Peste 2.000 de persoane au participat la Sibiu la un marş de susţinere a familiei Bodnariu din Norvegia. Manifestanţii au scandat „Mama nu are înlocuitor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii au protestat împotriva presupusului abuz comis de Protecţia Copilului din Norvegia
Românii au protestat împotriva presupusului abuz comis de Protecţia Copilului din Norvegia

Marşul a avut loc în centrul oraşului Sibiu în cursul zilei de sâmbătă, 30 ianuarie. Între 2.000 şi 4.000 de oameni din Sibiu şi localităţi limitrofe au luat partela mişcarea de protest.

Peste două mii de persoane au participat, sâmbătă, 30 ianuarie, în municipiul Sibiu, la un marş de susţinere a familiei Bodnariu şi a altor două familii cărora serviciul de protecţie a copilului din Norvegia - Barnevernet - le-a luat copiii, participanţii scandând "Mama nu are înlocuitor".

Participanţii la marş au pornit, sâmbătă, la ora 12.00, din faţa Gării din municipiul Sibiu, acţiunea desfăşurându-se pe traseul: str. Constituţiei, Bulevardul Corneliu Coposu, Teatrul "Radu Stanca", pietonala Nicolae Bălcescu, Piaţa Mare din Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oamenii au avut pancarte prin care şi-au arătat susţinerea faţă de familiile Bodnariu, Nan şi Rădulescu, susţinerea faţă de familie în general şi revolta faţă de instituţia Barnevernet din Norvegia: "Norvegia, redă copiii familiei Bodnariu", "Familia nu înseamnă Statul".

Totodată, participanţii la acţiune au scandat "Norvegia, redă copiii familiilor", "Mai bine mamă săracă în România, decât mamă cu copiii furaţi în Norvegia" şi "Mama nu are înlocuitor", mulţi dintre participanţi fiind însoţiţi de copii.

La miting a participat şi o delegaţie de jurnalişti din Norvegia.

"Suntem uimiţi de numărul impresionant de persoane angajate în aceste demersuri. Vrem să aflăm mai multe detalii despre reacţia României în acest caz", a declarat Eystein Rossum, unul dintre jurnaliştii din Norvegia.

La mitingul de la Sibiu a luat parte şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, prefectul de Sibiu, Ovidiu Sitterli, dar şi reprezentanţi ai mai multor biserici.

"Cerem instituţiilor europene şi autorităţilor române să se implice în corectarea abuzurilor făcute de statul norvegian împotriva drepturilor fundamentale ale copilului şi ale familiei. Potrivit Sfintelor Scripturi, noi credem că familia este unirea dintre un bărbat şi o femeie, care îşi cresc împreună copiii. Vrem să ne apărăm familiile, valorile şi identitatea noastră creştină", a declarat lect. univ. dr. Ioan Brie, rectorul Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti şi pastor al Bisericii Creştine "Emanuel" din Sibiu.

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi ai soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de serviciul de protecţie a copilului din Norvegia - Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite