Ministrul Educaţiei: Elevii vor avea Abecedare din semestrul al doilea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contestaţia depusă în decembrie pentru Abecedar a fost respinsă. FOTO: MEDIAFAX
Contestaţia depusă în decembrie pentru Abecedar a fost respinsă. FOTO: MEDIAFAX

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Mihai Sorin Cîmpeanu, a declarat luni, la Sibiu, că elevii de clasa I vor avea abecedare din semestrul al doilea, iar în cursul săptămânii viitoare va fi lansată licitaţia pentru manualele de clasa a treia.

„Din fericire, dacă pot spune în felul acesta, chiar astăzi când eram în drum spre Sibiu am primit vestea că acea contestaţie care a fost depusă pentru Abecedar în luna decembrie a fost respinsă, deci pe cale de consecinţă vom putea avea în sfârşit Abecedarul la începutul semestrului următor”, a anunţat ministrul.

Potrivit sursei citate, licitaţia pentru manualele de clasa a treia va fi lansată în cursul săptămânii viitoare, dar nu există garanţii că odată ales câştigătorul nu vor exista contestaţii.

„A fost validată curicula pentru clasa a treia şi săptămâna viitoare se poate lansa licitaţia pentru manuale. Pentru cei de clasa a treia este clar că trebuie să avem manualele la începutul anului şcolar. Din nefericire însă legislaţia nu ne poate garanta că nu vor exista contestaţii. Noi la nivelul Ministerului Educaţiei încercăm să eliminăm toate acele aspecte care ar putea să genereze contestaţii, dar nu putem garanta că împiedicăm contestaţiile atâta timp cât achiziţiile se fac pentru manuale pe Legea Achiziţiilor Publice. Pentru clasa a patra cred că urgenţa nu este chiar atât de mare. E bine să le avem înainte de începutul anului şcolar viitor”, a spus ministrul.

2.500 de şcoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare

Ministrul a mai anunţat luni, la Sibiu, că în prezent la nivel naţional sunt peste 2.500 de şcoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare, şi că există un parteneriat semnat săptămâna trecută între Ministerul Educaţiei şi cel al Dezvoltării pentru reabilitarea acestor şcoli şi pentru transportul şcolar.

„Avem cele 500 de microbuze deja distribuite, până în martie vor fi distribuite la nivel naţional încă 465 de microbuze şcolare, urmând să se lanseze licitaţia iar până al sfârşitul anului 2015 să se mai achiziţioneze încă 1016 microbuze”, a mai spus ministrul.

CITIŢI ŞI:

Abecedarul a fost contestat din nou. Este puţin probabil ca elevii de clasa I sa aibă manualul până la sfârşitul anului şcolar

Ministrul Educaţiei: Sprijin de 750.000 de euro de la statul german, pentru învăţământul din România în limba germană
 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite