Lucrările la maternitate, finalizate pe jumătate: 30 de saloane se dau în folosinţă

Lucrările la maternitate, finalizate pe jumătate: 30 de saloane se dau în folosinţă

O parte din saloane au fost deja finalizate - Foto Spitalul Judeţean Sibiu

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu va beneficia de 30 de saloane noi în cadrul maternităţii, după ce procesul de reabilitare şi modernizare a acestora s-a încheiat.

 
Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, se dau în folosinţă 15 saloane la nivelul II, pentru Secţia Clinică Obstetrică-Ginecologie si 15 saloane la nivelul III (rooming-in) pentru Secţia Clinică Neonatalogie, suprafaţa utilă totală fiind de 700 m2 (350 m2/nivel). 
 
Fiecare salon are grup sanitar propriu. În cadrul saloanelor este funcţional un sistem de apel medical, atât de la pat cât şi din cadrul grupului sanitar, pacienţii putând solicita personalul medical ori de câte ori este nevoie fără a fi nevoiţi să se deplaseze la cabinete. Saloanele au realizate instalaţiile de curenţi slabi în vederea asigurării posibilităţii de conectare la internet şi televiziune. 
 
„Ne bucurăm că s-a reuşit finalizarea în timp util a acestei prime părţi a blocului materno-infantil, unde condiţiile de cazare sunt unele de nivel european. Procesul de mutare se va realiza în cursul acestei săptămâni pentru a se putea asigura frontul de lucru pentru cealaltă parte a clădirii, întrucât ne dorim ca reabilitarea să continue într-un ritm optim, cu atât mai mult cu cât am beneficiat de sprijinul Ministerului Sănătăţii şi acest proiect a fost deblocat după o perioadă îndelungată de pauză”,  a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Vasile Spinean. 
 
Pe lângă saloanele de la etajele 2 şi 3, managerul SCJU Sibiu a anunţat finalizarea lucrărilor şi pe un nivel din corpul B al maternităţii, „care a fost preluat săptămâna trecută şi deja este funcţional, acolo efectuându-se internările şi externările pentru mame şi nou născuţi”. 
 
Blocul materno-infantil al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu se află într-un proces complex de reabilitare şi modernizare, gestionat de Ministerul Sănătăţii printr-un program de finanţare de la Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii. Suma totală necesară pentru reabilitarea completă a blocului materno-infantil din cadrul SCJU Sibiu prin programul de finanţare europeană gestionat de minister se ridică la aproximativ 25,5 de milioane de lei. 
 
La încheierea tuturor lucrărilor, în cadrul maternităţii Sibiu vor funcţiona: 42 de saloane cu grup sanitar propriu şi cu un total de 83 de paturi, 3 săli de operaţii, 7 săli de naşteri, 3 saloane ATI neonatalogie, 3 săli ATI prematuri, 3 saloane de Terapie Intensivă pentru femei şi cabinete pentru personalul medical. 
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
Tides From Nebula, unul dintre cele mai bune proiecte Post-Rock din Europa, Hauschka, legendarul pianist inovator şi Daemonia Nymphe, comoara neofolk a Greciei contemporane, sunt parte din programul celei de-a noua ediţii ARTmania Festival.
 
 
Iubitorii tradiţiilor autentice, dar şi cei ai vacanţelor altfel pot alege să petreacă un sejur de poveste în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, unde există spaţii de cazare, hanuri tradiţionale pentru gurmanzi, dar şi posibilităţi variate de petrecere a timpului liber.
 
 
Trăsăturile satului autentic din Mărginimea Sibiului sunt conservate aproape intacte în localitatea Galeş, aflată la circa 20 de kilometri de Sibiu. O moară de apă funcţionează aici de la 1884, iar obiceiuri unice în ţară se ţin într-o biserică veche de 300 de ani.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările