FOTO Sibiul, în flăcări. Cum arată „Pasiunea focului”, spectacolul care a revenit la FITS după 11 ani

FOTO Sibiul, în flăcări. Cum arată „Pasiunea focului”, spectacolul care a revenit la FITS după 11 ani

În prima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu vizitatorii au avut parte de un spectacol în aer liber inedit - aşa cum s-a întâmplat acum 11 ani, când oraşul a fost Capitala Culturală a Europei.

În deschiderea FITS cunoscuta companie franceză Cie Carabosse a organizat un spectacol ce a mai putut fi văzut la Sibiu în anul 2007, când oraşul a deţinut titlul de Capitală Culturală Europeană. „Pasiunea focului” este o combinaţie de muzică şi foc ce cuprinde cele mai aglomerate zone ale urbei: Piaţa Mare, Parcul Cetăţii şi Parcul Astra. Cei care au ratat spectacolul de vineri seara îl pot revedea sâmbătă, 9 iunie, acesta transformând străzile şi spaţiile publice ale Sibiului timp de 2 zile într-o operă de artă.

 
În ajun, Constantin Chiriac, preşedintele FITS, care a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Sibiu, a explicat că în acest an a fost extins spectacolul până în Piaţa Mare. „Am inclus pe lângă spaţiile pe care le-am avut în 2007 şi Piaţa Mare. Vor fi 2 zile de spectacol pentru că e păcat de la Dumnezeu să faci o astfel de desfăşurare de forţe şi să nu te bucuri de toata nebunia asta”, a spus Chiriac. „Pasiunea focului” a început la ora 21:30 şi a durat aproape 3 ore.
 
 
Programul FITS din 9 iunie
 
Programul festivalului este unul complex pe tot parcursul evenimentului. Sâmbătă, 9 iunie, acesta începe la ora 8 dimineaţa la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, cu expoziţia Cerul de magneţi, deschisă până în ultima zi a festivalului. Artistul Dan Perjovschi şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu celebrează Centenarul României moderne şi sfertul de secol FITS, printr-o instalaţie artistică cu magneţi. Fiecare poate contribui la noua instalaţie. În primele ore ale dimineţii mai pot fi vizitate expoziţiile Ziarul orizontal (Zidul exterior al TNRS), Expoziţia interjudeţeană de artă plastică şi decorativă (Casa albastră, sala multimedia), HR Giger - Dark Scene (Muzeul de Artă Contemporană) sau Icoanele - ferestre luminate la casele creştinilor (Universitatea „Lucian Blaga”).
 
La ora 10: în incinta Primăriei Sibiu vor fi expuse kimono-urile maestrului Tomita Nobouaki, la aceeaşi oră continuând Sibiu Book Festival în Piaţa Mică.
 
La ora 16:00 în Sala Studio TNRS va fi prezentat spectacolul Emigranţii, în regia lui Dan Glasu. Piesa de teatru „Emigranţii” a fost publicată în 1974 şi este una dintre cele mai faimoase scrieri ale lui Sławomir Mrożek. Acţiunea se petrece în noaptea de Anul Nou, în subsolul în care locuiesc doi imigranţi: un pseudo-intelectual exilat politic şi un muncitor pe şantier. 
La aceeaşi oră, la Sala BRD Scena9 (Redal Expo) va avea loc cel mai lung spectacol de la FITS, Trei surori, de Anatol Cehov, în regia lui Timofei Kuliabin.
 
În Sala Faust, la ora 18:00, va avea loc spectacolul „Regele moare”, de Eugene Ionesco, în regia lui Andrei şi Andreea Grosu, avându-i în distribuţie pe Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Ana Ciontea, Şerban Pavlu, Florentina Ţilea, Richard Bovnoczki.
 
Suflet de statuie (19:00, pe strada pietonală Nicolae Bălcescu), Pulverizare (20:00, la Teatrul Gong), Povestea prinţesei deocheate (22:00, la Sala Eugenio Barbu) şi Pinocchio s machine (23:00, la CAVAS) vor încheia seara spectacolelor.
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările