GALERIE FOTO Lecţie de viaţă. Cum să fii premiant în 14 metri pătraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei cinci copii ai familiei Hurubă, din localitatea sibiană Răşinari, au rezultate foarte bune la şcoală, deşi niciunul dintre părinţi nu are un serviciu permanent, iar acasă trăiesc în condiţii modeste.

Dincolo de pereţii scorojiţi ai căsuţei sărăcăcioase din Răşinari, cu tencuiala căzută, în spatele placajelor prinse stângaci, cinci copii frumoşi, câteva cărţi şi o mie de zâmbete spun timid o poveste impresionantă. Este o lecţie de viaţă oferită de cinci micuţi deveniţi peste noapte oameni mari, a căror avere înseamnă doar câteva cărţi, carnetele pline cu note bune şi sufletele senine. E povestea copiilor care au învăţat să înfrunte greutăţile zâmbind, cu convingerea că, învăţând, peste ani, casa modestă, zbaterile zilnice şi temele făcute ani de-a rândul la lămpaş vor rămâne doar o istorie de demult.

Teme scrise pe colţul scaunului

Soţii Hurubă, Iuliana (34 de ani) şi Dan (33 de ani), nu au, niciunul, serviciu stabil. Lucrează prin sat, pe unde pot, cu ziua. Câte unul, astfel încât celălalt să rămână acasă, ca să aibă grijă de micuţi. Au cinci de toţi, unul mai frumos ca altul: Dana (14 ani, clasa a VII-a), Andreea (13 ani, clasa a VI-a), Petruţa (10 ani, clasa a III-a), Ionuţ (6 ani, clasa zero) şi Maria (3 ani, mezina familiei, care din toamnă va merge la grădiniţă).

Copiii lor, care topesc şi cele mai grele inimi, sunt singura avere. Cu toţii stau în două camere mici mici, care împreună au cel mult 14 metri pătraţi. Când încercăm să facem o poză, în prima încăpere, abia dacă ne facem loc toţi, şi noi, şi părinţii, şi copiii. Trei paturi înguste, o singură masă şi două scaune pe care stau aliniate, cuminiţi, ghiozdanele copiilor. Şi nici măcar nu e casa lor, plătesc 150 de lei chirie. ”Dacă era a noastră, poate era mai bine”, spune femeia cu amărăciune. Doi ani, familia Hurubă a stat fără curent, iar copiii şi-au făcut temele la lămpaş. Imposibil să trăieşti aşa, ar spune mulţi. Iar copiii te contrazic zâmbind, cu carnetele încărcate cu note bune sau cu calificative “Foarte Bine”. Cei cinci copii demonstrează că se poate face performanţă chiar şi cu temele scrise pe colţul unui scaun, în odăile-cutii de chibrituri.

Şcoala, singura şansă

Iuliana are opt clase, soţul ei la fel. Se iubesc şi acum, după atâţia ani de zbateri. Din când în când, bărbatul îşi sprijină protector braţul pe umărul ei. Au în ochi sclipiri, poate de emoţie, poate din cauza lacrimilor alungate repede, când vorbesc despre copiii lor, care nu lipsesc niciodată de la şcoală, nici măcar când sunt bolnavi. Pentru că ştiu că şcoala e singura lor şansă.

”Îi mulţumesc lui Dumnezeu, au mers foarte bine. Nu ne dorim decât să fie sănătoşi, să-i avem lângă noi şi să fie bine, să-i creştem, să meargă la şcoală, să înveţe. Le place şi, dacă vor să meargă mai departe, atât cât putem îi ajutăm”, spune femeia. Iar Dan ştie că doar aşa micuţii pot avea şansa care lor le-a lipsit, ”să meargă mai departe, să facă ceva”.

Dana, profesoara fraţilor mai mici

Pe un scaun pus în mijlocul uneia dintre odăile mici, Dana şi Petruţa fac împreună teme pentru a doua zi. Danei îi place foarte mult limba română, şi la franceză merge foarte bine, şi visează ca, peste ani, să devină o educatoare adevărată, pentru copii cu mai multă şansă decât au avut ei. Până atunci, pe lângă lecţiile ei şi ajutorul dat mamei în gospodărie, Dana este doamna profesoară pentru fraţii ei mai mici. Pe toţi îi ajută la teme, pentru că altcineva nu are cine. ”Dacă ei nu înţeleg ceva, de exemplu la probleme, le explic cum să facă şi ies foarte bine. Şi mă simt bine când văd că au rezultate”, spune Dana. Fata nici nu îndrăzneşte să spună că le-ar trebui atâtea, şi haine, şi rechizite, şi alimente.

Pentru Andreea, Dana e şi soră, şi doamna profesoară. Nici nu ştie cum s-ar descurca fără ea. ”Oricând nu înţelegem, ea ne explică, are răbdare, se descurcă”, povesteşte Andreea. Dana nu doar explică, le dă şi teme, îi pune să facă probleme, primesc şi note. E calmă şi exigentă, iar rezultatele se văd.

“Vreau să mă fac constructor şi să fac maşini”

Petruţa este, cu siguranţă, mândria familiei. La şcoală, cântă la flaut, iar Dana - la orgă. Carnetul de note al Petruţei e plin cu „Foarte Bine”. ”Dana îmi explică foarte bine, să înţeleg. Mă ajută mult, iar la şcoală fac şi flaut, cântăm, facem o scenetă”, se laudă Petruţa. De după umărul ei, Ionuţ, singurul băiat al familiei, abia dacă se lasă convins să rămână la câteva poze. Ar sta doar lângă mama, pe care o iubeşte foarte mult, şi ne spune că i-a plăcut foarte mult la grădiniţă. Unde a avut jucării multe, care acasă lipsesc. Ionuţ e hotărât în privinţa viitorului. ”Vreau să mă fac constructor şi să fac maşini”, şopteşte zâmbind.

Oameni buni le pot schimba viaţa

În mai puţin de două săptămâni, românii îşi vor deschide casele şi sufletele pentru a sărbători Învierea Domnului. În spatele pridvorului sprijinit de placaje, în odăile-cutii de chibrituri, cinci copii frumoşi visează că, într-o zi, un înger bun va aduce lumină între pereţii vechi. Că va veni ziua în care le vor putea povesti colegilor că şi la ei a venit iepuraşul, că vor avea hăinuţe, o masă cu de toate, dulciuri şi foarte multe jucării. Ionuţ îşi doreşte tare mult o maşinuţă, Maria, mezina familiei, dulciuri multe, nici să nu ştie de unde să aleagă mai întâi.

Cu toţii s-ar bucura să primească însă hăinuţe şi rechizite, pentru că şcoala rămâne, pentru ei, cea mai importantă. Şi pentru că fac informatică la şcoală şi le place foarte mult, nu ar exista bucurie mai mare decât aceea de a face loc, în odăile mici, unui calculator mai vechi, dar funcţional, pe care un copil cu alte şanse decât au avut ei nu-l mai foloseşte.

Şi poate că printre cei care le citesc povestea sunt oameni cu posibilităţi mai mari decât ale lor, oameni care, fie şi cu puţin, le pot aduce bucurii. Pentru ca, peste ani, cei cinci copii de-acum să înveţe la rândul lor alţi copii şi să fie constructori sau doctori de suflete. Şi atunci, copilăria lor nu va mai fi doar o amintire apăsătoare, ci una ca toate celelalte copilării: frumoasă şi fără griji.

Vă  mai recomandăm:


Miercurea Sibiului, oraşul prea ca la ţară

În 2014, Miercurea Sibiului împlineşte 10 ani de când s-a transformat din comună în oraş. Localnicii trăiesc însă tot ca la sat: nu au spital, apă şi canalizare. Oamenii spun însă că, de când locuiesc oficial la oraş, taxele şi impozitele s-au dublat.

GALERIE FOTO De ce iubim Sibiul, oraşul premierelor

Manifestări culturale de renume internaţional, un muzeu în aer liber pe aproape 100 de hectare sau palatul şi colecţiile legendarului baron Samuel von Brukenthal sunt doar câteva dintre atracţiile Sibiului, oraş care în 2007 a fost Capitală Culturală Europeană.

Acasă la Ioana Maria Vlas: „Acum îmi e milă de Vîntu”

Retrasă la ţară, într-un sat din judeţul Sibiu, Ioana Maria Vlas, „mama FNI”, priveşte cu alţi ochi lumea înconjurătoare, dar şi pe cel care a implicat-o într-o afacere în urma căreia s-a ales cu şase ani şi jumătate de închisoare.

Moromeţii, varianta Dealu Frumos: cum se văd politicienii la talpa României

În timp ce în Capitală se fac şi se desfac jocuri politice, în Dealu Frumos, localitate considerată centrul geografic al României, concluziile oamenilor sunt clare: ăia mari fură, toţi se ceartă la televizor, toţi sunt doar pentru ei. Cine sunt „ăia mari“? De aici, povestea de la sat se pierde între „nu ştiu cine-i prim-ministru“, „Băsescu e de nota 10“, „Iohannis e băiat fain“ sau „nu ştiu nimic, dar merg la vot“.

Duhovnicul căruia Arsenie Boca i-a zis că va ajunge călugăr. Cine este David Stoica, preotul căruia îi trec pragul sute de oameni din toată ţara

În Sădinca, un sat din judeţul Sibiu în care mai locuiesc doar şapte familii, David Stoica, un duhovnic cu har, a ridicat din temelii o mănăstire, iar la slujbele lui vin sute de oameni din toată ţara.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite