FOTO Cum s-a schimbat Sibiul în ultimii 25 de ani
0De la valutişti şi consignaţii la marile hypermarketuri, de la vechile fabrici comuniste la Zona Industrială Vest şi de la vechiul centru istoric la bijuteria care atrage milioane de turişti, Sibiul a cunoscut schimbări substanţiale în ultimii 25 de ani.
Cele mai vizibile schimbări, pentru vizitatorii care au ajuns la Sibiu şi în anii 90 dar şi acum sunt cu siguranţă cele din centrul istoric al oraşului.
Cum s-a schimbat centrul oraşului
Emblema Sibiului, centrul istoric s-a schimbat substanţial în ultimii 25 de ani. ”Sibiul este un caz aparte, pentru că în Sibiu s-a întâmplat într-un mod rapid şi forţat o reabilitare a unui spaţiu vital care este centrul, acesta fiind locul în care sibienii se adunau. În 1990 centrul arăta prost, prin 1988 au avut loc nişte lucrări de renovare a clădirilor deci era, haideţi să spunem, peticit.
Magazinele în general erau cam aceleaşi, pe centru a fost un fel de cuplaj al vechilor entităţi de stat – restaurant, cofetării, hoteluri, magazine - şi consignaţiile plus schimburile valutare pe stradă. Bişniţarii aveau locul lor tipic în faţa Agenţiei CFR, în apropiere de Împăratul Romanilor, normal, pentru că era plin de străini şi atunci schimbau valută, lucru care s-a menţinut foarte mult timp. Cele mai importante magazine ar fi cofetăriile, toate erau de stat şi s-au privatizat foarte tarziu, vorbim de Macul Roşu, Perla, ar fi magazinele alimentare care şi ele au rezistat o perioadă destul de serioasă, cum ar fi renumitul magazine alimentar Floaşu. Dacă tragem o linie, fără să vedem fotografii, putem spune că scopul centrului a rămas acelaşi, pentru că la fel la parter ai magazine, spaţii comerciale, şi la etajele superioare ai locuinţe. Diferenţa vine în calitate, în număr şi în aspect.
Piata Mica in 1998 - Fotografie din volumul ”Sibiu, ghid cultural-turistic”, scris de Alexandru Avram si Vasile Crisan, Editura FF Press, Bucuresti, 1998
Punctul minim al calităţii îl putem aşeza undeva în 1998-1999, când centrul istoric arăta chiar rău. Perioada comunistă a încercat să facă în Sibiu un lucru care a dăunat foarte mult oraşului, pentru că ei, antropologic, nu-şi puteau defini şi nu-şi puteau asuma centrul istoric, pentru că nu era al lor, al noii orânduiri de stat comuniste, ei practice în ultimii 10 ani ai regimului comunist au încercat să mute nucleul şi punctul vital al Sibiului într-o altă zonă, în afara cetăţii medievale, în zona Pieţii Unirii, s-a construit Casa de Cultură a Sindicatelor, s-a construit un magazin ce se vroia acel mall al vremurilor trecute, magazinul Dumbrava, s-a construit un hotel, s-a dezvoltat Universitatea în zona aceea, Primăria funcţiona în zona aceea. Dar sibianul tot în Piaţa Mare s-a adunat, iar dovada cea mai bună este că Revoluţia la Sibiu începe în Piaţa Mare. De aceea putem spune că în 1999 încă arăta rău, pentru că acea perioadă de tranziţie a însemnat recuperarea centrului istoric în memoria colectivă a oraşului, a sibienilor. Încet-încet sibienii au reînceput să circule şi să-şi vehiculeze propria lor viaţă în centrul istoric. S-au reprimit vechile nume, Piaţa Republicii redevine Piaţa Mare, Piaţa 6 Martie redevine Piaţa Mică, Piaţa Griviţa devine Piaţa Huet.
Începând cu 2000 avem uşor-uşor planuri de reabilitare a centrului istoric care au fost facilitate de fapt şi au fost grăbite de momentul 2004, când s-a decis ca Sibiul să fie Capitală Culturală Europeană şi elemental care definea cel mai bine culturalitatea, istoricitatea şi valoarea patrimonială a Sibiului la nivel european normal că era centrul istoric, şi de aceea centrul istoric a intrat în acest proces fundamental de reabiltare în care toate pieţele s-au refăcut, zeci de faţade au fost reabilitate, s-a dat un nou concept al vieţii în centrul istoric, lucru care a dus la apariţia a tot ami multe spaţii comerciale iar astăzi nici nu putem tăgădui că de fapt viaţa activă a Sibiului a revenit în centrul istoric, în cele trei pieţe şi pe pietonala Bălcescu”, explică istoricul Răzvan Pop.
Evoluţia diferenţelor dintre oraş şi sat
Şi raportul urban-rural s-a schimbat mult în ultimii 25 de ani. ”Dacă cineva făcea un studiu - şi nu spun cu nu s-au şi făcut câteva în România – dar dacă s-ar fi făcut un studio complet la nivelul întregii Românii de comporaţie spaţiu urban-spaţiu rural în 1990, în 2000 şi în 2014, vedem trei diferenţe majore. În 1990 putem spune că diferenţa între oraşul românesc şi satul românesc era una foarte mare. Spaţiul urban era dezvoltat în comparaţie cu ce era spaţiul rural, spaţiul rural din păcate rămăsese foarte înapoiat. Să nu uităm că în perioada aceea gaz nu era mai deloc, zone serioase nu aveau curent electric, trenul trecea dar într-un procent mic în ţară, şoselele erau în marea majoritate de pământ şi poate doar drumurile naţionale ce treceau prin sate erau poate doar asfaltate. Lucrul acesta avea şi un aspect pozitiv, în sensul că puteai să surprinzi foarte bine o viaţă rurală tipic europeană şi autentică, încă nealterată.
Dacă s-ar fi făcut acest studiu în 2000 vedem că diferenţa este tocmai această alterare de fapt a mediului rural, în sensul că mediul rural era la fel de înapoiat, comunicaţiile, infrastructura, erau la fel de înapoiate, ceea ce înseamnă că statul român încă nu investise în mediul rural într-atât de mult, dar oamenii începeau să preia din elemente urbane. Casele tradiţionale au început să fie tot mai mult părăsite pentru abordarea unui stil mai urban, case mai comode, mai simple, stitul de viaţă urban, cu locuri de distracţie, cu spaţii de întâlnire a mediului rural, veneau tot mai mult din spaţiul urban, ceea ce a fost un impact negativ. Vina este a statului român pentru că ei nu au avut o strategie clară către sat, şi atunci s-a mers pe o dezvoltare vernaculară din partea unor oameni care făceau ce credeau ei că ar fi bine pentru ei, nu pentru sat.
Caminul cultural din comuna Orlat - Foto wikimapia.org
Dacă ar fi să facem astăzi o analiză putem vedea că acest proces a început să fie cât de cât stopat, putem vorbi în ultimii ani de o strategie totuşi pentru că deja fonduri foarte multe s-au dat către mediul rural, fonduri de reînverzire, de rezolvare a infrastructurii, gaz, current, apă potabilă, de drumuri, de semnal telefonic, de construire şi amenajare a principalelor instituţii, de renovare şi de reabilitare a unor clădiri. Impactul ăsta al Uniunii Europene ne-a influenţat şi pe noi ca cetăţeni ai mediului rural, în sensul că lumea a început să aibă un pic mai multă grijă de propriile gospodării tocmai pentru a crea o imagine singular şi o identitatea acestui mediu. Putem vorbi în 2014-2015 de o apropiere de viaţa urbană a mediului rural, dar totuşi o încecare de regăsire a valorilor autentice, tradiţionale, tipice”, adaugă istoricul Răzvan Pop.
De la vechile fabrici comuniste la Zona Industrială Vest. Anul Capitalei Culturale Europene
Oraş cu foarte multe fabrici în vremea comunistă, Sibiul cunoaşte o perioadă de declin în anii de după Revoluţie, când marea majoritate a fostelor fabrici pun rând pe rând lacătul pe uşă. Datele centralizate la nivelul Institutului naţional de Statistică arată că în ianuarie 1995 în judeţul Sibiu erau 26.972 de şomeri, iar cinci ani mai târziu, în ianuarie 2.000, 23.644 de şomeri.
Lucrurile aveau să se redreseze după venirea la conducerea oraşului a lui Klaus Iohannis, în anul 2000. În perioada 2003-2004 Zona Industrială Vest, dezvoltată la ieşirea din Sibiu spre Alba Iulia, devine un adevărat magnet pentru firme interesate în a cumpăra terenuri în scopul construirii unor unităţi de producţie. Printre firmele prezente în zonă se numără SNR Rulmenţi, Corporaţia Continental AG, Bramac, RUD, Brandl sau Phoenix Mecano. În luna ianuarie 2014, la nivelul judeţului Sibiu erau înregistraţi 9.780 de şomeri.
Somajul la Sibiu in 1994 - Foto arhiva ziarului Eveniment Sibian
De altfel, în mandatele de primar ale actualului preşedinte al României oraşul de pe Cibin a cunoscut o dezvoltare fără precedent iar investiţiile în infrastructură au fost substanţiale. Dacă în anii premergători programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007 investiţiile majore la străzi au fost concentrate în centrul istoric al oraşului, după aceea au fost începute lucrările mari de infrastructură în cartiere. În perioada premergătoare Capitalei Culturale Europene centrul Sibiului a fost reabilitat complet, şi constituie astăzi una din principalele atracţii ale fostei capitale culturale. Alte proiecte mari au vizat extinderea şi reabilitarea reţelei de apă şi canal, construirea cartierului Reşiţa, cu blocuri ANL pentru tineri, modernizarea şi extinderea Aeroportului Internaţional Sibiu precum şi reabilitarea a zeci de străzi în tot municipiul Sibiu.
Zona Industriala Vest - Foto sibiul.ro
Afirmarea Sibiului ca destinaţie prin excelenţă pentru turism cultural avea să se realizeze în 2007, an în care oraşul a fost Capitală Culturală Europeană şi în care a atras peste 1 milion de turişti. De atunci, oraşul şi-a consolidat imaginea de destinaţie culturală, Sibiul găzduind an de an manifestări de renume care atrag aici turişti din toată lumea. Printre cele mai cunoscute, sprijinite şi cu fonduri de la bugetul local prin Agenda Culturală, se numără Festivalul Internaţional de Teatru, Sibiu Jazz Festival, Astra Film Festival, Târgul Olarilor, Artmania, Tiff sau Cibin Fest.
Un mare avânt a luat la Sibiu şi dezvoltarea zonei comerciale, la ieşirea din oraş, respectiv intrarea în comuna Şelimbăr. Locul minimarketurilor de cartier, cum a fost Alcomsib-ul sau magazinele Berghezan, este luat de marile hypermarketuri. În 2006 se deschide la intrarea în Şelimbăr magazinul Real, iar astăzi în zonă funcţionează patru hypermarketuri, Auchan, Carrefour, Kaufland şi Penny Market XXL, un mall şi numeroase magazine de îmbrăcăminte, încălţiminte, mobilă sau bricolaj. În oraş, au deschis supermarket-uri Billa, Lidl sau Profi.
Supermarket Alcomsib - Foto Arhiva ziarului Rondul de Sibiu
Cum a evoluat moda, la Sibiu
Sibiul, spun pasionatele de modă, a fost întotdeauna un loc extrem de cochet, cu magazine de profil şi, în perioada de dinainte de Revoluţie, cu foarte multe croitorii. ”Înainte de Revoluţie în general toată lumea îşi făcea haine la comandă, erau materiale foarte bune. Apoi s-a filtrat şi clientela, cei care aveau putere financiară mai bună puteau să-şi facă unicate”, spune Elisabeta Boidachi, fostă angajată în cadrul departamentului de creaţie de la Casa Modei, multă vreme punctul 0 modei în Sibiu.
Aceasta îşi aduce aminte cum au evoluat, de la an la an, trendurile şi cerinţele clientelor. În anii 80, de exemplu, bluzele şi mai ales sacourile aveau perniţe la umeri, pentru a-i scoate în evidenţă. ”Atunci au apărut colanţii, compleurile din piele erau în mare vogă, sacou şi fustă, au apărut blugii prespălaţi, au început să apară fusta mini şi costumele cu pantalon, stil masculin”, spune Elisabeta Boidachi. Garderoba era completată de pardesie ample, cu gulere mari, şi de ţinute de ocazie cu foarte multe accesorii, lanţuri, fonte, mărgele.
Anii 90 au adus în vogă bluzele de dantelă şi blugii era cu talie înaltă, purtaţi cu bustiere. Se căutatu de asemenea topurile scurte, purtate pe pantaloni, şi fustele cu talie mai înaltă. Se regăseau foarte mult carourile în bluze, în rochii, în cămăşi, şi la ţinuta de iarnă, în pardesie. paltoane. Se puratu bluzele de mătase gen cămaşă asortate la fuste. Cinci ani mai târziu, în 1995, sacourile au început să-şi micşoreze lungimjea şi să urmeze tot mai mult linia corpului, pentru ca în 2000 totul să fie foarte cambrat. ”Atunci a apărut un nou curent vestimentar, combinaţia între croitoria de lux, făcută de croitor la comandă, şi croitoria de gata făcută prin fabricile de confecţii. Rochia a avut un loc plin, rochia de zi şi cea de seară care era mai decoltată, înflorată, cu dantelă şi diferite accesorii”, spune Elisabeta Boidachi. Se purtau pantalonii drepţi cu sacou, fustele deasupra genunchiului, fustele şi rochiile ”gogoşar”.
2005 a venit cu rochii cu imprimeuri florale, pantalonii drepţi, ¾, fustele şi rochii largi, cu cute. Se purtau hainele cu blană aplicată, la mâneci, la gulere, jur-împrejur, sintetică sau naturală. Erau la modă gecile scurte în stil folcloric. Cinci ani mai târziu, doamnele purrtau cu plăcere rochii cu un umăr sau ambii umeri dezgoliţi, la fel şi bluzele, erau în vogă voalurile, materialele vaporoase, transparente, decolteele foarte mari, s-au purtat mult asimetriile. Se purtau fustele scurte, conice şi pantalonii scurţi. La toate erau asortate eşarfe, se purtau blugii şi fustele cu talie joasă. Topurile erau cu aplicaţii strălucitoare, taioarele de inspiraţie masculină, ţinuta office cu taior scurt, cambrat.
Unde se distrau sibienii
Dacă în anii comunismului cele mai reuşite petreceri erau cele făcute acasă sau ieşirile la munte, cu prietenii, nici imediat după 1990 locurile de distracţie nu erau foarte multe în oraş. Sibienii nostalgici îşi amintesc, din perioada 1990-2000, de barul Amadeus, din Piaţa Mare, de barul Anca de pe strada Morilor sau de discoteca de pe Casa de Cultură. Se ţineau de asemenea discoteci în căminele culturale de la ţară, unde mergeau foarte mulţi tineri de la oraş.
Disco Extaz - Foto 25h.ro
Imediat după 2000, lumea ieşea în oraş la Caro, pe strada Gimnasticii, în Şelimbăr, la discoteca Extaz sau, ceva mai târziu, în Chill Out, în Piaţa Mică, la Cotton Club, lângă actuala Facultate de Ştiinţe, la Bellissima, în cartierul Terezian, sau în Piaţa Mică, la Union.
Astăzi, cluburi precum Liquid sau Oldies Pub, dar şi foarte multe baruri şi cafenele, sunt printre locurile de distracţie favorite ale tinerilor.
Case şi terenuri confiscate, familii aruncate în locuinţe mizere, interogatorii şi zile de carceră grea pentru cei care refuzau să se înscrie în celebrele Cooperative Agricole de Producţie. Au trecut ani mulţi şi oamenii au învăţat să ierte însă amintirile, suferinţa şi umilinţa trăite sub un regim pe care unii îl regretă, paradoxal, şi astăzi, nu vor dispărea niciodată.
Mărturia unui cenzor din perioada comunistă dezvăluie pas cu pas cum se manifesta cenzura pe tipărituri, de la modul de recrutare, instructaj, până la cum se acţiona, ce lucruri erau considerate ameninţări şi ce materiale erau blocate.
Reputat scriitor şi cadru didactic universitar, Mircea Tomuş a condus FSN-ul şi apoi Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională de la Sibiu în zilele fierbinţi ale Revoluţiei şi apoi în primele luni din 1990. S-a retras repede din politică şi s-a dedicat carierei universitare, iar astăzi este pensionat şi cetăţean de onoare al oraşului Avrig. Mircea Tomuş a rememorat, pentru Adevărul, momentele de cumpănă din 1989, respectiv începutul anilor 1990.
Povestea fabuloasă a lui Dinică, poienarul milionar prieten cu Nicu Ceauşescu
O adevărată legendă printre localnicii din Poiana Sibiului, comuna celor mai bogaţi oieri din România, Dinică a avut, pe lângă situaţia materială de invidiat, şi prieteni celebri.
Chiar dacă a fost un judeţ care avea la baza dezvoltării industria, Sibiul a avut şi agricultură prosperă în perioada de dinaninte de revoluţie.
Odinioară comunitate mare, Sădinca, sat aflat la aproximativ 40 de kilometri de Sibiu, mai numără acum doar 7 gospodării.
Penitenciarul de la Dumbrăveni, judeţul Sibiu, a rămas în istorie ca locul unde a fost închisă timp de câteva luni, în perioada interbelică, Ana Pauker, fost ministru de externe şi viceprim-ministru. Supranumită „Stalin cu fustă“ al României, Pauker a avut parte de un regim privilegiat.
Staţiunea cunoscută drept „litoralul Ardealului” era extrem de apreciată şi în anii comunismului. Broşurile turistice ale vremii încearcă să-i atragă pe turişti atât cu tratamentele renumite de la Ocna cât şi cu ofertele de cazare şi de petrecere a timpului liber.
Se încarcă comentariile...
