Lisabona, farmecul unic al unui oraş ca-n poveşti. Ce trebuie vizitat într-una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua cea mai veche capitală a Europei, după Atena, Lisabona şi-a păstrat nealterat farmecul timpurilor de demult, o frumuseţe caldă şi simplă la care-ţi vei dori cu siguranţă să te reîntorci.

Dacă ar fi să descriu într-un cuvânt Lisabona, acela ar fi, cu siguranţă, libertate. O simţi la fiecare pas, printre oamenii de etnii atât de diferite care râd şi se fotografiază împreună, în ochii tinerilor care stau îmbrăţişaţi direct pe asfalt, în inima centrului vechi, în strunele de vioară ale cântăreţilor de ocazie pe care-i găseşti unde te aştepţi mai puţin, pe străduţele care urcă şi coboară abrupt într-un centru istoric de poveste, în balcoanele vechi, păstrate aşa, fără niciun fel de retuş, doar îmbrăcate în perdele viu colorate de flori. 

Lisabona e pitorească şi senină, firească şi simplă, autentică, încărcată de istorie fără a fi deloc plictisitoare, romantică şi vie, deloc ostentativă, cu locuri rupte parcă dintr-un alt timp. O poveste pe care-o respiri, în care te prinzi, şi-n care rămâi cu gândul ştiind cu siguranţă că o să-ţi doreşti să te reîntorci.  

Palatul Regal, Mânăstirea Jeronimos şi Muzeul Marinei

O vizită la Lisabona începe obligatoriu la Palatul Ajuda, vechea reşedinţă a familiei regale şi una din cele mai cunoscute atracţii turiştice ale oraşului. Deşi nu a fost finalizat aşa cum era iniţial planificat din cauza exilului familiei regale în Brazilia dupa invadarea Portugaliei de către Franţa, palatul este considerat una din cele mai romantice clădiri din Europa. Pisele de mobilier, tapiţeriile, statuile şi extravagantele obiecte de artă care îl decorează sunt toate mărturii ale bogăţiei fără precedent de la sfârşitul secolului al XVII - lea, când în Portugalia au fost descoperite diamantele. Camera în care se asculta muzică, enorma sală a tronului sau camera în care se servea cina, cu candelabre de cristal şi scaune îmbrăcate în mătase, sunt toate de o frumuseţe aparte, desprinse parcă dintr-o poveste romantică de demult. Cu siguranţă o să vă placă colecţia de ceasuri, răspândite prin tot palatul, şi serviciul pentru cină, unul din puţinele servicii aparţinând familiilor regale din Europa care a rămas complet intact. 

image

De neratat este şi Mânăstirea Jeronimos, un splendid monument arhitectonic care atrage anual sute de mii de turişti din întreaga lume. În zonă sunt de altfel mai multe muzee, accesul este doar pietonal iar locul este un adevărat furnicar. Aflată în patrimoniul UNESCO şi considerată cel mai reprezentativ monument al oraşului, alături de Turnul Belem, mânăstirea a fost construită în 1502 şi este locul unde Vasco da Gama şi echipajul său şi-au petrecut ultima noapte în Portugalia, în rugăciune, înainte de a pleca spre India. A fost construită pentru a celebra călătoria marelui explorator şi pentru a-i mulţumi Fecioarei Maria pentru succesul acesteia. Sub galeria din stânga se află mormântul lui Vasco da Gama. 

image

În imediata vecinătate a mânăstirii se află Muzeul Marinei, unul dintre cele mai importante de acest tip din Europa. Nu mai puţin de 17.000 de elemente sunt instalate în aripa de vest a Mânăstirii Jeronimos, şi includ modele de nave din cele mai vechi timpuri. Cel mai vechi exponat este o figurină de lemn care îl reprezintă pe Arhanghelul Rafael, cel care l-a însoţit pe Vasco da Gama în călătoria sa în India. Alte exponate pe care cu siguranţă le veţi admira cu placere sunt două barje de ceremonie din secolul XVIII, una dintre ele construită pentru Regina Maria şi care a rămas operaţională timp de aproape 200 de ani, transportând pasageri faimoşi. hidroavionul „Santa Cruz“, care a făcut prima traversare a Atlanticului de sud în 1922, cea mai mare colecţie de astrolabi din lume şi replici ale hărţilor din secolul al XVI-lea. De asemenea, mai poate fi admirat aici şi un glob terestru din 1645, realizat de cel mai faimos producator de astfel de obiecte din toate timpurile, Willem Jansz Blaeu. 

Turnul Belem şi Muzeul Militar

Pe malul râului Tejo veţi găsi un alt simbol al oraşului. Construit în 1515 ca o fortăreaţă menită să păzească intrarea în portul Lisabona, turnul Belem a fost punct de plecare în multe călătorii şi, pentru marinari, ultima imagine a pământurilor natale. Inclus pe lista patrimoniului UNESCO, este unul dintre cele mai vizitate monumente ale oraşului, iar dacă vreţi să-l vedeţi trebuie să vă înarmaţi cu răbdare, pentru că numărul celor care stau la rând, la intrare, este destul de mare. 

image

Şi, dacă ajungeţi la turn, lăsaţi-vă timp şi bucuraţi-vă de pitorescul unic al zonei din jur. Printre pomi înfloriţi veţi găsi întotdeauna zeci de turişti făcând fotografii. Un bătrân c-o vioară veche atrage lângă povestea spusă pe corzi turişti de toate vârstele, de la vârstnici la copii care bat ritmul cu piciorul şi apoi aplaudă fericiţi. Bătrânul zâmbeşte, şi zâmbetul pare desprins dintr-o vedere veche de vacanţă, având pe fundal imaginea vechiului turn. La câţiva paşi mai încolo, doi miri, ea desculţă şi cu părul lăsat liber, se sărută şi fac fotografii. Lumea din jur le face poze şi sentimentul de libertate pe care îl regăseşti în fiecare frântură din oraşul vechi devine şi mai prezent. 

image

Chiar în vecinătatea Turnului Belem se află Muzeul Militar, cu o colecţie de arme de artilerie despre care se spune că ar fi cea mai mare de acest gen din lume. Sunt expuse de asemenea foarte multe puşti, pistoale şi săbii, inclusiv tunuri din secolul al XIV-lea şi sabia lui Vasco da Gama. 

Alte obiective care merită vizitate la Lisabona sunt Alfama, cel mai vechi cartier al oraşului, Muzeul Faianţei, Parcul Naţiunilor, Catedrala Se, Acvariul, Muzeul Naţional de Artă Antică, Muzeul Naţional al Trăsurilor şi Castelul Sao Jorge. 

Magia din oraşul de pe coline

O vizită la Lisabona trebuie să includă neapărat o oprire în Bairo Alto, Cartierul de Sus, un loc extraordinar de pitoresc, de vizitat la pas, cu timp pentru a admira detalii, pentru a te pierde pe străduţele înguste, acoperite de piatră cubică, pentru a a respira povestea dar şi pentru peisaje extraordinar de frumoase cu oraşul privit de sus. Lăsaţi-vă timp pentru magazinele cochete, pentru cofetăriile mici cu tot felul de delicatese, pentru vânzătorii ambulanţi şi mimii îmbrăcaţi în ţinute din cele mai ciudate, pentru a respira istorie, poveste şi linişte. 

image

Cât ne costă şederea la Lisabona

Ofertele de cazare în Lisabona pornesc de la 25 de euro pe noapte la hosteluri şi ajung la 35 de euro la hotelurile de 2 stele, 70 de euro la cele de 3 stele şi 170 la cele 5 stele. Preţurile biletelor de avion Bucureşti-Lisabona şi retur pornesc de la 400 de euro şi pot ajunge la 600 de euro dus-întors. 

Minunatele plaje din Estoril şi Cascais şi palatele unice din Sintra

Dacă doriţi să înbinaţi vacanţa activă cu câteva zile de relaxare la soare, vă puteţi caza în staţiunile cochete aflate la doar 20-30 de kilometric distanţă de Lisabona. 

 

Estoril 

Cochet şi exclusivist, cu restaurante rafinate şi cel mai mare cazinou din Peninsula Iberică, Estorilul se află la doar 25 de kilometri de Lisabona. Plajele cu nisip fin sau circuitele pentru pasionaţii de golf sunt doar câteva dintre atracţiile de aici. Aproape de cazinou se afla hotelul Palacio, o locaţie de 5 stele unde au fost filmate scene din filmul cu James Bond, On Her Majesty's Secret.  Preţurile la cazări pornesc de la 70 de euro pe noapte la un hotel de 2 stele, 90 de euro la unul de 3 stele şi ajung la 250 de euro la unul de 5 stele. 

image

Cascais

Situată pe malul Atlanticului, suburbia a capitalei portugheze, localitatea a evoluat de la un mic port pescăresc la o staţiune balneoclimaterică vestită. Aflat la 30 de kilometri de Lisabona, este unul dintre orasele cele mai vizitate si apreciate din punct de vedere turistic. Turiştii se pot bucura de o climă blândă, plaje mici cu nisip, peisaje şi gastronomie variată. Municipiul are un muzeu de artă, dar şi un muzeu oceanografic,  parcuri şi încântătoare străzi pavate, aflate în centrul istoric. Preţurile la cazări pornesc de la 50 de euro pe noapte la un hostel şi ajung la80 de euro la un hotel de 3 stele, 140 de euro pe noapte la un hotel de 4 stele sau 220 de euro la unul de 5 stele. 

Sintra

Aflat la 28 de kilometri de Lisabona, orăşelul are aproape 400.000 de locuitori şi este inclus în patrimoniul UNESCO. Cochet şi romantic, cu clădiri vechi, străduţe înguste şi splendide monumente datând din secolul XIX, orăşelul atrage an de an turişti de toate vârstele. Preţurile la cazări pornesc de la 36 de euro pe noapte la un hostel şi ajung la 130 de euro pe noapte la un hotel de 4 stele sau 160 de euro la unul de 5 stele. 

image

Colares

Lângă Sintra se află Colares, o zonă necomercială, liniştită şi extrem de frumoasă, cu o plajă largă, unde muntele coboară direct în apele oceanului. Fără şezlonguri, cu nisip fin, plaja este plină nu doar de turişti ci şi de foarte mulţi surferi pe care îi puteţi admira în fiecare zi în valurile Atlanticului. Preţurile la cazări pornesc de la 46 de euro pe noapte la un hotel de 2 stele şi ajung la 90 de euro pe noapte la unul de 3 stele sau 115 euro pe noapte pentru un apartament de vacanţă. 

image

Portugalia, de la provincie romană la republică cu aproape 12 milioane de locuitori

Portugalia are în prezent aproape 12 milioane de locuitori şi este stat membru al UE, NATO, OSCE, ONU şi a Comunităţii Ţărilor de Limbă Portugheză. Istoria ţării începe cu Lusitania, provincie a Imperiului Roman, care este cucerită în anii 711-718 de arabi. În timpul „Reconquistei” (sec.9-13), pe teritoriul eliberat de sub dominaţia arabă ia fiinţă, în 1095, comitatul Portugaliei, iar în 1139 regatul independent portughez. Statul se fondează în 1413. La începutul secolului XVI, Portugalia devine o mare putere maritimă, punând bazele unui imperiu colonial. Între 1580 şi 1640, Portugalia este anexată de către Spania. Secolul XIX este marcat de luptele dintre liberali (republicani) şi conservatori, care dau naştere la frecvente tulburări sociale. În 1910 este abolită monarhia, iar Portugalia se proclamă republică. Lovitura de stat militară din 1926 deschide calea dictaturii lui António de Oliveira Salazar. În 1949, Portugalia devine membru fondator al NATO. În 1974, in urma „Revoluţiei Garoafelor Roşii”, succesorii lui Salazar sunt înlăturaţi şi se deschide calea reinstaurării democraţiei. În acelaşi an, este recunoscut oficial dreptul coloniilor portugheze la autodeterminare şi suveranitate. În 1986, Portugalia este admisă în Comunităţile Europene, ulterior UE. (sursa: www.mae.ro)

Vă mai recomandăm: 

Colţul de rai dintr-un sat uitat de lume pensiunea fără televizoare ridicată în curtea unei case din 1700, într-un decor de poveste

Fără televizoare, cu mobilier pictat manual, mic dejun gătit în casă şi peisaje de poveste, o mică afacere de familie atrage ca un magnet turiştii străini într-un sat uitat de lume din Mureş în care abia dacă mai trăiesc 100 de oameni. Investiţia, parte cu fonduri europene, a pornit de la un vis simplu: o familie din Râşnov a căutat iniţial un loc în care să-şi crească nepoţii fără televizoare, alergând prin curte în picioarele goale.

Colţul de rai care a primit calificativul „excepţional“ pe booking.com. Povestea pensiunii din casa construită în 1780

La Veseud, un sat uitat de lume aflat la aproximativ 65 de kilometri de Sibiu, doi saşi plecaţi din ţară au transformat o casă din 1780 într-o locaţie turistică de top, cu scor record pe cel mai cunoscut portal de rezervări online din lume.

Case tradiţionale pentru turişti într-un decor de poveste. Mii de străini s-au îndrăgostit de un sat uitat de lume din judeţul Sibiu

În satul Vale, aflat la aproximativ 25 de kilometri de Sibiu, turiştii sunt aşteptaţi în case vechi, de poveste, refăcute respectând stilul tradiţional, dar cu tot confortul timpurilor moderne.

Paradisul ecvestru dintr-un sat uitat de lume: cum a ajuns dragostea pentru cai să atragă mii de turişti străini

Mihnea Vîrgolici (41 de ani) a renunţat la viaţa în Bucureşti pentru a-şi urma visul şi a transformat un fost IAS dintr-un sat uitat de lume din Transilvania într-un paradis al iubitorilor de echitaţie.

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite