FOTO Reportaj din cătunele uitate de România. Viaţa ca acum un veac în Pădureni şi Albi

FOTO Reportaj din cătunele uitate de România. Viaţa ca acum un veac în Pădureni şi Albi

Sotii Rotar in fata casei lor din Padureni - Foto Ramona Găină

La aproximativ 40 de kilometri de Sibiu, într-un cătun uitat de lume doar două familii mai locuiesc permanent. Câţiva kilometri mai încolo, un alt cătun mai e casă doar pentru patru gospodării de ciobani.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Drumul până la Pădureni curge greu, prin noroi devenit şi mai mare odată cu ultima ploaie. O maşină de teren e singura „curajoasă” să muşte din mormanele de noroi, încet, până la primele case de cărămidă veche, jumătate poveste, jumătate ruină. „În Pădureni au fost în jur de 60 de locuinţe, iar acum la ora actuală mai sunt vreo şase locuinţe şi mai locuiesc acolo efectiv două familii. Din cauza drumului, nu este curent şi din cauza asta s-a depopulat”, spune Ioan Şurean, primarul comunei Slimnic, de care ţine satul. 
 
Viaţa la Pădureni: lumină cu lămpi solare şi radiouri cu baterii
 
Soţii Rotar, Nicolae (47 de ani) şi soţia lui, Rodica (57 de ani) au casa aproape de intrare în cătunul mic. Gospodăria părintească a femeii, unde s-au întors, împreună, acum opt ani. „Satul în copilăria mea foarte fain a fost, au fost vreo 70-80 de fumuri, şi copilăria noastră a fost foarte frumoasă faţă de acum. Dar încet-încet oamenii au crescut copiii, au început să se tragă la sat pentru şcoală, fiecare a mers mai departe, eu am stat în Sibiu 36 de ani, am fost căsătorită, am 2 copii, şi după aia m-am reîntors înapoi acasă”, povesteşte Rodica. 
 
De pe scările din faţa casei mici, privirea ei coboară încet, cu emoţie, peste uliţa plină de noroi, până dincolo de ruinele care au fost, acum foarte mulţi ani, o şcoală. „A fost şcoală aici. Mergeam în sat pe jos şi veneam pe jos la şcoală, acum foarte foarte greu te descurci, dar ce să facem, mergem mai departe”, povesteşte femeia. 
 
Pădureniul nu a avut niciodată curent. Inventiv, însă, românul se descurcă întotdeauna, aşa că în gospodăria soţilor Rotar locul lămpaşului tradiţional, cu petrol, a fost luat de lămpile de curte, cu încărcare solară. Seara, le duc în casă şi spun că ţine lumina până dimineaţa. 
 
Când vin copiii în vizită, iarna mai ales, lasă maşina în Slimnic şi de acolo îi aduce soţul ei până la Pădureni, cu căruţa. Tot cu căruţa merg să facă şi aprovizionarea, când se poate. Când nu, în loc de pâine merge de minune o mămăligă făcută rapid, pe plită. Rodica s-a obişnuit cu viaţa fără curent, fără televizor, fără magazin. Un radio cu baterii cântă vesel, şi tot de acolo află şi ce se mai întâmplă în viaţa politică. „Am fost la vot în fiecare an, anul ăsta zic că nu mă mai duc. Cu căruţa ne-am dus la vot. Pentru primar mergem, dar în rest nu merită să mă duc pentru că şi aşa fac ce vor ei. Fură, fac ce cred ei să le meargă lor bine şi noi tot proşti rămânem şi vai de capul nostru”, rezumă femeia. 
 
Un pic mai jos de familia Rotar stă Ciprian Haşegan, oier cu 200 de mioare. Pământul e al bunicilor, au venit aici să le fie mai uşor cu oile, şi-au făcut şi un pic de căsuţă. Are staul mare şi nu-şi vede capul de treabă. Seara, când intră în casa mică, aplinde lămpaşul vechi, cu petrol, porneşte şi el radioul pe baterii. 
 
”Ne descurcăm cu căruţa, a treia a patra zi merg la vale, venim înapoi. Vara, iarna, sunt aici. Avem familie, avem copii. Vin aici sâmbăta copiii, stau până duminica seara, în rest sunt la şcoală. Vine şi soţia, ne-am obişnuit. Stăm de 4 ani aici şi ne-am acomodat. Acasă am numai ciment şi şură, nu am cum să ţin animalele. Şi aici îmi place mie, că dacă nu-mi plăcea nu stăteam. Gătesc singur, am nişte păsări”, povesteşte bărbatul, râzând. 
 
Albi, satul cu 4 ciobani
 
De la Pădureni, drumul curge greu, abrupt, prin pădure. Greu te încumeţi şi cu căruţa, în noroiul de afară, ca vizitator ţi-e greu să vezi viaţa oamenilor de dincolo de culmi. În Albi trăiau odinioară 100 de locuitori, sat frumos, cu case răsfirate pe colinele astăzi pustii. Acum, în Albi mai au gospodării doar 4 ciobani. La fel ca şi oamenii din Pădureni, şi cei care stau în Albi s-au adaptat la viaţa fără curent electric, fără civilizaţie şi fără stres. „Avem baterie de maşină şi punem bornele, radio pe baterii, şi aşa ne descurcăm, ca în hotar. Mergem în sat, avem cal cu căruţă, ne luăm pâine, ne luăm de toate. Iarnă, vară, mergem cu caii, nu ai ce face”, povesteşte Florin Pascu (37 de ani), cioban din Albi. 
 
Marcel Roşan (35 de ani) ciobăneşte în zonă de 20 de ani. Pe casa unde stă a rămas, din timpurile de poveste ale satului viu, o placă veche pe care scrie „Intreprinderea de industrializare a laptelui Sibiana – punctul de colectare Albi”. Un fragment dintr-o altă viaţă. 
 
„În sat au fost mai mulţi, erau multe familii şi erau oameni de se înţelegeau, se adunau şi făceau la poduri, la toate, îndreptau drumurile împreună. Acum unii s-au mutat în Buia, alţii în Slimnic, condiţiile sunt grele. Nu avem curent, doar lămpaş pe gaz sau pe motorină. Iarna e mai greu, e greu cu transportul în sat. Cu căruţul mergem, până în Slimic sunt 10 kilometri, anul ăsta am avut noroc că nu prea a fost zăpadă dar dacă sunt ierni mai grele cam bai, că dacă nu e nici mişcată zăpada atunci merge greu”, încheie bărbatul. 
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
În 2014, Miercurea Sibiului împlineşte 10 ani de când s-a transformat din comună în oraş. Localnicii trăiesc însă tot ca la sat: nu au spital, apă şi canalizare. Oamenii spun însă că, de când locuiesc oficial la oraş, taxele şi impozitele s-au dublat.
 
 
Manifestări culturale de renume internaţional, un muzeu în aer liber pe aproape 100 de hectare sau palatul şi colecţiile legendarului baron Samuel von Brukenthal sunt doar câteva dintre atracţiile Sibiului, oraş care în 2007 a fost Capitală Culturală Europeană.
 
 
Retrasă la ţară, într-un sat din judeţul Sibiu, Ioana Maria Vlas, „mama FNI”, priveşte cu alţi ochi lumea înconjurătoare, dar şi pe cel care a implicat-o într-o afacere în urma căreia s-a ales cu şase ani şi jumătate de închisoare.
 
 
În timp ce în Capitală se fac şi se desfac jocuri politice, în Dealu Frumos, localitate considerată centrul geografic al României, concluziile oamenilor sunt clare: ăia mari fură, toţi se ceartă la televizor, toţi sunt doar pentru ei. Cine sunt „ăia mari“? De aici, povestea de la sat se pierde între „nu ştiu cine-i prim-ministru“, „Băsescu e de nota 10“, „Iohannis e băiat fain“ sau „nu ştiu nimic, dar merg la vot“.
 
 
În Sădinca, un sat din judeţul Sibiu în care mai locuiesc doar şapte familii, David Stoica, un duhovnic cu har, a ridicat din temelii o mănăstire, iar la slujbele lui vin sute de oameni din toată ţara.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: