GALERIE FOTO De ce iubim Sibiul, oraşul premierelor

GALERIE FOTO De ce iubim Sibiul, oraşul premierelor

Manifestări culturale de renume internaţional, un muzeu în aer liber pe aproape 100 de hectare sau palatul şi colecţiile legendarului baron Samuel von Brukenthal sunt doar câteva dintre atracţiile Sibiului, oraş care în 2007 a fost Capitală Culturală Europeană.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Ne-am întâlnit acum aproape 14 ani şi, categoric, a fost dragoste la prima vedere. În primul meu an la Sibiu, nimic nu mi se părea mai frumos decât să mă pierd, ore în şir, pe străduţele înguste din oraşul vechi. Să descopăr case, oameni şi poveşti de altădată, vegheate de „ochii“ din acoperişurile vechi. De-atunci, m-am reîndrăgostit iar şi iar de oraşul care, între timp, a devenit „acasă“. 
 
N-aş putea să spun nici acum, după atâţia ani, când e cel mai frumos Sibiul. Primăvara, în parcul Sub Arini, unul dintre cele mai vechi şi mai frumoase din ţară; vara, când oraşul respiră cultură şi poveste; toamna, când nu există apus mai frumos decât cel din superbul muzeu în aer liber din Dumbrava Sibiului, sau iarna, când povestea prinde viaţă în inima târgului de Crăciun. Sibiul este frumos întotdeauna şi îşi primeşte oaspeţii cu braţele deschise, mereu gata să surprindă, să încânte, să te facă să te întrebi, la sfârşit de vacanţă, doar când te vei întoarce, din nou, pentru că mai ai atâtea de descoperit. 
 
Turişti din toată lumea 
 
Puţini ştiu, poate, că vechiul burg din inima ţării este un oraş al premierelor. La Sibiu au fost atestate primul spital, prima bibliotecă, prima şcoală sau prima farmacie din România. Tot aici, documentele vremii au menţionat prima librărie din ţară, prima clădire de teatru, prima grădină zoologică, dar şi primul muzeu din ţară şi din sud-estul Europei, Muzeul Brukenthal. 
 
În 2007, Sibiul a mai marcat o premieră, cea mai importantă cu siguranţă în istoria sa recentă: a devenit primul oraş din estul Europei şi până acum singurul din România care a primit titlul de Capitală Culturală Europeană. Anul Capitalei Culturale a atras la Sibiu circa un milion de turişti, dar şi definitivarea, ulterior, a profilului Sibiului ca destinaţie de turism cultural. 
 
Încasările din taxa hotelieră au crescut de la un an la altul, iar la Sibiu au ajuns vizitatori din toate colţurile lumii. „Cei mai mulţi sunt turiştii vorbitori de limbă germană, din Germania şi din Austria, dar la egalitate aproape sunt turiştii de pe plan intern. Românii au redescoperit Sibiul şi s-a înregistrat în acest domeniu o creştere din 2008 încoace, de când noi monitorizăm acest domeniu, dar am avut şi oaspeţi de foarte departe, din Papua Noua Guinee sau din Noua Zeelandă, Japonia, China, Statele Unite, Canada, de peste tot din lume“, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Sibiu. 
 
Cea mai frumoasă stradă 
 
Nu cred că există un loc mai potrivit, de unde să începi să descoperi Sibiul, decât Strada Cetăţii, considerată de mulţi cea mai frumoasă stradă din Sibiu. De la fosta Cazarmă 90, devenită astăzi parcare, în dreapta, străduţa pavată cu piatră cubică respiră istorie şi te întoarce în timp, în epoca domniţelor şi cavalerilor medievali. 
 
Zidul cetăţii veghează parcul cu acelaşi nume, unde anul trecut a fost inaugurată Aleea Celebrităţilor. Falnice, te întâmpină cele trei turnuri de apărare care au păstrat peste timp denumirea breslelor ce le aveau în grijă: Turnul Archebuzierilor, Turnul Olarilor şi Turnul Dulgherilor. 
 
Tot aici, te aşteaptă Sala Thalia, cândva primul teatru din ţară şi unul dintre cele mai frumoase din Europa. Ridicată în 1787 de Martin Hochmeister, iniţiatorul primei librării de la noi din ţară, construcţia a fost considerată încă de la început o adevărată bijuterie arhitecturală, având două balcoane şi loja pentru guvernatorul Transilvaniei. În lipsa unui spaţiu necesar în centrul oraşului s-a hotărât construirea teatrului în Turnul Gros din centura de apărare a oraşului, iar primul spectacol de teatru a avut loc aici în 1788. De-a lungul timpului, pe scena Thaliei au urcat personalităţi celebre din lumea culturală românească, în frunte cu George Enescu şi Mihai Eminescu. Din 2004, sala găzduieşte concertele Filarmonicii de Stat din Sibiu, dar şi alte evenimente culturale.
 
Tradiţia breslelor 
 
Tot pe Strada Cetăţii, de la jumătatea lunii iulie şi până la sfârşitul lui august veţi avea parte de o întâlnire specială. Continuând tradiţia vechilor bresle de la Sibiu, calfe călătoare, dulgheri, tâmplari, fierari şi pietrari vă aşteaptă aici pentru a vă arăta tehnici meşteşugăreşti tradiţionale.
 
Povestea calfelor călătoare începe în Europa Evului Mediu, când tinerii călători plecau în lume să înveţe un meşteşug şi să-şi facă un rost în viaţă. La final, tinerii deveneau meşteri pricepuţi, iar regulile stricte ale călătoriei s-au păstrat până în ziua de azi. Tinerii trebuie să aibă până în 30 de ani, să nu fie căsătoriţi, să nu aibă obligaţii sau datorii. Timp de trei ani şi o zi nu au voie să se apropie la mai mult de 50 de kilometri de oraşul natal, iar în Europa au patru adăposturi deschise tuturor calfelor. Unul dintre ele, Casa Calfelor, se află în Sibiu, în Piaţa Huet, între Biserica Evanghelică şi Turnul Scărilor.
 
Centrul Vechi, locul unde se petrece întotdeauna ceva
 
De pe Strada Cetăţii, oricare dintre străduţele mici care cotesc la stânga, cum veniţi dinspre Cazarma 90, vă duce exact în inima Sibiului. Pietonala Nicolae Bălcescu, cu clădiri vechi, magazine şi terase cochete, în perioada verii, se opreşte în Piaţa Mare a oraşului, Kilometrul Zero al Sibiului şi locul unde se petrece întotdeauna ceva, fie că sunt evenimente culturale, târguri sau evenimente inedite. 
 
Odată ajunşi aici, trebuie neapărat să treceţi pragul Muzeului Naţional Brukenthal, capodoperă arhitectonică şi unul din cele mai mari muzee ale României. Fost guvernator al Transilvaniei, baronul Samuel Von Brukenthal a construit la Sibiu palatul în stilul barocului târziu, după modelul palatelor vieneze, iar în 1817, acesta a devenit muzeu deschis publicului. Colecţiile iniţiale ale baronului Von Brukenthal – constând din cabinet de stampe, pinacotecă, bibliotecă şi o colecţie numismatică – au luat naştere cu precădere în intervalul de timp dintre anii 1759 şi 1774, iar astăzi muzeul include Galeria de Artă Europeană, Biblioteca Brukenthal, Galeria de Artă Românească, Galeria de Artă Contemporană, Muzeul de Istorie, cel de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie a Farmaciei şi Muzeul de Vânătoare.
 
Podul Minciunilor 
 
Din Piaţa Mare, paşii pornesc mai departe, spre Piaţa Mică, iar prima oprire aici nu poate fi decât la Turnul Sfatului, unul din cele mai cunoscute monumente ale Sibiului. Turnul a traversat istoria odată cu oraşul, fiind pe rând turn de poartă, foişor de foc, închisoare, depozit de cereale, muzeu şi punct de belvedere. Astăzi, din Turnul Sfatului puteţi admira una dintre cele mai frumoase panorame ale oraşului. 
 
Şi tot în Piaţa Mică paşii vă vor purta pe Podul Minciunilor, unul dintre simbolurile oraşului şi primul pod de fontă din România. De pe pod, priveliştea oraşului vechi este superbă, locul fiind căutat de-a lungul timpului de regizori de filme, reclame sau de videoclipuri. Dacă dai crezare legendelor, trebuie să ai grijă ce spui pe Podul Minciunilor. Una dintre cele mai cunoscute legende arată că podul care leagă Piaţa Mică de Piaţa Huet are urechi. Astfel, la fiecare minciună rostită de cineva când se află pe pod, acesta scârţâie din toate încheieturile, iar balustrada dă impresia că va cădea în orice moment iar mincinosul se va prăbuşi în gol. 
 
Din plimbarea prin Centrul Vechi nu pot lipsi Piaţa Aurarilor şi cocheta Piaţă Huet, unde puteţi admira şi Turnul Scărilor, despre care istoricii spun că este cea mai veche clădire din Sibiu. Tot aici, vei descoperi Catedrala Evanghelică, Biserica Romano-Catolică şi Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, Sibiul fiind locul unde culturi, tradiţii şi religii convieţuiesc de secole. 
 
Dumbrava cu linişte
 
Cosmopolit şi pregătit ca nimeni altul pentru cei mai pretenţioşi turişti, Sibiul este o destinaţie perfectă şi pentru iubitorii de plimbări în aer liber. Dacă sunteţi firi sportive, puteţi închiria o bicicletă cu 3 lei pe oră sau 15 lei pentru 24 de ore de la centrul aflat la Cazarma 90. Şi aveţi unde să vă plimbaţi cu ea, oraşul are aproximativ 70 de kilometri de piste amenajate. 
 
Vă veţi îndrăgosti cu siguranţă de Parcul Sub Arini, situat pe Bulevardul Victoriei, o oază de verdeaţă şi de linişte unde timpul pare că se opreşte în loc. Unul din cele mai vechi parcuri ale României, acesta măsoară 22 de hectare, iar cei mai bătrâni arbori au peste 150 de ani. 
 
Însă cel mai frumos loc pentru iubitorii de plimbări rămâne Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Cu o suprafaţă de aproape 100 de hectare, muzeul reprezintă cea mai mare expoziţie etnografică din Europa. Îl puteţi descoperi la pas, cu trăsura sau, iarna, cu sania trasă de cai. 
 
Vara, povestea se scrie pe malul lacului, pe care vă puteţi plimba cu barca sau cu hidrobicicleta, în gospodării sau în cadrul numeroaselor programe care aduc în faţa vizitatorilor meşteri iscusiţi, adevărate tezaure umane vii. Vara, în weekenduri, pe aleea principală, producătorii tradiţionali aduc cele mai bune dulceţuri şi prăjituri de casă, mezeluri şi inegalabilele brânzeturi din satele Mărginimii Sibiului. Taxa de intrare la muzeu este de 15 lei pentru adulţi şi 3,5 lei pentru copii.
 
Dacă eşti însoţit de copii, pentru ei va fi cu siguranţă o bucurie plimbarea prin grădina zoologică, aceasta fiind în prezent „casă“ pentru aproape 200 de animale, din 47 de specii. Taxa de intrare la Zoo este de 3 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii. 
 
Evenimente culturale ale Sibiului
 
Festivalul Internaţional de Teatru (6-15 iunie 2014) – cel mai important festival al artelor spectacolului din România şi printre cele mai renumite din Europa – include peste 350 de evenimente prezentate de companii din peste 70 de ţări. Cea mai spectaculoasă secţiune este cea a spectacolelor de stradă şi a concertelor din Piaţa Mare. 
 
Sibiu Jazz Festival (31 octombrie-4 noiembrie 2014) – evenimentul, renumit pe plan european, aduce numeroase concerte, jam-sessions şi workshopuri, tema comună fiind muzica jazz şi interferenţele acestui gen muzical cu alte genuri, precum folclor, muzică simfonică, rock, salsa sau chiar hip-hop. 
 
Artmania (4-10 august 2014) – în ultimii ani, au fost prezente nume de rezonanţă şi trupe rock faimoase, printre care Him, Amorphis, Anathema, Lacrimosa, Tiamat, My Dying Bride sau Serje Tankian. 
 
Astra Film Festival (6-12 octombrie 2014) – cel mai important festival de film documentar din România, recunoscut şi pe plan internaţional prin calitatea filmelor prezentate, Astra Film Festival promovează cele mai bune producţii de film non-ficţiune din România şi din întreaga regiune, oferindu-le cinefililor şansa de a se întâlni cu realizatori de film din toată lumea.
 
De la Păltiniş şi Bâlea Lac la Mărginime
 
Dacă alegeţi Sibiul pentru o vacanţă mai lungă, vei descoperi cu plăcere împrejurimile vechiului burg transilvan. Vara, poţi merge cu maşina sau chiar cu bicicleta până la Cisnădioara, cetatea de aici fiind cel mai vechi monument romanic din Transilvania. Tot la Cisnădioara se află şi cea mai veche orgă cu tuburi în stare funcţională din România, iar la aproximativ un kilometru de localitate poţi admira calcarele cretacice, rezervaţie naturală şi monument al naturii cu o vechime de 65 de milioane de ani. 
 
La 30 de kilometri de Sibiu se află Păltiniş, cea mai veche staţiune montană din România, iar la aproximativ 60 de kilometri, Bâlea Lac, unde iarna se ridică un hotel de gheaţă. Iar dacă îţi este dor de copilărie, de tradiţie şi de poveste, nu există loc mai potrivit decât gospodăriile primitoare din satele Mărginimii Sibiului, renumite pentru turismul rural. Vei găsi aici oameni falnici şi poveşti frumoase, spuse lângă mese încărcate cu cele mai bune bucate de casă.
 
Ponturi pentru turişti
 
Sibiul dispune de 4.577 de locuri de cazare, iar oferta este pentru toate buzunarele, de la singurul hotel de 5 stele din oraş până la hosteluri sau pensiuni cochete. La Sibiu puteţi ajunge atât cu maşina, cât şi cu avionul, oraşul având un aeroport modern, pe DN 1, la intrarea dinspre judeţul Alba. Puteţi lua masa la restaurantele şi terasele cochete din centrul Sibiului, dar şi în Muzeul în Aer Liber sau în împrejurimi.
 
Pentru şoferi, e bine de ştiut că parcările sunt cu plată, tichetele de parcare putând fi procurate de la automatele instalate în diferite puncte din oraş. Preţul unui tichet de parcare este de un leu pe intervalele orare 8.00-12.00 şi respectiv 12.00-18.00. După ora 18.00 şi duminica, parcarea este gratuită. În parcările prevăzute cu barieră, cum sunt cele din Piaţa Mică şi de la Cazarma 90, parcarea costă un leu pe oră. Trebuie să aveţi mare grijă la parcările neregulamentare pentru că în Sibiu sunt două utilaje de ridicat maşini, iar costurile de recuperare a autoturismului nu sunt deloc de neglijat: 500 de lei pentru primele 24 de ore, la care se adaugă câte 200 de lei pentru fiecare zi de întârziere.
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
Salba de localităţi pitoreşti din jurul fostei capitale culturale europene, cunoscută sub numele de Mărginimea Sibiului, este zona unde turiştii redescoperă vacanţa în inima naturii şi gustădin bucatele legendare ale oierilor. 
 
 
La circa 20 de kilometri de Sibiu, o salbă de lacuri sărate îi aşteaptă pe turişti în Ocna Sibiului, staţiune cunoscută ca „Litoralul Ardealului”. Tot în judeţul Sibiu, la Bazna, există o adevărată porţie de sănătate cu apă minerală sărată, renumită pentru proprietăţile sale terapeutice. 
 
 
Dincolo de vestitul hotel de gheaţă, zona Bâlea-Cârţişoara e plină de legende frumoase, numai bune de povestit în cabană, la o cană de vin fiert. 
 
 
În tot judeţul Sibiu, biserici fortificate, splendide monumente arhitectonice, atrag an de an mii de turişti din toate colţurile lumii. 
Imagini din aceeasi galerie
  • Calfele calatoare va asteapta vara, pe strada Cetăţii - Foto Ramona Găină
  • Relaxare la o plimbare cu barca, in Dumbrava Sibiului - Foto Ramona Găină
  • Relaxare la o plimbare cu barca, in Dumbrava Sibiului - Foto Ramona Găină
  • Festivalul International de Teatru, cel mai important eveniment al Sibiului, atrage an de an turisti din toata lumea - Foto Ramona Găină
  • Muzeul Brukenthal - Foto Ramona Găină
  • Muzeul Brukenthal - Foto Ramona Găină
  • "Ochii
  • "Ochii
  • Oraşul vechi, vazut de pe Podul Minciunilor - Foto Ramona Găină
  • Iarna, de la Sibiu puteti urca la Paltinis, cea mai veche statiune montana din Romania - Foto Ramona Găină
  • Parcul Cetăţii - Foto Ramona Găină
  • Parcul Cetăţii - Foto Ramona Găină
  • Parcul Cetăţii - Foto Ramona Găină
  • Parcul Cetăţii - Foto Ramona Găină
  • Parcul Sub Arini - Foto Ramona Găină
  • Pasajul Scărilor - Foto Ramona Găină
  • Piata Aurarilor - Foto Ramona Găină
  • Piata Aurarilor - Foto Ramona Găină
  • Piata Aurarilor - Foto Ramona Găină
  • Piata Huet - Foto Ramona Găină
  • Piata Huet - Foto Ramona Găină
  • Piata Huet - Foto Ramona Găină
  • Piata Mare, "kilometrul 0
  • Piata Mare, "kilometrul 0
  • Piata Mare, "kilometrul 0
  • Piata Mare, "kilometrul 0
  • Piata Mare, "kilometrul 0
  • Piata Mare, "kilometrul 0
  • Piata Mica - Foto Ramona Găină
  • Piata Mica - Foto Ramona Găină
  • Piata Mica - Foto Ramona Găină
  • Piata Mica - Foto Ramona Găină
  • Pietonala Nicolae Balcescu - Foto Ramona Găină
  • Pietonala Nicolae Balcescu - Foto Ramona Găină
  • Pietonala Nicolae Balcescu - Foto Ramona Găină
  • Pietonala Nicolae Balcescu - Foto Ramona Găină
  • Pietonala Nicolae Balcescu - Foto Ramona Găină
  • Podul Minciunilor - Foto Ramona Găină
  • Podul Minciunilor - Foto Ramona Găină
  • Podul Minciunilor - Foto Ramona Găină
  • Podul Minciunilor - Foto Ramona Găină
  • Podul Minciunilor - Foto Ramona Găină
  • Sala Thalia - Foto Ramona Găină
  • Strada Cetatii, considerata cea mai frumoasa strada din Sibiu - Foto Ramona Găină
  • Strada Cetatii, considerata cea mai frumoasa strada din Sibiu - Foto Ramona Găină
  • Strada Cetatii, considerata cea mai frumoasa strada din Sibiu - Foto Ramona Găină
  • Strada Cetatii, considerata cea mai frumoasa strada din Sibiu - Foto Ramona Găină
  • Strada Cetatii, considerata cea mai frumoasa strada din Sibiu - Foto Ramona Găină
  • Strada Cetatii, considerata cea mai frumoasa strada din Sibiu - Foto Ramona Găină
  • Strada Cetatii, considerata cea mai frumoasa strada din Sibiu - Foto Ramona Găină
  • Turnul Scarilor, cea mai veche cladire din Sibiu - Foto Ramona Găină
  • Turnul Sfatului, unul din simbolurile Sibiului - Foto Ramona Găină
  • Turnul Sfatului, unul din simbolurile Sibiului - Foto Ramona Găină
  • Gradina Zoologica - Foto Ramona Găină
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările