Patru răniţi, în urma unui accident grav produs în Sibiu, după ce o maşină a fost proiectată în gardul unei case

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane au fost rănite, marţi dimineaţă, în municipiul Sibiu, după ce o maşină al cărei şofer nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers a fost proiectată în gardul unei case.

Potrivit Poliţiei Sibiu, maşina, care circula spre gară, a fost proiectată ]n gardul unei case după ce a acroşat alte două autovehicule în momentul în care şoferul nu s-a asigurat la schimbarea benzii, relatează Mediafax.

În urma accidentului, patru persoane din maşina proiectată în gard au fost rănite, una dintre acestea rămânând încarcerată.

La această oră, în zona producerii accidentului circulaţia rutieră se desfăşoară alternativ.

Medicii de la Ambulanţă au preluat o fată de 17 ani cu policontuzii şi un tânăr de 21 de ani, cu multiple traumatisme, care vor fi transportaţi la spital.

Celelalte 2 victime sunt asistate de SMURD şi descarcerare.

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite