Expoziţie de fluturi la Muzeul Naţional Brukenthal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 1.000 de fluturi pot fi admiraţi în expoziţie
Peste 1.000 de fluturi pot fi admiraţi în expoziţie

Muzeul Naţional Brukenthal din Siobiu găzduieşte în această perioadă o expoziţie ce reuneşte peste 1.000 de fluturi.

Citiţi şi:

Cinci luni de evenimente în Biserica din Cisnădie

Descoperiri arheologice din Germania,prezentate în premieră la Sibiu

Fluturii exotici, o temă expoziţională foarte apreciată de vizitatorii Muzeului de Istorie Naturală din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu, vor fi prezentaţi până la sfârşitul lunii august într-o expoziţie temporară inedită.

Rezultat al colaborării dintre muzeografii entomologi şi 9 elevi ai clasei a XI-a B, Secţia Grafică, sub coordonarea doamnei profesoare Anca Ioana Serfözö, expoziţia aduce în atenţia publicului larg atât frumuseţea miraculoasă a fluturilor exotici creaţi în atelierul naturii cât şi talentul elevilor care au dat interpretare artistică acestei teme în lucrări create în atelierele şcolii.

Realizate în tehnică mixtă (tuşuri colorate, creioane colorate, pasteluri, cărbune, culori acrilice), cele peste 150 de lucrări ale tinerilor artişti ilustrează o mică parte din vasta colecţie de peste 100.000 exemplare de fluturi din patrimoniul muzeului, dintre care peste 1000 vor fi expuşi în expoziţie.

Muzeul Naţional Brukenthal a fost distins în anul 2010 cu Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural – Europa Nostra, pentru programul de pedagogie muzeală „Descoperind Muzeul” în cadrul căruia au fost deschise 18 expoziţii ale elevilor, cea de faţă fiind a 7-a realizată în colaborare cu Liceul de Artă din Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite