FOTO Lecţia de viaţă a Ioanei Notar. Abandonată de mamă la naştere şi crescută de asistenţi maternali, a devenit campioană naţională la atletism
0
Abandonată la naştere, Ioana a avut norocul unei familii iubitoare, care o creşte ca pe propriul copil şi care a sprijinit-o enorm în ceea ce face. Învaţă bine şi a devenit campioană naţională la atletism la categoria ei de vârstă, iar visul ei cel mai frumos este să ajungă să concureze la Olimpiadă.
Povestea începe în urmă cu 11 ani, când Daniela Simionescu (50 de ani) şi soţul ei au decis să ia dintr-un centru de plasament un copil pentru a sărbători Crăciunul alături de fetiţa lor, Dominique, pe atunci în vârstă de 2 anişori. ”Am luat-o pe Ioana de la centrul de plasament din Cisnădie şi a fost dragoste la prima vedere cu fiica mea”, povesteşte Daniela Simionescu. Ioana fusese abandonată de mama naturală în maternitate, a stat un an la Mediaş, apoi a fost adusă al Cisnădie.
Pe 9 ianuarie, când Ioana a împlinit 3 anişori, i-au ţinut ziua, prima petrecere de ziua ei cu tort şi musafiri. Era deja parte din sufletul lor, aşa că paşii următori au venit firesc. Până în septembrie 2004 au avut-o în plasament, iar din 2004 şi până în 2010 Daniela Simionescu a fost asistent maternal pentru Ioana. În 2010, când i s-a cerut să mai îngrijească un copil, Daniela Simionescu a preferat să renunţe la statutul şi salariul de asistent maternal, „pentru că Ioana e un copil deosebit şi necesită foarte multă atenţie”. Aşa că Ioana a rămas la ei în plasament familial simplu, primind doar alocaţia din partea statului, fără salariu pentru Daniela Simionescu, cea care i-a rămas tutore. „În 2010 am optat să o ţinem în continuare chiar şi fără bani pentru că practic face parte din familia noastră, doar că nu am născut-o eu”, spune zâmbind Daniela Simionescu.
Atletism de performanţă de la 3 ani
După care ne povesteşte cu mândrie că Ioana e un copil bun, conştiincios la şcoală şi pasionat de sport, face atletism de performanţă de la 3 ani. Legitimată la Clubul Sportiv Şcolar Şoimii din Sibiu, Ioana are acasă o vitrină plină de diplome, cupe şi medalii, iar în 2012 a devenit campioană naţională la săritura în înălţime, la categoria ei de vârstă. ”Antrenorul e foarte mulţumit de Ioana şi ne spune că e un copil care nu mai vrea să plece din sala de sport. Orice sport face îl face bine, şi dacă a pus prima dată mâna pe racheta de tenis a jucat tenis, a avut schiuri a schiat, patine a patinat, a jucat fotbal, baschet, înot, e pentru sport”, povesteşte mama de suflet, cu mândrie.
Ioana ascultă povestea şi ne priveşte zâmbind, spune ”Mama” cu tot sufletul, o strânge în braţe, se luminează când în încăpere intră Dominique, fiica soţilor Simionescu şi, pentru ea, o soră adevărată. Dominique e un mare talent muzical, iar vitrina din sufrageria soţilor Simionescu se împarte în două, un raft pentru medaliile şi cupele Ioanei şi unul, pentru trofeele obţinute de Dominique la concursuri de interpretare.
”Nu ţin acest copil pentru ceva financiar. Cu doi copii, unul foarte bun la sport şi unul foarte bun la muzică, cheltuielile sunt imense şi e foarte greu. Ioana e parte din familie, e copilul meu, ne seamănă oarecum, când erau mici lumea zicea că sunt gemene. Sunt foarte mândră de ea când mă sună şi îmi spune «Mama, am luat locul I sau II sau III», e un copil care munceşte foarte mult, 6 ore la şcoală, 2 ore zilnic la antrenament, apoi teme”, povesteşte mama, cu mândrie. Îşi doreşte ca Ioana să facă un liceu bun, o fracultate, să aibă un loc de muncă, şi speră să fie lângă ea atunci când va face fiecare pas important în viaţă. ”Fiecare părinte îşi doreşte să-şi vadă copilul realizat, pentru fete facem tot, şi când va ieşi de sub protecţia statului Ioana tot aici rămâne, până când îşi va face casa ei”, spune Daniela Simionescu.
”Mi-am dorit o framilie întreagă şi mă bucur că o am”
Cu un vraf de medalii la gât, pentru o fotografie frumoasă, Ioana zâmbeşte şi vorbeşte încet, cu emoţie, ca pentru primul interviu al unei viitoare mari campioane. ”O copilărie foarte frumoasă am avut până acum, mi-am dorit o framilie întreagă şi mă bucur că o am şi că o am pe Dominique, suntem ca şi surorile, iar aici e acasă. La antrenament e foarte frumos, îmi place să lucrez foarte mult pe ce mă bazez acum, pe înălţime, fac cu pasiune, îmi place, nu o simt ca pe un efort. Sunt foarte fericită când aflu că iau locul I, II sau III, şi foarte mândră. La şcoală cel mai mult îmi plac istoria şi geografia şi sportul, bineînţeles, şi visez ca într-o zi să ajung la olimpiadă”, povesteşte Ioana.
Dincolo de sala de sport Ioana face cu plăcere voluntariat, a fost şefa voluntarilor la Festivalul Hermannstadt Fest, şi se relaxează ascultând muzică. Ştie hiturile în vogă dar spune că sună cel mai bine piesele interpretate de sora ei, Dominique.
Vă mai recomandăm:
Cu bani foarte puţini, dar cu foarte multă dragoste, un bătrân de 69 de ani din satul Ţeline, judeţul Sibiu, creşte singur trei minuni de copii.
Georgiana Vlad, o fetiţă de 11 ani din Răşinari, are numai premiul I la şcoală şi carnetul plin de „foarte bine“, chiar dacă îşi duce viaţa în condiţii extrem de modeste. O creşte bunica în vârstă de 78 de ani, într-o locuinţă de nici 20 de metri pătraţi.
Avea doar un an şi jumătate când a urcat prima dată pe scenă, alături de membrii ansamblului Căluşarii din localitatea sibiană Răşinari. Astăzi, la 3 ani şi 9 luni, George dansează fără probleme în spectacol o oră întreagă cu toate grupele de vârstă, strânge premiu după premiu şi face senzaţie la spectacole atât în ţară, cât şi în străinătate.
La doar 23 de ani, Maria Tomoiagă, masterandă la actorie în Sibiu, joacă deja în ţară în spectacole cu casa închisă, iar în străinătate a ajuns împreună cu colegii ei până pe scenele din China.
Se încarcă comentariile...
