FOTO Manualele digitale nu au ajuns la talpa ţării. Elev din Rusciori: “Tableta este un telefon mai mare”

FOTO Manualele digitale nu au ajuns la talpa ţării. Elev din Rusciori: “Tableta este un telefon mai mare”

Manualele digitale nu au ajuns la scoala din Rusciori - Fotografii Ramona Găină

La Bucureşti, teoria manualelor digitale sună bine la televizor şi în discursurile oficiale. În practică însă, într-un sat din inima ţării, copiii habar nu au ce este aceea o tabletă iar de calculatoare acasă nici poveste. Multora dintre ei părinţii abia dacă au ce le pune pe masă.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Rusciori este un sat care numără aproximativ 700 de suflete, şi se află la 15 kilometri de Sibiu. După ce saşii au plecat şi şi-au abandonat casele, aici s-au instalat, în majoritate, familii de romi. Astăzi, cele mai multe dintre ele se zbat să supravieţuiască, mulţi abia dacă au ce le pune copiilor pe masă. Calculatoare, în tot satul, au doar câteva familii. 
 
Gica Ţiglar are 59 de ani şi predă de-o viaţă la şcoala din Rusciori. Acum are clasa a doua, şi nu e zi în care să nu vină cu câte ceva bun pentru copii, tot ea îi ajută din când în când cu rechizite. Acum copiii ei învaţă într-o şcoală nouă, care are un laborator cu calculatoare, unde teoretic ar putea intra clasele prin rotaţie, să lucreze câte puţin pe manualele digitale. Ce faci însă când te întorci în clasă? 
 
„Mărturisesc că am fost destul de sceptică în privinţa acestor manuale pentru că deşi probabil implementarea lor ar dura cu mult mai puţin decât tipărirea şi distribuirea lor se vede că a venit ziua H şi nu sunt primite. Şi în perspectivă, cu copiii de vârsta aceasta cel puţin încă mai învăţăm în prima fază intuitiv, ei au nevoie să simtă cartea, cum noi generaţiile de jumătate de secol avem nevoie să ţinem cartea în mână, există un mister al cărţii nedeschise şi desigur nimeni nu te împiedică să reiei o frază sau o regulă care parcă nu i-ai cuprins tot înţelesul, aşa încât mie cel puţin în momentul de faţă nu mi se pare oportună introducerea manualelor digitale”, spune doamna învăţătoare. 
 
Marea problemă însă e dincolo de pereţii şcolii, în casele sărace unde micuţii au nevoie de manual pentru a-şi putea pregăti temele. “Aceşti copii mai trebuie ajutaţi, cam zilnic, nu se pune problema că acasă ar avea şi un calculator, eventual o tabletă, telefoane e adevărat că în general au, nu sunt chiar străini de tehnologia nouă dar nu le este oricum la îndemână. E adevărat că aici beneficiază de centru de zi, sunt voluntari care i-ar putea ajuta, dar nu cred că se poate folosi în mod curent şi să înlocuiască în totalitate manualele clasice. Trebuie ţinut cont de faptul că ei nu au atâta răbdare încât, dacă pe calculator îi apare o eroare, n-ar mai fi dispuşi să reia toată procedura, ar abandona cu mult înainte de a finaliza o sarcină de lucru, de exemplu. Cred că că mai degrabă o combinaţie între cele două ar aduce un progres real, nu unul iluzoriu care încă nu ştim ce consecinţe ar avea în timp, şi aşa nu suntem într-un stadiu mulţumitor, facem eforturi desigur dar eu cel puţin sunt sceptică”, mai spune doamna învăţătoare. 
 
Tableta, “un telefon mai mare”
 
Vasile Şerban Moloacă, în vârstă de 8 ani, scoate cu mândrie cărţile din ghiozdan, chiar dacă sunt vechi şi destul de ponosite. Le inventariază – română, cunoaşterea mediului, matematică – după care recunoaşte deschis „Pe calculator n-am lucrat niciodată. De manuale digitale nu am auzit, nu ştiu ce sunt alea”. 
 
Lângă el stă Alina Lăcătar (9 ani). Nici ea nu are calculator acasă. „Nu am calculator acasă, nu ştiu să fac nimic la calculator. De tablete am auzit, sunt telefoanele alea mari”, explică Alina. 
 
Maria Lorena Lăcătar (9 ani) e un caz fericit. Are acasă calculator, pe care însă nu ştie decât să se joace. „Am cărţi obişnuite, nu am văzut altfel de cărţi până acum. Am calculator acasă, mă joc pe el, nu ştiu să fac altceva. Nu am auzit de manualele digitale. Tabletele sunt nişte telefoane din astea mari, pe care pot să mă mai joc”, spune Maria, zâmbind. Şi Darius Dancu (7 ani) se laudă că are acasă laptop, dar are cărţi obişnuite şi habar nu are ce sunt alea manuale digitale. 
 
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
 
Sasul Paul Hemmerth avea 14 ani când a plecat cu familia din România. Ajuns în Germania producător de documentare şi ghid pentru destinaţii exotice, i-a lipsit mereu sentimentul de „acasă“. Aşa că s-a întors în România şi a făcut minuni într-un sat vechi, uitat de Dumnezeu: la Richiş, judeţul Sibiu.
 
 
În decorul splendid al Munţilor Cindrel, în 1894 o asociaţie săsească pune bazele renumitei staţiuni montane româneşti Păltiniş. La mai bine de un secol de atunci, zona a rămas un adevărat rai al iubitorilor de drumeţii montane şi al pasionaţilor sporturilor de iarnă.
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările