FOTO Prima listă oficială cu revendicări ale străzii a fost întocmită la Sibiu. Care sunt cele şase puncte ale documentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După două săptămâni de proteste, devenite zilnice în ultima perioadă, la Sibiu a fost întocmită o primă listă a revendicărilor străzii. Pentru care, anunţă protestatarii, sunt dispuşi să scandeze în fiecare seară.

Lista cu revendicări a fost întocmită de un grup de sibieni strâns în jurul lui Doru Apostol, inginerul care a solicitat şi a primit avizul pentru organizarea de marşuri la Sibiu până în ziua de 15 februarie.

Potrivit comunicatului de presă emis şi semnat ”un grup de protestatari sibieni”, şase este numărul revendicărilor străzii.

Prima cerinţă este abrogarea modificărilor aduse codurilor penale, urmată de demisia lui Florin Iordache din funcţia de ministru al Justiţiei, care să îşi asume astfel proiectele ordonanţei. Cei care protestează aşteaptă şi asigurări din partea Executivului căruia i se solicită să renunţe definitiv la graţiere şi amnistie (fie aceasta şi mascată), dar şi ”retractări din partea PSD privind acest atac asupra Codului Penal”.

Pe lista revendicărilor a fost inclusă şi organizarea referendumului iniţiat de preşedintele României, Klaus Iohannis, prin care populaţia ţării să fie consultată pe tema luptei împotriva corupţiei. Iar ultima solicitare vizează ”înăsprirea legilor anti-corupţiei”.

”Acesta este preţul”

Protestatarii anunţă că vor ieşi în stradă până când lista revendicărilor va fi rezolvată. Totodată, sunt transmise şi câteva mesaje sibienilor. ”Ne cerem scuze celor cărora le tulburăm liniştea nopţii, însă ştim că acesta este preţul pentru liniştea viitorului nostru, al tuturor. (…). Prea mult s-a tăcut şi s-a răbdat! Suntem şi noi vinovaţi de faptul că nu am pus mai demult piciorul în prag şi, tocmai de aceea, acum trebuie să mergem până la capăt”, semnează ”un grup de protestatari sibieni”, în comunicatul de presă emis în cursul dimineţii de vineri.

Doru Apostol, despre revendicările străzii la Sibiu

Programul protestelor

Primăria a avizat organizarea de marşuri de protest în Sibiu, între orele 17.00 şi 23.00, până în ziua de 15 februarie. Pentru o mai bună organizare a acestora, cei care au întocmit lista revendicărilor fiind în fiecare seară în fruntea coloanei de protestatari anunţă că în seara de vineri traseul va fi mai scurt. Pentru sâmbătă şi duminică, însă, este propusă urmarea ”traseului Revoluţiei”. ”În fiecare zi ne întâlnim în Piaţa Mare începând cu ora 18. Vineri, marş până la Mihai Viteazul intersecţie cu Rahovei şi retur, iar sâmbătă şi duminică - marş pe traseul Revoluţiei specificat în descrierea event-ului de pe Facebook”.

Traseul ”cel mare”, al Revoluţiei, include Piaţa Mare – str. N. Bălcescu – str. Andrei Şaguna – Instituţia Prefectului – str. A. Şaguna – Piaţa Unirii – Calea Dumbrăvii – b-dul Mihai Viteazu – str. Rahovei – str. Semaforului – str. Ştefan cel Mare – str. Bâlea – str. Hermann Oberth – str. Constituţiei – str. General Magheru – str. Avram Iancu – Piaţa Mare.

Proteste şi în alte oraşe din judeţ

După seara de miercuri, când pe străzile Sibiului au ieşit peste 20.000 de sibieni – cel mai mare număr de protestatari de după revoluţie -, a urmat o seară de joi în care numărul a scăzut la 12.000. tot ieri seară, însă, au mai fost organizate marşuri de protest şi în celălalt municipiu al judeţului, la Mediaş.

Peste 2.000 de oameni au mărşăluit prin centrul istoric, cu puncte de oprire – sediul PSD şi cel al Primăriei Sibiu. Proteste împotriva ordonanţelor şi a partidului de guvernământ au fost organizate şi la Agnita, oraş cu aproximativ 8.000 de locuitori. Peste 500 de oameni au mărşăluit pe principalul bulevard al oraşului de pe Valea Hârtibaciului.

Redăm, integral, comunicatul emis pe tema revendicărilor străzii

”Dragi sibieni, După cum suntem siguri că ştiţi, de mai bine de o săptămână Sibiul nostru, la fel ca întreaga ţară, este în fierbere. Ne cerem scuze celor cărora le tulburăm liniştea nopţii, însă ştim că acesta este preţul pentru liniştea viitorului nostru, al tuturor. Credem că în acest moment, noi, cetăţenii, suntem ultima redută în calea hoţiei profunde ce încearcă cu disperare să scape din încercuirea Justiţiei, ba chiar mai mult, să pună din nou mâna pe România. De aceea ieşim şi vom ieşi în fiecare zi, până la îndeplinirea tuturor revendicărilor noastre: - abrogarea imediată şi definitivă a ordonanţei privind modificările aduse Codului Penal; - asumarea acestei tentative scandaloase de fraudare a Codului Penal şi demisia ministrului Justiţiei; - asigurări din partea Guvernului că se renunţă definitiv la ideea graţierii şi amnistiei; - retractări din partea PSD privind acest atac asupra Codului Penal; - desfăşurarea referendumului solicitat de preşedintele Klaus Iohannis, pentru a se stabili fără echivoc poziţia românilor pe tema luptei anticorupţie; - înăsprirea legilor anticorupţie, ţinând cont de amploarea acestui flagel şi de repercusiunile pe care le are corupţia asupra noastră, cetăţenii, dar şi asupra dezvoltării şi securităţii ţării. Vom continua aşadar să protestăm în stradă până la îndeplinirea tuturor acestor cerinţe. Prea mult s-a tăcut şi s-a răbdat! Suntem şi noi vinovaţi de faptul că nu am pus mai demult piciorul în prag şi, tocmai de aceea, acum trebuie să mergem până la capăt. Semnat: un grup de protestatari sibieni”.
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite