Mărturie emoţionantă: Prof.univ.dr. Mircea Tomuş, preşedinte al FSN şi apoi al CPUN la Sibiu, despre zilele Revoluţiei şi primele luni de libertate

Mărturie emoţionantă: Prof.univ.dr. Mircea Tomuş, preşedinte al FSN şi apoi al CPUN la Sibiu, despre zilele Revoluţiei şi primele luni de libertate

Prof.univ.dr. Mircea Tomus - Foto ULBS

Reputat scriitor şi cadru didactic universitar, Mircea Tomuş a condus FSN-ul şi apoi Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională de la Sibiu în zilele fierbinţi ale Revoluţiei şi apoi în primele luni din 1990. S-a retras repede din politică şi s-a dedicat carierei universitare, iar astăzi este pensionat şi cetăţean de onoare al oraşului Avrig. Mircea Tomuş a rememorat, pentru Adevărul, momentele de cumpănă din 1989, respectiv începutul anilor 1990.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Revoluţia l-a prins pe Mircea Tomuş, reputat scriitor şi cadru didactic universitar, în funcţia de redactor şef al revistei de cultură Transilvania. De la redacţia de pe strada doctor Raţiu, un grup de soldaţi i-au cerut să-i însoţească la sediul regionalei judeţene de partid.  
 
„Erau zile foarte grele, eu eram atunci redactor şef la revista Transilvania, care avea sediul pe doctor Raţiu, şi au apărut zvonuri prin oraş că se trage dinspre unitatea militară spre poliţie şi spre securitate. Era gălăgie mare, nu ştiam prea bine ce se întâmplă, erau momente tensionate. Eram la redacţie, toţi ne strânseserăm acolo, ne gândeam ce va urma, şi a venit la un moment dat în redacţie o trupă de soldaţi, şi locotenent-colonelul s-a uitat pe un bileţel şi a întrebat cine este – şi mi-a spus numele. M-am ridicat şi m-au luat – „Vă rog să ne urmaţi”. 
 
M-au dus până la sediul regionalei judeţene de partid, pe bulevardul Victoriei, clădirea era înconjurată de o mare de oameni, soldaţii şi-au făcut loc cu mine la mijloc şi am intrat pe uşa principală, şi m-au dus la etaj spre cabinetul primului secretar. M-au introdus în cabinetul primului secretar, era un maior în faţă la uşă. Cabinetul era plin de diferite persoane, maiorul mi-a spus „Aici sunt grupate persoanele care vor constitui Consiliul Judeţean al Frontului Salvării Naţionale (CJFSN), vă propunem să faceţi parte din acest consiliu”. Am întrebat cât timp de gândire am, şi mi-au spus 5 secunde. M-am uitat în jur, unele figuri îmi erau cunoscute, unele cunoscute chiar foarte bine, domnul Cornel Bucur, era avocatul Alexandru Bacaci, şi mai erau figuri pe care le cunoşteam de pe stradă, din localuri, şi multe figuri şi necunoscute”, rememorează, pentru Adevărul, profesorul Tomuş. 
 
După finalizarea discuţiilor, toată lumea a plecat acasă, urmând ca membrii CJFSN să se reîntâlnească a doua zi. Profesorul Tomuş nu avea să ajungă însă la întâlnire. „Am plecat acasă, era în seara zilei de 24 decembrie, în seara aceea am primit un telefon de la azilul unde era internată mama mea bătrână şi bolnavă, la Sibiu, că mama tocmai decedase. L-am sunat pe Cornel Bucur acasă şi i-am spus că nu o să pot veni a doua zi, a doua zi m-am dus la azil, am luat-o pe mama în braţe, am pus-o pe bancheta din spate şi am venit cu ea la Avrig, şi seara am fost anunţat că plenul consiliului m-a ales preşedinte, şi atunci le-am cerut îngăduinţa să nu fiu luni la Sibiu pentru că luni urma să o înmormântez pe mama, şi am venit abia marţi”, povesteşte, emoţionat, profesorul Tomuş. 
 
A urmat o perioadă extrem de grea, însă, spune profesorul Tomuş, marele avantaj a fost că, în linii mari, formula de conducere de la Sibiu a rămas constantă. 
 
„Important pentru această primă formulă este că ea s-a păstrat, în mare, până la alegerile din 20 mai, am fost printre puţinele judeţe unde a rămas o formulă în linii mari constantă. 
 
Foarte important de menţionat este reorganizarea poliţiei, toţi miliţienii fugiseră, nu s-au mai prezentat la servici, nu mai era nimeni, şi a venit trimis de la Ministerul de interne colonelul Ioan Suceavă, după 25 decembrie, şi a organizat Poliţia, şi a fost un factor foarte important pentru asigurarea ordinii în măsura în care se putea şi a legalităţii atâta cât era. A reuşit să cheme oamenii înapoi, toţi care au vrut au fost reintegraţi şi au venit alţii de la alte judeţe. 
 
Colonelul Suceavă a avut un rol foarte important, a rămas vreo 3 luni, între timp dânsul a fost avansat la gradul de general, şi apoi prin martie-aprilie a fost chemat la Bucureşti şi în locul lui a fost trimis colonelul Stoica. Îmi amintesc şi un moment mai deosebit - Veneau ajutoare din străinătate, Consiliul a hotărât ca aceste ajutoare să fie depozitate în sala sporturilor de lângă teatru, şi la un moment dat generalul Suceavă a fost informat că o mare de oameni s-a strâns acolo şi ar vrea să forţeze intrarea. Generalul Suceavă a luat o trupă de soldaţi, m-am dus şi eu cu el, şi avea şi un fotoreporter cu el, şi i-a somat, i-a rugat, şi la un moment dat i-a spus fotoreporterului „Ia fotografiază-i” şi numai aşa s-a rezolvat, când şi-a pus aparatul la ochi au fugit care încotro”, povesteşte profesorul Tomuş. 
 
În primele luni de după Revoluţie activitatea s-a reorganizat la Sibiu în ritm cu transformările de la nivel naţional, s-au constituit partidele politice, primul Partidul Naţional Ţărănesc, apoi Partidul Liberal şi cu timpul, când s-a hotărât pe plan naţional ca Frontul Salvării Naţionale să se transforme în partid, s-a format şi la Sibiu FSN-ul ca organizaţie judeţeană. 
 
„A fost foarte greu, părerea mea este că la Sibiu am avut norocul să fie câteva persoane deosebit de competente şi active, în primul rând domnul Nicolae Nan, care în momentul constituirii consiliului nu era în ţară dar pe la mijlocul lui ianuarie a venit, l-am cooptat în consiliu şi cu experienţa dumnealui foarte bogată a ţinut frâiele legislative ale judeţului în mână, pe urmă era domnul Romeo Trifu, un inginer care era directorul Liceului Energetic din Sibiu atunci când a fost cooptat în Frontul Salvării Naţionale, domnia sa s-a ocupat de aprovizionarea cu energie electrică şi gaz metan a judeţului. 
 
Nicolae Nan a preluat frâiele administraţiei, aprovizionarea, îmi aduc aminte că una din primele măsuri a fost să se taie vacile bolnave şi neproductive, erau aşa de slabe că erau, ca să stea în picioare, legate de iesle, şi ele erau o povară pentru conducătorii agricoli deoarece consumau dar nu produceau nimic, a crescut producţia de lapte după ce s-au tăiat. În general au început să meargă lucrurile mai bine”, povesteşte profesorul Tomuş. 
 
A rămas în fruntea CPUN până la alegerile din 20 mai 1990, după care s-a dedicat carierei universitare, fiind rector al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu şi, ulterior, şeful Catedrei de Artă Teatrală. A fost o perioadă secretar de stat în Ministerul Culturii, şi-a continuat prodigioasa activitate publicistică, recompensată cu numeroase distincţii inclusiv premiul Academiei Române şi premiul Uniunii Scriitorilor, s-a pensionat în anul 2004 iar de anul trecut este cetăţean de onoare al oraşului natal, Avrig. 
 
După aproape 25 de ani de la Revoluţie, profesorul Tomuş spune că nu regretă faptul că a acceptat să conducă practic judeţul în zilele de foc şi lunile care au urmat. „Mandatul meu a durat până în 20 mai1990, atunci printr-o înţelegere cu colegii din FSN eu m-am orientat spre Universitate. N-am niciun regret pentru perioada respectivă, politica nu e meseria mea, m-am şi retras după o scurtă experienţă bucureşteană, am trecut la universitate, şi cred că totuşi am avut un rol benefic, că am ţinut un fel de echilibru în această conducere a judeţului”, încheie profesorul Tomuş. 
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
O adevărată legendă printre localnicii din Poiana Sibiului, comuna celor mai bogaţi oieri din România, Dinică a avut, pe lângă situaţia materială de invidiat, şi prieteni celebri.
 
 
Chiar dacă a fost un judeţ care avea la baza dezvoltării industria, Sibiul a avut şi agricultură prosperă în perioada de dinaninte de revoluţie.
 
 
Odinioară comunitate mare, Sădinca, sat aflat la aproximativ 40 de kilometri de Sibiu, mai numără acum doar 7 gospodării.
 
 
Penitenciarul de la Dumbrăveni, judeţul Sibiu, a rămas în istorie ca locul unde a fost închisă timp de câteva luni, în perioada interbelică, Ana Pauker, fost ministru de externe şi viceprim-ministru. Supranumită „Stalin cu fustă“ al României, Pauker a avut parte de un regim privilegiat.
 
 
Staţiunea cunoscută drept „litoralul Ardealului” era extrem de apreciată şi în anii comunismului. Broşurile turistice ale vremii încearcă să-i atragă pe turişti atât cu tratamentele renumite de la Ocna cât şi cu ofertele de cazare şi de petrecere a timpului liber.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: