Membrii unei grupări de trafic de persoane, săltaţi de DIICOT Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Descinderi cu mascaţi
Descinderi cu mascaţi

Şase persoane sunt audiate la această oră la sediul DIICOT Sibiu, fiind cercetate pentru că ar fi racolat oameni ai străzii pe care le-ar fi dus la cerşit, în Germania.

Potrivit unui comunicat DIICOT, „procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu,  cu sprijinul  ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul  SCCO Sibiu, efectuează cercetări faţă de învinuiţii Iacob Ion,  Iacob Violeta, Iacob I. Ion , Iacob Nicolae Zabar, Iacob V. Violeta  şi Grigorescu Dorin, din municipiul Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane.

În fapt, se reţine că, în perioada 2010 – 2011, învinuiţii au racolat mai multe victime, de la un azil de noapte  din municipiul Sibiu, persoane având o situaţie  materială precară, sau suferind de  afecţiuni psihice.

Sub pretextul oferirii un loc de muncă, victimele au fost transportate în oraşul Duisburg, Germania, unde au fost  obligate să practice cerşetoria, prostituţia sau să comită  infracţiuni de furt şi să predea zilnic membrilor grupării suma de 100 Euro fiecare.

Victimele erau ameninţate si supuse unor suferinţe fizice în situaţia în care nu reuşeau să predea invinuiţilor sumele de bani  pretinse.
 
Se mai retine că, în aceeasi perioadă,  învinuiţii au sustras importante cantiăţi de cupru, precum şi combustibil, din fabrici dezafectate sau şantiere din Germania”.

Ştirea se actualizează.
 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite