FOTO AUDIO Povestea zguduitoare a celor şapte orfani, care bat viaţa la Ruja! Români din toată lumea s-au mobilizat pentru ei
0
Într-un sat din judeţul Sibiu, şapte micuţi a căror mamă a murit în primăvara acestui an trăiesc din banii câştigaţi de fratele cel mare, de 16 ani, şi din ajutorul unor oameni cu suflet.
Într-un colţ de colină, în curtea unei case mici, un câine şi o mână de copii frumoşi aleargă sub soarele timid de septembrie. La câţiva paşi de casa cocoţată pe deal e cimitirul, în care un mormânt săpat de câteva luni, pe care mânuţele mici au sădit panseluţe, va aminti întotdeauna că odată, într-o altă viaţă, o mamă îşi strângea pruncii în braţe şi zâmbea. Dincolo de curtea mică a casei fără porţi, în două încăperi mici, împreună cât o cameră mai răsărită de bloc, începe povestea.
”Tati, tati, mami trebuie să vină acasă”, spune fetiţa cu ochi de castană coaptă şi tati, înăbuşindu-şi o lacrimă, răspunde încet ”Vine, vine”. ”Tati, tati, nu mai vine mami”. ”Vine, vine”. ”Tati, mami a murit”. Iar cuvintele se opresc odată cu timpul, într-o noapte de aprilie, în care soţia lui Nicuşor Florea, om simplu cu o curte plină cu 7 copii, a încercat să-şi provoace un avort, însărcinată fiind cu cel de-al optulea copil. Oameni simpli, fără carte, fără să aibă habar. ”Nişte nenorociţi” ar arunca unii, peste umăr, fără să ştie cum e să creşti 7 suflete, fără să aibă habar cât de frumos ştie Mădălina, 7 ani şi o poveste, să te strângă în braţe.
Soţia lui Nicuşor a făcut septicemie şi a murit la spital. Nici bani s-o îngroape n-au avut, muncea doar el, la o fermă din sat. A luat bani împrumut să cumpere locul de veci, l-au ajutat oameni cu suflet. A doua zi după ce au îngropat-o, părintele din sat i-a botezat toţi copiii.
Ana, mama din clasa a II-a
Într-un aprilie târziu, în casa mică, netencuită, cu ciment pe jos, s-au trezit doar Nicuşor şi minunile lui de copii, opt suflete şi un singur scaun. Aşa ca tatăl a trebuit să renunţe la munca la ferma din sat, pentru a-i îngriji pe cei mici. Nicuşor, cel mai mare, de 16 ani, a mers în locul lui la fermă şi munceşte să-şi întreţină familia. Tati mai merge la oamenii din sat, când poate, la muncă, prea puţin pe bani, cere în schimb alimente, sunt mulţi, e greu. Acasă au rămas Darius (14 ani, clasa a şasea), Alex (10 ani, clasa a treia), Ana (11 ani, clasa a doua), Mădălina (7 ani, clasa a doua), Antonia (4 ani) şi Nicoleta (3 ani) care din toamnă merg la grădiniţă.
Pe Ana o cuprinzi cu braţul, de după umerii mici, şi abia îţi trece de şold. O mână de copil care s-a trezit peste noapte om mare, cu responsabilităţi şi cu copii. În curte, pe o plită improvizată pe nişte cărămizi, Ana face mâncare pentru toată familia. ”Mă ajută şi tata, m-a învăţat şi mama, m-am învăţat şi eu”, spune calm, apăsat. ”Curăţenie fac şi eu, dar şi tata mă ajută, spăl vase, de astea mici am grijă, le îmbrac dimineaţa, le spăl pe gură, pe faţă, pe urmă merg la şcoală şi rămâne tati”, descrie Ana viaţa fără mama.
Nicuşor vorbeşte puţin. Dintr-o carpetă prinsă stângaci pe un perete, privesc peste paturile mici Dumnezeu, fecioara şi pruncul. ”Sunt şi acasă, mai plec şi pe la lucru, sunt şi bărbat şi femeie că nu am ce face, am învăţat să le fac. Sunt copiii mei şi pentru copiii mei orice fac. Nu mi-am pus niciodată problema să-i las, nu vreau să aud de aşa ceva”, spune Nicuşor.
Îngerul păzitor şi mama de suflet
În casa mică, un bărbat intră tot numai zâmbet, cu ghemotoacele râzând vesele în urma lui. Pune pe masă o jumătate de pită de casă, tăiată din pâinea lui, de acasă, un borcan mare cu untură, scoate din plase două icoane. Le-a cumpărat special pentru casa în care Dumnezeu a zâmbit până acum doar din carpeta veche, prinsă stângaci pe perete.
Sorin Rogozan are 42 de ani şi este din Sibiu. De profesie agent de vânzări, necăsătorit, fără copii. Până în mai. Atunci, într-un magazin, absolut întâmplător, Sorin a auzit două femei spunând o poveste. Povestea copiilor din satul Ruja, cele 7 ghemotoace fără mamă, din casa din vârful colinei. Fără să-i fi văzut niciodată, a strâns hăinuţe, jucării, şi a venit să-i caute. Iar în momentul în care a trecut pragul casei fără porţi, sufletul lui a rămas ţintuit între 7 poveşti, un milion de zâmbete şi ochii mari, de culoarea castanei coapte.
Sorin are un salariu de 1.000 de lei şi un suflet care n-ar încăpea în 7 piepturi. Atât de mare încât a reuşit, în doar câteva luni, să mobilizeze necunoscuţi şi să înceapă, încet-încet, cu răbdare, să rescrie povestea. La o săptămână după ce i-a cunoscut le-a făcut o pagină de Facebook, şi, cu ajutorul unor oameni exact ca el, fără mari posibilităţi dar cu suflete uriaşe, a început să le schimbe viaţa. Un prieten din Germania le-a trimis o maşină de spălat manuală, că nu apă curentă, iar când a venit în concediu le-a adus 3 biciclete. Domnul Dorel, simplu muncitor în construcţii, în Italia, i-a găsit pe Facebook. Le trimite măcar un pachet pe lună, acum i-a trimis 100 de euro cu care să le cumpere sobă, deja e comandată. A primit, tot din donaţii, materiale de construcţii, le-a făcut un trotuar mic, să nu mai alerge prin noroi, le-a consolidat fundaţia casei, acum urmează la rând o poartă nouă.
”Copiii pentru mine reprezintă ceva ce n-am trăit până acum, fiind singur, nu am familie, mă simt bine când îmi zâmbesc, mă iau de mână, când îmi spun Sorin, când descoperă lucruri pe care nu le-au avut niciodată. Au aflat târziu că există poveşti, cărţi de colorat, şi cea mai mare bucurie a mea e când ei zâmbesc, când îi văd astfel nici nu-mi doresc altceva”, spune zâmbind.
Alina Fliter are 32 de ani, un copil frumos acasă şi alţi 7, în căsuţa de pe deal. Îi strânge în braţe de parcă ar fi ai ei şi face o grămadă de alte lucruri simple, frumoase şi fireşti aşa, ca o mamă adevărată. ”Am fost şocată când am venit şi i-am văzut, şi vin tot timpul la ei, când am ocazia. Le aduc câte ceva, fac lecţii cu ei, i-am dus la mine acasă, le-am făcut baie, pe Nicoleta am dus-o la tuns, că nu puteam să-i pieptănăm părul”, povesteşte Alina, cu un copil în braţe şi doi agăţaţi de ea.
Poveştile frumoase se scriu cu oameni
Comunitatea creată pe Facebook pentru micuţii din Ruja a ajutat enorm, însă copiii mai au nevoie de foarte multe lucruri. Cel mai tare, pentru că vine iarna, ”arde” izolarea termică a casei vechi şi consolidarea zidurilor, pentru care e nevoie de materiale de construcţii. Pe lângă materialele de construcţii copiii au nevoie permanentă de alimente, de hăinuţe şi de oameni cu suflet, care să-i sprijine.
De foarte multe ori, dacă ştim să privim atent, avem puterea de a rescrie poveşti. Şi făcând asta realizăm că fericirea e frumoasă şi simplă, iar Dumnezeu zâmbeşte senin nu doar în catedrale impunătoare ci şi în două camere mici, cu opt poveşti strânse în jurul unui singur scaun, sau din colţul mesei, din spatele unei jumătăţi de pită de casă...
Vă mai recomandăm:
FOTO Sibianul Cătălin Mustăţea, singurul român ales consilier la alegerile locale din Italia
SCHIMBĂ ROMÂNIA Un fost alcoolic, „îngerul“ celor dependenţi
FOTO VIDEO Învăţătoarea care a şcolit un întreg sat de romi
Se încarcă comentariile...
