Hoţ de buzunare lăsat liber după ce s-a împăcat cu omul căruia îi furase 7.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine generică Foto Arhiva Adevărul
Imagine generică Foto Arhiva Adevărul

Un sibian bănuit de săvârşirea mai multor furturi din buzunare şi societăţi comerciale este în continuare liber să comită infracţiuni după ce s-a împăcat cu ultima dintre victimele sale.

Cazul de la Sibiu este straniu, întrucât victima şi-a retras plângerea, după ce poliţiştii l-au prins pe cel care l-a păgubit de 7.000 de lei. Iar acum nu mai au motiv să-l mai reţină pe suspect, deşi este anchetat în mai multe dosare. În plus, poliţiştii se tem că va mai comite şi alte infracţiuni.

Furtul a fost comis miercuri dimineaţa, în jurul orei 05:00, potrivit informaţiilor furnizate de Poliţia Sibiu. Un localnic a reclamat faptul că i-a fost sustras portofelul cu bani. Întâmplarea s-a petrecut la ieşirea dintr-o societate comercială. 

În urma anchetei demarată de poliţiştii de la Investigaţii criminale, presupusul autor a fost identificat la scurt timp, iar prejudiciul recuperat în totalitate. Tocmai de aceea victima l-a iertat pe făptaş. 

Numai că hoţul este bănuit de săvârşirea mai multor fapte similare. Joi dimineaţa, 13 februarie, când acesta urma să fie reţinut pentru 24 de ore, pentru ca ulterior să fie prezentat instanţei, cu propunerea de arestare preventivă, victima şi-a retras plângerea penală. Iar acest fapt duce la „clasarea lucrării şi imposibilitatea tragerii la răspundere penală a presupusului autor”, recunosc şi poliţiştii sibieni.

Suspectul are 24 de ani şi domiciliază în municipiul Sibiu, fiind cercetat şi în alte dosare penale pentru furt din buzunare şi societăţi comerciale.

   

În urma percheziţiei domiciliare care s-a făcut joi dimineaţa, în locuinţa suspectului au fost găsite mai multe haine de marcă, cu etichetă, poliţiştii fiind convinşi că sunt furate din magazine.

   

Din păcate, lăsând la o parte resursele umane şi materiale investite de Poliţia Sibiu pentru identificarea, depistarea şi cercetarea acestei fapte, riscul este ca acest bărbat să comită fapte similare, fiind cunoscut cu astfel de preocupări şi asigurând-şi existenţa în acest mod”, atrage atenţia Poliţia Sibiu prin intermediul Biroului de presă. 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite