Trupul lui Florin Cioabă, în „Salonul regal” al casei de familie. Care sunt tradiţiile de înmormântare şi cum va decurge încoronarea „prinţului” Dorin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini din salonul unde a fost depus trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă FOTO Reuters
Imagini din salonul unde a fost depus trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă FOTO Reuters

Familia defunctului rege al romilor Florin Cioabă este în pline pregătiri pentru înmormântarea acestuia, programată vineri, 23 august, la ora 13.00. Trupul neînsufleţit al lui Cioabă a fost depus în „Salonul regal” al casei familiei din Sibiu, unde apropiaţii, cunoscuţii, dar şi oameni cu înalte funcţii în stat, precum preşedintele Traian Băsescu, i-au adus un ultim omagiu în aceste zile.

Pregătirile pentru funeraliile regelui autoproclamat al romilor de pretutindeni, la care sunt aşteptate aproximativ 5.000 de persoane, au decurs normal, potrivit declaraţiilor lui Dorin, fiul lui Florin Cioabă. 

„Vrem să-i oferim tatălui meu o înmormântare aşa cum cred eu că o merită. Este probabil singurul lucru pe care noi, copiii, îl mai putem face pentru el”, a spus Dorin Cioabă, cel care „îi urmează la tron” lui Florin Cioabă şi care va fi încoronat rege al romilor vineri, chiar înainte de înmormântarea tatălui său.

Dorin Cioabă s-a arătat recunoscător tuturor celor care au venit să-şi prezinte ultimele omagii. „Vreau să multumim tuturor celor care au vărsat o lacrimă în memoria tatălui meu, dar celor care au stat pe genunchi şi s-au rugat ca tatăl meu să fie salvat. Nu s-a putut face nimic pentru că Dumnezeu atât demult l-a iubit încât l-a chemat la el. noi avem siguranţa că tatăl meu este un om mântuit, care îl va vedea pe Domnul Iisus şi îl va sluji pe Dumnezeu aşa cum şi-a dorit cel mai mult”, a adăugat Dorin Cioabă.

Cum va decurge „ziua înmormântării” şi „ziua încoronării”

Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă a fost depus în „Salonul regal ” al casei de familie din Sibiu, urmând să fie îngropat vineri, după o slujbă ce  va avea loc, după ora 11.00, în curtea reşedinţei.

„După predică din curte şi slujba de înmormântare, ne vom deplasa afară pentru o continuare a slujbei şi pentru rostirea mesajelor invitaţilor. Vom avea afară în stradă o scenă pregătită în acest sens”, a precizat Dorin Cioabă.

Fiul defunctului rege a precizat că vor avea „de transmis şi mesaje din partea invitaţilor internaţionali care vor participa la înmormântare, dar şi din partea conducerii mondiale a romilor, unde tatăl meu a fost preşedinte”.

Mâine (vineri, n.r.), imediat după aceste mesaje, vom trece la partea cea mai dureroasă pentru familie, pentru mama mea: vă vom prezenta ordinea succesorală la coroana tatălui meu şi, bineînţeles, va avea loc încoronarea. Dorin Cioabă

 Dorin Cioabă va primi, vineri, coroana şi sceptrul, „urmându-i la tron” tatălui său.

Ulterior, va fi citit testamentului defunctului rege. „O să rostim primul testament al tatălui meu, cu privire la munca lui politică, la partea lui de avere. Este bine de ştiut şi este bine ca toată lumea să cunoască  acest lucru: tata a avut şi ne-a lăsat şi moştenire aici, ne-a lăsat şi multe titluri, şi eu şi fratele meu trebuie să ducem numele tatălui meu mai departe”, a atras atenţia Dorin Cioabă. 

După citirea testamentului, va avea loc slujba de înmormântare, oficiată de pastorul Beniamin Poplăcean, un apropiat al regelui Cioabă. La slujba va fi şi un car alegoric.

„Cu siguranţă, tatăl meu şi-ar fi dorit ca pastorul Beniamin Poplăcean să conducă slujbă de înmormântare. Pe lângă el vor fi mulţi alţii, nu mai contează titlurile lor. Toţi trebuie să se roage, mâine pentru sufletul tatălui meu, pentru cei din familie şi pentru ca memoria tatălui meu să fie una vie”, a afirmat Dorin Cioabă.

Tradiţiile de la înmormântare

În curtea familiei Cioabă un foc arde în continuu cât timp defunctul rege află în casă, iar - după plecarea din casă spre locul de înmormântare - cortegiul se va opri la fiecare intersecţie importantă pentru oficierea unor scurte slujbe. 

„Mergem pe jos până la cimitir, ca să ni se pară drumul cât mai lung, să nu ajungem aşa de repede, pentru că mergând pe acest drum putem să mai depănăm din memoriile noastre despre el şi despre ce a făcut”, a spus fiul regelui Cioabă.

„Odată ce vom ajunge acolo va fi această slujbă, va fi corul care va cânta. Vom avea şi o fanfară care va cânta. După înmormântare toţi cei care au participat sunt invitaţi la masă, la Hanul Dumbrava”, a spus Dorin Cioabă, care a adăugat că familia a pregătit „destul de multe lucruri interesante” pentru funeraliile defunctului rege.

         

„Consiliul de Coroană” se întruneşte în ajunul încoronării „prinţului” Dorin

Preluarea coroanei de către Dorin Cioabă va avea loc la ora 12.00, vineri. Potrivit tradiţiei, coroana trebuie preluată înainte ca trupul neînsufleţit al defunctului rege să fie scos din casă. 

„Coroana mi-o va înmâna fratele meu împreună cu mama mea, cu Consiliul de Coroană şi cu cei care sunt consilieri, care au funcţii în conducerea Casei Regale. În această seară (joi, n.r.) Consiliul de Coroană se va întruni şi va lua această hotărâre, care este, însă, doar o formalitate pentru că titlul se moşteneşte din tată în fiu, aşa cum tatăl meu l-a preluat de la bunicul meu aşa şi eu la rândul meu”, a explicat Dorin Cioabă .

„Coroana se află în acest moment aici, şi în această seară, cu coroana pe masă, vom discuta în Consiliul de Coroană şi se va emite acel decret prin care mâine, toţi cei care suntem aici, vom putea spune «A murit regele! Trăiască regele!».”


„Urmaşul la tron” a mărturisit că şi-ar fi dorit ca „acest lucru” - încoronarea - să aibă loc mult mai târziu, pentru că încă mai avea multe de învăţat de la tatăl său. Însă, Dorin Cioabă s-a declarat „pregătit” şi determinat: „O să încerc să fac tot ceea ce m-a învăţat el, tot ceea ce am furat din experienţa lui, pentru că întotdeauna tata mă lua cu el, mă ducea forţa de multe ori, îmi este greu dar lucrurile trebuiesc făcute”.

basescu cioaba

Dorin Cioabă a amintit, în acest sens, declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, rostită la priveghiul lui defunctului rege al romilor, la care s-a prezentat miercuri: „«Regele Cioabă a făcut mai mult decât toate organizaţiile guvernamentale şi guvernul la un loc pentru comunitarea romilor», asta a fostdeclaraţia domnului preşedinte la căpătâiul tatălui meu. Cred că asta fost cel mai important. Restul a fost o descărcare sufletească a emoţiilor şi chiar a vărsat o lacrimă”.

Din acest motiv, Dorin Cioabă a ţinut să mulţumească „în primul rând persoanei numărul 1 din România”: „Este preşedintele nostru, a dat dovadă de un act pentru comunitatea de romi pe care nimeni nu l-a mai făcut. Faptul că a venit până aici a fost comentat în fiecare fel, dar pentru comunitate a fost pentru prima dată când am fost băgaţi în seamă într-un mod serios”.

„Noi avem o legătură de prietenie cu familia prezidenţială şi vreau să vă spun că indiferent, după ce se termină mandatul domnului preşedinte, pentru noi şi pentru mine, cel puţin, domnul preşedinte este al doilea tată”, a mai precizat Dorin Cioabă.

Fiul convins că tatăl lui a fost victima unui caz de malpraxis

„Eu cred cu tărie că ceea ce au făcut medicii pentru tatăl meu, la primul spital, este un caz de malpraxis. Vom deschide un proces. Eu sunt jurist şi o să mă ocup personal, dar asta după ce o să consult anumiţi specialişti medicali care să vină să întărească susţinerea mea. Voi merge până unde trebuie, nu pentru a solicita vreun ban în sensul acesta, dar pentru a-i face să răspundă şi să nu mai procedeze cu alţi oameni care merg la ei în ţară, pentru că banii au ajuns prioritatea şi nu viaţa unui om.”

„Dacă nu se făcea intervenţia de coronografiere, tata era acasă, asta a fost opinia şi domnului profesor Brădişteanu, asta a fost opinia şi celui mai mare profesor din Turcia, care l-a operat şi a spus că starea sănătăţii domnului Cioabă nu permitea această intervenţie medicală. Era, într-adevăr, necesară, dar nu era primordială. Primordial era să fie ţinut în viaţă, tratat şi, abia după ce se starea lui s-ar fi stabilizat, puteau să facă această intervenţie.”

Planul viitorului rege al romilor

Întrebat de planurile sale, în calitate de viitor rege al romilor, Dorin Cioabă a spus că-şi doreşte să continue proiectele tatălui său.

„Unul dintre cele mai mari proiecte pe care el le-a avut a fost să ridice un monument în memoria romilor morţi în Transnistria. Pentru că foarte mulţi romi au murit, şi-a dorit să ridice ca nepoţii lor, strănepoţii lor, să poată merge să depună o coroană acolo în anumite momente ale vieţii lor şi să respecte moartea acestor oameni, care au murit nevinovaţi pentru comunitatea noastră.”

Imagini din salonul unde a fost depus trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite