Fraţii Cioabă s-au împăcat. “Va fi o singură casă regală, pe care o reprezentăm amândoi”. Averea se împarte după moartea mamei lor

Fraţii Cioabă s-au împăcat. “Va fi o singură casă regală, pe care o reprezentăm amândoi”. Averea se împarte după moartea mamei lor

Fratii Cioaba s-au impacat

După ce zile întregi s-au certat la televiziunile de ştiri, fraţii Cioabă, Dorin şi Daniel, au ieşit împreună în public să anunţe că vor lucre cot la cot şi că îşi vor împărţi averea abia după moartea mamei lor.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Pentru prima dată de la izbucnirea scandalului din ultima perioadă, fraţii Cioabă au anunţat că s-au împăcat şi că vor lucra de-acum încolo împreună, “ca un preşedinte şi un prim-ministru”. 
 
“Nu sunt importante titlurile şi scandalul acesta pe care l-a creat mass media ci e important să facem ceva pentru comunitatea pe care părinţii noştri au reprezentat-o. Fratele meu, aşa cum am spus, va lucra cu mine, mă va ajuta. Vom împărţi atribuţiunile în aşa fel încât să spună lumea peste un an sau doi că regale Cioabă are urmaşi, are oameni care au arătat că pot să facă ceva. Nu rupem puterea coroanei tatălui meu. Nicidecum. Este dacă vreţi o funcţie pe care o are un preşedinte şi un prim ministru. Puterea nu este împărţită în doua ci puterea este una. Noi aici suntem împreună”, a spus Dorin Cioabă, proclamat la înmorântarea tatălui său rege internaţional al romilor. 
 
Averea se împarte după moartea mamei
 
Fraţii Cioabă au făcut lumină şi în privinţa averii familiei. Aceştia au susţinut că regele nu a lăsat bani în conturi, în schimb au rămas imobile care aparţin familiei. 
 
“Tatăl meu nu a lăsat bani în conturi, dar tatăl meu a lăsat avere aceste imobile care sunt în posesia familiei, nu vrea nimeni să le vândă ca să le transforme în bani. Nu vrem neapărat avere, bani, dar poate că parte din lucruri aş vrea să le am şi eu în casa mea, adică un obiect de artă pe care l-a avut tata ca să pot sa spun şi eu ăsta este un tablou de la tatăl meu”, a spus Dorin Cioabă. 
 
Fratele său, devenit la încoronare rege peste ţiganii din România, a spus că averea moştenită nu se împarte acum, ci după moartea mamei lor. “Va fi o singură casă regală, casa regală Cioabă, pe care o sa o reprezentăm amândoi. Moştenirea rămasă va fi împărţită abia după moartea mamei. Succesiunea pe avere, din discuţiile cu mama mea, o să o deschidem în momentul când nu o să mai fie mama. De bani, dacă am nevoie, îmi fac. Surorile noastre în momentul când au fost măritate şi-au primit o parte din avere, dar conform tradiţiei romilor, în momentul când moare tatăl, mai iau şi ele o mică parte din avere”, a explicat Daniel Cioabă. 
 
Ultimele clipe ale lui Florin Cioabă
 
Cei doi fraţi au povestit şi despre ultimele moment din viaţa tatălui lor. “Ultimele cuvinte pe care mi le-a spus tatăl meu au fost să am grijă de copii şi de familie”, a povestit Daniel Cioabă, care a spus că iniţial aleseseră ca destinaţie de vacanţă Spania şi doar cu o zi înainte de a pleca au schimbat destinaţia cu Antalya. 
 
Acesta a mai povestit că tatăl său a început să se simtă rău la întoarcere, pe drumul spre casă, însă a refuzat propunerea fiului său care i-a spus să mai rămână în Antalya. 
 
“I-am spus tata hai să ne întoarcem înapoi că nu e bine să plecăm dacă ţi-e rău. A zis nu, mai bine e să ne depărtăm de această locaţie pentru că are o presimţire rea, “hai să ne îndepărtăm de locul ăsta şi o să mergem la spital în alt oraş”, a povestit Daniel Cioabă, Iar fratele său a completat: “Tata întotdeauna şi-a dorit să petreacă concediul cu fratele meu pentru că are copilaşii mici şi a zis: vreau să mă duc cu nepoţii să mă joc în nisip cu ei”. 
 
Pe aceeaşi temă:
 

Deşi se vehiculase suma de 350.000 de dolari pentru serviciile medicale de care a beneficiat Florin Cioabă la spitalul din Antalya, fiul cel mic al acestuia ne-a declarat aseară că factura este de 22.000 de euro şi că va fi achitată integral de familie.

Controversă pe costul operaţiei lui Cioabă: spitalul Universitar Akdeniz din Antalya ar fi cerut 22.000 de euro

Spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya ar fi cerut de fapt 22.000 de euro pentru tratamentele şi operaţia la care a fost supus Florin Cioabă pe durata internării, au declarat, luni, apropiaţi ai familiei. Iniţial, a fost vehiculată suma de 350.000 de dolari, adică peste 260.000 de euro.
 

Sicriu de 11.000 de euro, comandat din America, pentru regele Florin Cioabă

Trupul neînsufleţit al autointitulatului rege al romilor este aşteptat să ajungă acasă, la Sibiu. Sicriul este unul special, comandat tocmai în America, susţin apropiaţii.

Bogdan Oprea: „E o minciună că Băsescu ar fi cerut Guvernului un avion gratis pentru Cioabă“

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, susţine că este „o minciună“ afirmaţia potrivit căreia şeful statului ar fi cerut Guvernului un avion gratis în cazul autoproclamatului rege al romilor, Florin Cioabă.
 

Dorin Cioabă, fiul regelui romilor: „Noi am cerut ajutor consular de la statul român, nu ajutor financiar”

Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, neagă că ar fi cerut ajutor financiar de la statul român.

A început circul: „Ciobizarea” României

„Ani de zile s-a vorbit de «manelizare», de «otevizare», de «becalizare» în România. Acum, urmează o nouă acţiune, «ciobizarea»”, scrie profesorul de istorie Florin Olteanu, pe blogul său de pe adevarul.ro.

Ce s-a întâmplat cu inima „Regelui“

Florin Cioabă, autointitulat „Regele romilor“, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Fostul ministru al Sănătăţii, profesorul Mircea Cinteză, a declarat pentru adevărul.ro că dispozitivul de asistare circulatorie, care i-a fost montat lui Cioabă, are rolul de a prelua o parte din funcţiile inimii pentru a o ajuta.

Regele Cioabă va fi înmormântat după tradiţiile ţigăneşti: el nu trebuie atins, iar prin faţa lui nu au voie să treacă femei

Romii vor ţine 30 de zile de doliu după moartea regelui Cioabă, timp în care nu au voie să facă nunţi, nici botezuri. Pregătirile de înmormântare vor dura trei zile, după care regele va fi înhumat în cimitirul din Sibiu, în cavoul familiei. „În cele 30 de zile de doliu nu se vor face nunţi, nu se vor face botezuri pe tot cuprinsul ţării. Suntem romii nomazi şi căldărari, sunt 27 de caste de romi”, explică Iulian Rădulescu, împăratul romilor.

Cine a fost Florin Tănase Cioabă. Povestea de viaţă a celui autoproclamat „regele ţiganilor de pretutindeni“

Născut pe 17 noiembrie 1954, în oraşul Târgu Cărbuneşti, „Regele“ romilor Florin Cioabă s-a făcut remarcat prin demersuri pentru şcolarizarea membrilor comunităţii şi „pionieratul“, cel puţin declarativ, în schimbarea tradiţiei căsătoriilor la vârste fragede. Mediatizată a fost şi prietenia  acestuia cu familia preşedintelui Băsescu. Cioabă s-a autoproclamat „rege internaţional al ţiganilor de pretutindeni“ în 1997.

VIDEO Regele Cioabă, un gurmand recunoscut. Ospeţele de familie sunt celebre

Regele romilor, Florin Cioabă, a fost un gurmand recunoscut, iar ospeţele de familie de la casa Cioabă sunt celebre. Gurmand recunoscut, regele Florin Cioabaă a fost întotdeauna adeptul meselor mari, îmbelşugate, cu toţi membrii familiei, copii şi zeci de nepoţi şi strănepoţi.

Cum a primit mass media europeană vestea morţii lui Florin Cioabă

Interesul pentru cultura exotică a romilor a fost regăsit şi în articolele publicate de presa franceză, după ce un comunicat de presă al agenţiei AFP a anunţat decesul „regelui" autoproclamat al romilor, Florin Cioabă.

FOTO Florin Cioabă, un rege apropiat al familiei prezidenţiale

Regele autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, a fost un apropiat al familiei Băsescu, el participând inclusiv la nunta mezinei preşedintelui, Elena Băsescu, alături de soţia şi de fiul său.

Damian Drăghici: „Cioabă avea o energie de adolescent, e o mare pierdere“

Cântăreţul Damian Drăghici, consilierul premierului Victor Ponta, a declarat pentru adevarul.ro că „Florin Cioabă a fost un lider foarte important pentru comunitatea romă din România“, iar moartea sa reprezintă pierderea „unui om care a luptat pentru integrarea romilor cu o energie fantastică“.

VIDEO Extravaganţele regelui romilor, Florin Cioabă: a regizat un film, iar de 8 martie i-a cumpărat soţiei o stea de pe cer

Extravaganţele nu au lipsit din viata lui Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, care duminică a murit într-o clinică din Antalya. Anul trecut, de 8 martie, soţia regelui romilor, Maria, a avut parte de o surpriză de proporţii. Dragostea lui Cioabă pentru ea a fost atât de mare, încât i-a cumpărat o stea botezată cu numele ei. Alături de steaua de pe cer, femeia care i-a stat alături încă de când Cioabă avea 14 ani a primit şi un splendid colier din aur.

FOTO Florin Cioabă a murit. Dorin Cioabă cere sprijin financiar de 350.000 de dolari pentru aducerea în ţară a tatălui său

Florin Cioabă, autointitulat regele romilor, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, precizează Centrul Creştinilor Romi. Acesta a încetat din viaţă, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Acesta ar urma să fie adus în ţară luni, cu un avion privat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: