să aplice sancţiunile care se impun.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite