FOTO Minunile Giovannei Bassetti. Cum a înviat o italiancă un cătun uitat de lume din judeţul Sibiu

FOTO Minunile Giovannei Bassetti. Cum a înviat o italiancă un cătun uitat de lume din judeţul Sibiu

Giovanna Bassetti a facut minuni la Copsa Mare - Fotografii Ramona Găină/Arhiva personala

Giovanna Bassetti a restaurat patru case vechi, tradiţionale, din satul sibian Copşa Mare şi le-a transformat în punct de atracţie pentru turişti, dându-le şi localnicilor şansa să arate meşteşugurile pe care le ştiu din moşi-strămoşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
De profesie consultant de mediu, Giovanna Bassetti (49 de ani) a ajuns pentru prima dată în România acum nouă ani, împreună cu soţul ei, un om de afaceri italian, venit aici în interes de serviciu. Locuiau în Bucureşti şi, după aproximativ trei luni, călătorind prin Transilvania, au ajuns la Copşa Mare, un sat uitat de timp, aflat la aproximativ 80 de kilometri de Sibiu. 
 
Pe uliţele largi, în satul în care drumul ajunge la capăt, cu oameni senini în porţi şi privelişti de poveste, în pragul unei case vechi, Giovanna a simţit cum timpul se opreşte. A iubit din primul moment locuinţa ce avea să devină mai apoi Casa Verde, prima dintre cele patru pe care familia le deţine acum în sat. 
 
După un timp, au cumpărat casa şi au restaurarat-o cu tehnici tradiţionale locale. Arhitectura este săsească, iar oamenii din sat i-au ajutat la procesul de restaurare păstrând trăsăturile specifice zonei. „Ne-a plăcut mult satul acesta pentru că era foarte bine păstrat din punct de vedere arhitectonic şi era drum închis, se termină aici, nu are trafic, doar trafic din sat. E o atmosferă magică aici care ne-a atras, nu ştiu ce“, spune Giovanna Bassetti.
 
POVESTEA CASELOR ÎN CULORI
 
Casa Verde a fost doar un început frumos pentru un proiect de suflet care atrage astăzi zeci de turişti, români, dar şi foarte mulţi străini. Au cumpărat apoi Casa Albă, Casa Galbenă şi Casa Roşie, toate „botezate“ după culoarea în care fuseseră zugrăvite demult şi pe care au păstrat-o. Ceea ce a urmat poate fi, pentru mulţi, o aventură. Cu meşteri din sat şi din zonă, respectând tradiţia şi natura până la ultimul detaliu, casele vechi au prins din nou culoare, poveste şi viaţă. 
 
Iar când au fost gata, în anul 2009, şi-au deschis primitoare porţile pentru turişti iubitori de natură, de autentic şi de linişte. Case de oaspeţi, în care să te simţi la fel de bine ca la tine acasă. „Ce am vrut să facem a fost să conservăm cu adevărat satul, mai ales din punct de vedere arhitectonic. Este unul dintre motivele pentru care am decis să avem apoi mai multe case şi să facem case de oaspeţi, să facem ceva care să fie sustenabil şi pentru sat, pentru că prin casele de oaspeţi am fi angajat oameni care îşi puteau oferi serviciile, care puteau «creşte» pe lângă ele, şi asta se întâmplă“, explică Giovanna. 
 
Toate cele patru case sunt colorate cu oxizi naturali, fără vopsea lavabilă. „Suntem împotriva lavabilelor, împotriva termopanelor, am făcut totul ca să păstrăm ceea ce a fost soluţia acestor case pentru 200 de ani, unele sunt foarte vechi“, completează italianca. 
 
VACANŢĂ CU ŞTERGARE DE CÂNEPĂ ŞI VASE DE LUT
 
Fiecare casă cumpărată este de fapt o veche gospodărie săsească ce includea în forma iniţială o casă mare, unde se locuia, o casă mică, destinată oaspeţilor, bucătăria de vară, şopronul – folosit pe vremuri pentru ca locatarii să ţină utilajele şi fânul – şi şura – clădirea în care erau ţinute animalele, cu poarta de acces în grădina de legume. 
 
Giovanna nu a găsit gospodăriile complete, dar a adaptat lucrările de reabilitare în funcţie de ce mai era în fiecare dintre ele. În Casa Verde, de exemplu, şura nu mai exista şi nu au reconstruit-o, dar au restaurat în rest tot, iar bucătăria, căzută, au reconstruit-o. În Casa Albă erau doar două clădiri, casa mare şi casa mică, iar şopronul a fost închis şi a devenit parte din casă, cu living şi bucătărie. 
 
„Fiecare casă are propriile sale caracteristici, dar fiecare are dormitor, fiecare cameră are baia proprie, un living şi o bucătărie, grădină şi verandă private, sunt complet independente, ceea ce este foarte frumos, pentru că multora le place să închirieze casa şi să o folosească aşa cum este. Acesta este conceptul pe care am încercat să-l popularizăm. Nu eşti într-un hotel, eşti într-o casă de oaspeţi şi poţi avea casa ca şi cum ar fi a ta“, spune Giovanna, care adaugă că un sejur sau un weekend într-una dintre cele patru case poate fi o experienţă privată şi specială. 
 
Cele mai multe camere au sobe tradiţionale cu cahle, iar cea mai mare parte din mobilier a fost cumpărat din magazine de antichităţi din Transilvania sau din Bucureşti. Toate covoarele au fost cumpărate fie din magazinele de antichităţi de pe Lipscani, fie de la producători pe care i-a întâlnit la Muzeul Ţăranului Român din Capitală. „Am strâns obiecte vechi de la ţărani, o parte din obiectele de ceramică sunt făcute la Horezu, sunt foarte frumoase, sunt toate verzi şi albastre, cu desene speciale, am căutat detaliile, e o mixtură între arhitectura tradiţională, ceva din mobilierul tradiţional şi categoric un stil italian“, explică Giovanna. 
 
UN DULGHER, UN TÂMPLAR ŞI UN ZIDAR
 
Odată cu vechile locuinţe, a început să înflorească şi satul. Localnicii de aici, cei serioşi şi dornici să muncească, au primit o şansă uriaşă, aceea de a pune în valoare meşteşugurile învăţate de la bunici. „Am vrut să le dăm o şansă oamenilor din sat să muncească şi să arate ce ştiu să facă, aşa că am ales oameni care au fost receptivi şi care lucrau bine. Am făcut o echipă în care avem dulgher, e uimitor cum face toate acoperişurile şi cum lucrează cu toate aceste bucăţi mari de lemn, apoi am găsit un tâmplar în Biertan care a făcut toate uşile, ferestrele, zidarul din Biertan care a lucrat destul de bine. Ceilalţi au fost simpli muncitori care ne-au ajutat în fiecare zi“, povesteşte Giovanna. 
 
Tot localnicii se ocupă şi de case: ei primesc oaspeţii, le gătesc, le sugerează diferite activităţi, îi ajută. „Sunt alter ego-ul meu“, spune zâmbind Giovanna, care se ocupă doar de partea administrativă, de rezervări. 
 
Giovanna este plină de viaţă, zâmbeşte mult şi este fascinată şi acum de locuri şi de oameni, la fel cum a fost în prima zi în care a ajuns pe uliţele satului şi în poarta Casei Verzi. Îţi povesteşte cu drag ce frumos au primit-o oamenii, cum i-au deschis imediat porţile, au invitat-o la masă, i-au spus poveşti. Aşa că nu s-a rezumat la a investi în reabilitarea celor patru case. A schimbat, cu răbdare şi dragoste, toată comunitatea, ajutându-i pe oameni să readucă la viaţă tot ce e mai frumos din tradiţiile vechi. 
 
„Am făcut mult pentru păstrarea arhitecturii nu doar în Copşa Mare, ci şi în zonă şi cred că asta a fost un exemplu bun, oamenii din sat au luat-o ca pe o provocare, în unele cazuri, în altele, au detestat-o, dar am văzut că a fost foarte interesant pentru ei că ne-am oferit să plătim pentru pigmenţii naturali şi pentru var, nu am schimbat faţadele“, mărturiseşte Giovanna Bassetti.
 
ANSAMBLU PROTEJAT
 
Italianca spune că a creat un efect în lanţ în rândul oamenilor din zonă, impulsionându-i să-şi păstreze tradiţiile locale şi să fie mândri de ele. „A fost ceva de genul dacă vecinul tău a făcut-o trebuie să o faci şi tu. Asta s-a întâmplat şi cu pomii. Când am venit aici, nu erau copaci. Am început să plantăm copaci şi am dat copaci oamenilor care au vrut, şi acum satul este mult mai verde şi oamenii sunt mult mai atenţi cu grădinile lor, cumva au luat provocarea într-un sens pozitiv şi le-a plăcut faptul că ne păsa şi de sat, că iubim atât de mult satul ăsta. Am lucrat cu autorităţile din Sibiu pentru a trece acte normative care să protejeze satul. În 2010, în sfârşit, satul a fost declarat ansamblu protejat“, spune Giovanna. 
 
Experimentul „viaţa la ţară“
 
Primii turişti din casele de oaspeţi au fost un grup de austrieci, care s-au întors deja la Copşa Mare de trei ori. În primul an, cei mai mulţi au fost străini, acum vin în continuare străini, foarte mulţi englezi, dar şi români. 
 
„Suntem parteneri într-un lanţ englezesc de boutique-hotel-uri şi cred că, în special, datorită prinţului Charles, faptului că el a promovat foarte mult Transilvania, englezilor le place foarte mult, sunt fantastici, nu se plâng niciodată, iubesc tot, savurează, sunt curioşi, le place să stea mult. Românii sunt foarte drăguţi, mai ales generaţia tânără, şi sunt foarte bucuroasă că există interes pentru acest tip de turism, avem grupuri de tineri români“, spune Giovanna. 
 
PROGRAM TURISTIC
 
Primul lucru pe care îl sugerează turiştilor, atunci când ajung aici, este să se relaxeze pur şi simplu, să descopere satul şi frumuseţea unică a vieţii oamenilor simpli, de la ţară. Apoi pot vizita împrejurimile, pot merge la călărie, la Prod, sau pot învăţa de la meşterii din sat să picteze icoane şi să facă papuci de lână. O lume simplă şi foarte autentică, de care turiştii se îndrăgostesc. 
 
„Cred că este o oportunitate unică să poţi intra atât de mult în viaţa satului, oamenii sunt foarte prietenoşi, te salută, poţi sta cu ei pe o bancă, poţi povesti, poţi face fotografii, să te plimbi, poţi face o mulţime de lucruri fără să te plictiseşti şi relaxându-te cu adevărat“, arată Giovanna.
 
ACASĂ, LA COPŞA MARE
 
Casele de oaspeţi de la Copşa Mare au în total opt camere şi pot găzdui 16 adulţi şi 5-6 copii. Giovanna stă aici cam trei luni pe an, însă casele sunt deschise pentru turişti nouă luni pe an. Acum, Giovanna locuieşte cu soţul în Brazilia, fiul ei stă în SUA, fata ei în Anglia. Pentru toţi însă, Copşa Mare este acasă. Cele mai frumoase momente sunt cele în care se reunesc, familie şi prieteni, în satul după care drumul se închide. 
 
„Copiii iubesc să vină aici în fiecare an, suntem toţi împrăştiaţi, dar ne întâlnim aici în fiecare an două săptămâni, iar acum, cel mai frumos e că îşi aduc şi prietenii din străinătate să stea aici. Adoră să călărească, avem cinci cai, e una dintre cele mai frumoase activităţi, călărim împreună. Copiii ne-au ajutat foarte mult în tot proiectul, au participat la restaurare, au făcut planurile de afaceri pentru casele de oaspeţi, au pictat mobila, tot felul de activităţi, au fost parte din viaţa satului, jucau fotbal cu copiii din sat“, povesteşte Giovanna. 
 
SENTIMENTUL DE LIBERTATE
 
Italianca rezumă frumos, în cuvinte simple, motivul pentru care ea şi familia sa au ales să investească într-o ţară care este, pentru foarte mulţi dintre locuitorii ei, una aparent fără perspective. „Am simţit că locul este plin de cultură, istoria Transilvaniei e istoria Europei, cultura acestei zone e cultura Europei, aşa că ne-am simţit cumva foarte ataşaţi. Aici este încă totul în stil atât de ţărănesc, atât de unic. Am iubit peisajul, faptul că nu ai limite nicăieri, faptul că poţi călări de aici până la munte fără să ai nicio obligaţie de a te opri este incredibil, sentimentul de libertate, că poţi descoperi. Totul e la două ore de restul Europei şi e neatins. Aici ai slow-food şi aici ai slow life, iar asta e nevoie să se păstreze şi să se transmită, turiştii apreciază foarte mult când vin aici faptul că pot mânca mâncare atât de bună“, explică Giovanna. 
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
 
Sasul Paul Hemmerth avea 14 ani când a plecat cu familia din România. Ajuns în Germania producător de documentare şi ghid pentru destinaţii exotice, i-a lipsit mereu sentimentul de „acasă“. Aşa că s-a întors în România şi a făcut minuni într-un sat vechi, uitat de Dumnezeu: la Richiş, judeţul Sibiu.
 
 
În decorul splendid al Munţilor Cindrel, în 1894 o asociaţie săsească pune bazele renumitei staţiuni montane româneşti Păltiniş. La mai bine de un secol de atunci, zona a rămas un adevărat rai al iubitorilor de drumeţii montane şi al pasionaţilor sporturilor de iarnă.
 
 
La patru kilometri de Tilişca, un sat din Mărginimea Sibiului, în inima muntelui, câţiva ciobani autentici aşteaptă turişti pentru o vacanţă în colibe vechi de mai bine de 100 de ani, cu mâncare tradiţională de la stână.
 
 
Trăsăturile satului autentic din Mărginimea Sibiului sunt conservate aproape intacte în localitatea Galeş, aflată la circa 20 de kilometri de Sibiu. O moară de apă funcţionează aici de la 1884, iar obiceiuri unice în ţară se ţin într-o biserică veche de 300 de ani.

 

Giovanna Bassetti si casele de la Copsa - Fotografii Ramona Găină/Arhiva Personala

Imagini din aceeasi galerie
  • Giovanna Bassetti si casele de la Copsa - Fotografii Ramona Găină/Arhiva Personala
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: