EXCLUSIV Singurul suspect în cazul bărbatului ucis şi ars pe Valea Cisnădiei este liber. Două instanţe l-au achitat, însă Înalta Curte a decis rejudecarea cazului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Samartinean in anul 2011, cand a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventiva - Foto Arhiva Adevarul
Aurel Samartinean in anul 2011, cand a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventiva - Foto Arhiva Adevarul

Aurel Sămărtinean, singurul suspect în cazul uneia din cele mai cumplite crime petrecute în ultimii ani la Sibiu, este liber, chiar dacă la locul faptei au fost identificate doar două profile ADN, al victimei şi al lui, iar telefonul mobil al victimei a fost găsit asupra sa.

În vara anului 2010, o crimă săvârşită cu o cruzime ieşită din comun şoca Sibiul. Pe Valea Cisnădiei, au fost găsite fragmente din trupul unui bărbat de 62 de ani, din Cisnădie, iar apoi cadavrul acestuia, legat şi incendiat. Cercetările aveau să stabilească faptul că a avut parte de o moarte cumplită, fiind lovit cu bestialitate cu muchia unui topor, apoi imobilizat, dus pe Valea Cisnădiei şi incendiat când încă trăia.

O muncă enormă de cercetare a fost depusă în dosar iar după mai bine de un an, în toamna lui 2011, principalul suspect al anchetatorilor a fost arestat preventiv şi, ulterior, trimis în judecată.

„Telefonul proprietatea victimei a fost găsit, în luna decembrie 2010, asupra inculpatului Sămărtinean Aurel, fost prieten cu victima, iar explicaţiile acestuia cu privire la modalitatea de intrare în posesia aparatului, prin cumpărare ocazională de la un tânăr, a fost total infirmată atât de persoanele indicate ca având cunoştinţă de tranzacţie cât şi de pretinsul vânzător.

Expertizele ADN efectuate pe parcursul urmăririi penale au evidenţiat pe unul din şnururile textile cu care a fost imobilizată victima un amestec de profile genetice care provin de la minimum două persoane, unul dintre profile aparţinând victimei iar celălalt fiind profilul genetic pe care îl prezintă inculpatul”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Cu toate acestea, două instanţe au considerat că Sămărtinean este nevinovat şi l-au achitat. Tribunalul Sibiu, prima instanţă, l-a achitat pe Sămărtinean anul trecut. Ulterior, recursul declarat de către procurori a fost respins de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Înalta Curte a dispus rejudecarea dosarului

Dosarul a ajuns, în cele din urmă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Apel Alba Iulia. Magistraţii instanţei supreme au decis rejudecarea dosarului la Alba, au cerut reaudierea unor martori, confruntarea acestora cu inculpatul precum şi lămurirea anumitor detalii din dosar.

„Analizând conţinutul hotărârii recurate, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a analizat aspecte esenţiale în aflarea adevărului (...). Nefăcând o analiză a tuturor probelor administrate în procesul penal, instanţa a încălcat dispoziţiile art.3, art.4, art.6 şi art.287 Cod procedură penală.

De asemenea, nici dispoziţiile art.371 alin.2 Cod procedură penală, care prevăd ca principiu fundamental pentru judecata în faţa instanţei de prim control judiciar obligaţia acesteia ca în afară de temeiurile invocate şi de cererile formulate de apelant să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, nu au fost respectate”, se arată în decizia Înaltei Curţi.

Dosarul trimis spre rejudecare are termen pe 11 septembrie, la Alba.

Vă mai recomandăm:

EXCLUSIV Detalii despre cum ar fi ajutat Alexandru Tancou, ofiţer la Crimă Organizată, gruparea traficanţilor de etnobotanice de la Sibiu

EXCLUSIV Dosarul cămătăriei de la Sibiu: Apartament pierdut pentru un împrumut de 2.000 de euro, terenuri pierdute valorând peste 400.000 de euro

EXCLUSIV Fostul şef al SRI Sibiu a dat Poliţia în judecată, după ce ar fi fost prins de oamenii legii băut la volan

EXCLUSIV Comisarul şef Răzvan Prislopeanu, din cadrul Poliţiei Sibiu, s-a urcat rupt de beat la volan şi a băgat un om în spital

EXCLUSIV Un subofiţer de la Crimă Organizată din Sibiu a fost arestat preventiv pentru că ar fi favorizat inculpaţi în dosarul reţelei de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu

 
 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite