Luxul strident al liderilor BOR. Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, se plimbă cu un bolid Mercedes care costă minim 63.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina Mitropolitul i-a lăsat pe toţi cu gura căscată FOTO oradesibiu.ro
Maşina Mitropolitul i-a lăsat pe toţi cu gura căscată FOTO oradesibiu.ro

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, are o maşină nou-nouţă care costă cel puţin 60.000 de euro. Recent, Mitropilitul a ieşit în lume cu noua achiziţie, iar cei care l-au văzut coborând din bolidul de lux l-au confundat cu premierul României.

De săptămâni bune, Mitropolitul Ardealului merge la evenimentele la care este invitat cu un bolid de lux în valoare de cel puţin 60.000 de euro, potrivit site-ului oradesibiu.ro. Aşa s-a întâmplat şi vineri, atunci când Mitropolitul Ardealului a fost prezent la inaugurarea unui centru de cercetare la Spitalul Judeţean Sibiu. După ce a ţinut o slujbă de sfinţere s-a îndreptat spre maşina care îl aştepta afară. Acesta a fost momentul în care cei prezenţi au rămas cu gura căscată când au văzut în ce bolid s-a urcat ÎPS Laurenţiu Streza.

Mândru de nou achiziţie, Mitropolitul a trecut prin faţa credincioşilor, urcându-se în limuzina care îl aştepta şi care, cel mai probabil, l-a condus către Mitropolie.

Oamenii, şocaţi de achiziţia Mitropolitului

„A venit primul ministru sau cine e cu maşina asta dichisită?”, se întreba surprins un domn care stătea alături de o femeie îmbrăcată în pijamale, semn că era internată în spital. „Nu. E Mitropolitul!”, i-a răspuns un alt martor. „Săracul… Ce maşină are..“, a exclamat imediat cel ce a întrebat.

mitropolit

FOTO www.oradesiubiu.ro

Limuzina folosită de Mitropolitul Ardealului de ultimă generaţie. Modelul E350 4matic de la Mercedes şi are preţ de pornire de la 63.000 de euro, conform listei de preţuri de pe site-ul oficial mercedes-benz.ro. Vorbim însă de un preţ standard, care creşte în funcţie de accesorizări şi motorizare.

bolid mitopolit nesimtit foto oradesiubiu.ro
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite