Orchestra Română de Tineret concertează azi pentru prima dată în Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orchestra Română de Tineret va susţine un concert astă seară la Sala Thalia cu începere de la ora 19.00. Evenimentul reprezintă o premieră pentru Sibiu fiind primul concert pe care Orchestra Română de Tineret îl susţine în Sibiu.

CITIŢI ŞI:

Art Boutique revine în Piaţa Mică la finele acestei săptămâni

VIDEO Tatuaje unice şi aglomeraţie mare la Transilvania Tattoo Expo 2011 GALERIE FOTO

VIDEO Paradă cu zeci de motociclete Harley Davidson în Piața Mare GALERIE FOTO


Evenimentul face parte din Festivalul Internaţional 'Enescu şi Muzica Lumii' care cuprinde spectacole în şase oraşe din ţară: Buşteni, Sinaia, Predeal, Braşov, Câmpina şi Sibiu.

Concertul de la Sibiu are în program lucrări semnate Maurice Ravel, Igor Stravinski, L.van Beethoven şi, bineînţeles, George Enescu. Pentru programul de la Sibiu, alături de Orchestra Română de Tineret şi de dirijorul Cristian Mandeal, pe scena Sălii Thalia va mai urca solista Alina Tifu.

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia, Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei 'Prietenii muzicii -Serafim Antropov'. Membrii săi, marea majoritate cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare de maestrul Cristian Mandeal.

Biletele pentru concertul de la Sibiu s-au pus în vânzare, la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu - str. Cetăţii, nr.3-5., preţul unui bilet este de 20 lei. Se acoră o reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite