Ghiţă Ciobanul, cel mai cunoscut baci din România, pleacă în transhumanţă. Amintiri despre tradiţia oierilor, veche de sute de ani
0
În luna octombrie, ciobanii îşi mută turmele de la munte la şes, unde iarna e mai blândă. Anul acesta, cel mai cunoscut baci din România marchează şi o premieră: prima transhumanţă imortalizată pe Facebook.
În fiecare an, în luna octombrie, ciobanii din satele Mărginimii Sibiului îşi strâng turmele şi le duc de la munte la şes, unde iarna e mai blândă. Cei mai mulţi o fac acum cu maşini, într-o transhumanţă modernă, însă sunt şi ciobani care bat şi acum ţara la pas, cu cojocul în spate, desprinşi parcă din fotografiile vechi, alb-negru, ale transhumaneţei de odinioară. Printre ei, şi Ghiţă Ciobanul, devenit după reclama la Vodafone cel mai cunoscut baci din România.
De la 14 ani, cu oile prin ţară
În vârstă de 28 de ani, Ghiţă Ciobanul bate ţara de la munte la şes de la 14 ani. ”La Târgu Mureş am făcut prima transhumanţă, aveam 14 ani. În al doilea an am fost la Cluj, la Bonţida, în al treilea an am ajuns până în Jibou, Sălaj. Apoi ne-am mutat la Mirşid, în satul Firminiş, judeţul Sălaj, şi de atunci până în ziua de azi tot acolo suntem. Casa am luat-o la câţiva ani după ce ne-am dus. Nu e distanţă aşa mare, România e o ţară mică”, povesteşte Ghiţă, zâmbind. Baciul va face şi în acest an cei aproape 300 de kilometri pe jos, doar că odată cu reclama care l-a făcut cunoscut în toată România va marca şi o premieră: prima transhumanţă adevărată imortalizată pe Facebook, reţea în care Ghiţă are aproape 400.000 de fani. ”Şi acum merg în transhumanţă clasică. E şi greu şi uşor că aşa e în viaţă şi în orice meserie, numai că dacă faci lucrurile cu drag ţi se par un pic mai uşoare. Dacă nu îmi plăcea nu făceam lucrurile astea, de atâta timp, că din necaz le faci un an, doi, trei, şi dacă găseşti altceva te ocupi de altceva, dar dacă îţi place... O scriu pe Facebook în toată ziua în ce zonă sunt, pe traseul pe care îl am. Poate aşa o să ajungă şi la urechile guvernanţilor, să vadă cum se trăieşte chiar cu animalele, şi în general să vadă lumea”, spune Ghiţă.
Şi acum merg în transhumanţă clasică. E şi greu şi uşor că aşa e în viaţă şi în orice meserie, numai că dacă faci lucrurile cu drag ţi se par un pic mai uşoare.
Ghiţă Ciobanu
Ghiţă doarme şi acum în cojocul tradiţional, însă nu se plânge niciun moment pentru că, spune el, ciobănia adevărată se face cu sufletul. Iar lui, întâi de toate, îi e drag. ”Viaţa asta pe care o ducem noi eu zic că e viaţă de haiduc şi trebuie să-ţi fie drag, tot timpul eşti plecat, e o dragoste faţă de locuri, sunt şi riscuri de multe ori, la munte poate să vină o ploaie tare, vine un fulger, acolo ai rămas, la drum iarăşi, poate să vină o maşină să se bage în tine, sunt oameni răi, oricând poate veni cineva să-ţi dea în cap, să te omoare”, povesteşte baciul.
Ghiţă Ciobanu, în adolescenţă
Cu oile prin ţară, în cojoc şi opinci
Florin Bebeşelea are 52 de ani şi este unul din cei mai cunoscuţi şi respectaţi oieri din Jina, localitate celebră în toată România pentru tradiţia veche a oieritului. De la 9 ani, viaţa lui a curs în mijlocul turmelor de oi, pe care le iubeşte ca pe nimic altceva pe lume. ”Mi-a plăcut şi îmi place, până mor acolo vreau să mor, între oi, acolo m-am născut şi acolo vreau să mor”, spune baciul, proprietar al unei turme de aproximativ 1.000 de oi. Ani la rând, ciobanul a făcut mii de kilometri cu turmele prin toată ţara, de la Jina până la Cluj, Timişoara, Craiova sau chiar Constanţa. ”Toamna pe timpul ăsta făceam baie la oi şi plecam în transhumanţă care unde, în Bărăgan, Timişoara, Satu Mare, Oradea, la Craoiva am fost vreo 2 ani, toată ţara am mers. Mergeam cu ele pe jos şi de aici până la Constanţa, făceam 2 luni pe jos, cu mâncare pe măgari, luam pâine de la Jina şi ne ajungea până treceam de Cluj, nu mai cumpăram pâine. Acolo mai făceam cumpărături şi de acolo iar ne ajungea până la Satu Mare, de exemplu. Aveam făină, unt, brânză, din astea mâncam, naturale, rar când cumpăram de prin magazine. Aveam brânză de burduf băgată în piele de oaie, acum nu se mai prea face, acum numai nyloane şi toate prostiile. Făceam tocană de oaie, era mâncarea de bază, vara la munte mâncam cred că 3 pâini toată vara, numai mămăligă şi unt şi câte un bulz”, povesteşte zâmbind.
Florin Bebeşelea, cioban din Jina
De la opinci la camioane
Astăzi, oierul face transhumanţă modernă, adaptată timpurilor, urcă oile în maşini şi le duce până la Arad, unde familia are casă şi păşune. Fiul lui a terminat facultatea de zootehnie şi acum muncesc împreună, tot de animale se ocupă. ”L-am învăţat de mic, de când avea 4 ani la strungă şi el, la vârsta de 13 ani au muls în rând cu noi amândoi copiii, şi băiatul şi fata. De micuţi îi duceam, pe unul îl băgam în butoi acolo până mulgeam noi oile că nu aveam cu cine îl lăsa, eu cu nevasta mulgeam, unul stătea în strungă şi pe unul îl băgam în butoi, şi aşa au crescut şi ei, ca şi noi, numai că ei au făcut şcoală, că acum îţi trebuie carte, oriunde fără carte nu ai ce face”, spune oierul. Iar când îl apucă dorul de munţi se urcă în maşină, se opreşte în inima naturii de poveste, scoate cojocul gros şi opreşte timpul, până în anii tinereţii frumoase, când bătea muntele încălţat în opinci. ”Cam în fiecare an urc pe munţii unde am ciobănit, mi-e dor, mergem pur şi simplu să vedem zona şi dormim, în câte o noapte acolo stăm. Acum pe toţi munţii poţi urca cu jeep-urile, atunci cu măgarii şi cu caii. Am cojocul şi acum în maşină, aia e duna noastră, dormim în cojoc când mergem. Ne place şi ne atrage muntele, degeaba trăim noi în ţară cu oile că noi tot aici la munte avem sufletul, ca aici nu e nicăieri”, spune Florin Bebeşelea.
Tradiţia merge mai departe
Bogdănel Dumitru are 26 de ani şi a făcut transhumanţă până anul trecut, când a decis să ţină oile acasă. Tatăl lui însă merge şi acum. ”De mici, cu părinţii, de când ne-am născut am fost tot la oi. Tata e şi acum plecat cu oile. Am făcut transhumanţă de la 14 ani, vreo 10 ani am băgat, pe jos.
Mergeam pe jos până la Baia Mare, la Zalău, cu mâncarea pe măgari, cu casa, plecam de toamna şi primăvara prin 10 mai ne mai întorceam. Tatăl meu merge acum pe jos, are 60 de ani, merge pe jos până la Zalău, unde avem casă şi păşune închiriată. Vreau ca şi copiii mei să moştenească ce avem noi, dar eu nu cred că ei or să mai facă ce am făcut noi, e tot mai uşor acum”, spune Bogdănel.
Bogdănel Dumitru duce tradiţia mai departe
Astăzi, comuna Jina are aproximativ 4.000 de locuitori şi aproximativ 30 la sută din ei mai fac oierit. ”A scăzut procentul, sunt unii care au şi vaci şi oi, sunt meseriaşi. Pe vremuri creşteau unii vaci, unii oi, dar erau mai mulţi cu animale. În Jina nu s-a trăit rău niciodată, au fost oameni muncitori, asta a fost prima calitate a locuitorilor, şi-a văzut fiecare de gospodăria lui. Fiecare îşi vede de treabă, nu trebuie să mă duc eu să-i spun du-te cu oile, ştie el mai bine ca mine. S-a moştenit de la părinţi la copii, şi Dumnezeu le-a ajutat, sunt şi oameni credincioşi, cu frică de Dumnezeu”, spune iancu Beschiu, primarul localităţii.
Citeşte şi
FOTO VIDEO Ghiţă, ciobanul cu acoperire naţională
FOTO Sibianul Cătălin Mustăţea, singurul român ales consilier la alegerile locale din Italia
SCHIMBĂ ROMÂNIA Un fost alcoolic, „îngerul“ celor dependenţi
Se încarcă comentariile...
