REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013. Viitorii liceeni, între lacrimi de bucurie şi subiectele “prea simple”, la care s-a greşit GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, 29 iunie 2013, la ora 16.00, au fost afişate la avizierele şcolilor primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională 2013 (Examenul de Capacitate 2013). La Sibiu, unii elevi le-au primit cu bucurie, alţii cu lacrimi în ochi. Subiectele “prea simple” pot strica, uneori, toate socotelile.

E dimineaţă, aproape de ora 11:00, iar pe poarta şcolii numărul 4, de pe strada Spartacus, este pus lacăt iar în zonă nu e nici ţipenie de om. În scurt timp însă, trei copii pe biciclete vin şi se uită plini de speranţă la geamul uşii de la intrare. Prin poarta închisă, privirea bate până la geam la o listă scurtă, care începe cu “admişi”, şi care dă primele emoţii. Nu e cazul, doamna dirigintă le-a spus că rezultatele se afişează după 1, la radio se aude după 4. 

Bogdan e optimist, mai ales că subiectele n-au fost deloc grele. "Nu a fost cine ştie ce greu examenul, la germană a fost cel mai greu, la română şi matematică a fost bine. Subiectele mi s-au părut uşoare la mate şi la română", spune Bogdan, care speră că va prinde un loc la Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal, “la mate-info”. 

“Vine doamna directoare. Vine cu listele”

Cu o jumătate de oră înainte de ora 16:00, trotuarul din faţa şcolii se umple încet încet de elevi şi părinţi. Cu emoţii şi unii, şi ceilalţi. O mămică încearcă să destindă atmosfera şi glumeşte cu o alta, venită cu maşina unei agenţii de turism. “Cum stăm cu ofertele, ce avem azi?”. “Azi avem română, matematică”, râde cea de-a doua mamă. 

Murmurul se sparge brusc când unul dintre copii anunţă tare, pentru toată lumea, că “Vine doamna directoare. Vine cu listele”. Lumea se înghesuie în geamul mic, al uşii de la intrarea în grădiniţă. Unul dintre copii începe să citească medii. Între un “Care mai vrea” şi un “Zi-mi şi mie, zi-mi şi mie”, o fată izbucneşte în plâns. “Cu media asta nu intru niciunde. Niciunde”. 

O alta se îndreaptă spre mama, plângând în hohote. Nota mică la română, ceva la gramatică, “era interpretabil”. 

Subiectele “prea simple” au stricat toate socotelile

Cu telefonul în mână, Elena Lavinia Grad radiază. Are şi de ce, pentru că are o medie foarte bună. Problema, spune ea, e că mulţi vor avea medii bune, pentru că subiectele au fost uşoare. Aşa că, pe locurile de la liceele bune, lupta va fi foarte strânsă. 

“A fost destul de uşor, mă aşteptam să fie mai greu. Am media de admitere 9,47, a fost bine, mă aşteptam să fie mai greu şi sincer vroiam să fie mai greu la unele pentru că o să fie medii foarte mari şi nu ştiu cum prindem mai departe”, spune Lavinia, care vrea să meargă mai departe la o clasă de filologie, la Colegiul Naţional Octavian Goga. 

Iar o mămică, vizibil dezamăgită, confirmă spusele fetei, cu subiectele simple, cu o completare însă. Au fost “prea simple” iar elevii, care se aşteptau la ceva mult mai greu, au greşit copilăreşte. Şi de data asta, matematica a încurcat toate socotelile şi riscă să dea peste cap planurile de admitere la liceu.  

 “Am luat note destul de bunicele dar putea fi şi mai bine, pentru că la matematică au fost nişte subiecte la care nu ne-am aşteptat, nu greu, destul de banale dar nu ne-am aşteptat, ne-am axat pe lucruri foarte grele şi a fost simplu şi s-a greşit, pentru că ei, săracii, s-au concentrat că sunt grele şi uite că au gafat. 

Notele sunt destul de discutabile, probabil că la liceul la care doream nu ştiu dacă mai avem şanse, vedem acum care sunt mediile pe toate şcolile generale”, a spus Camelia Neagu, o mămică venită la afişarea rezultatelor.  

Rezultate finale, pe 3 iulie

Statistic, înainte de contestaţii, Sibiul stă extrem de bine la Evaluarea Naţională, cu 8 medii de 10 şi un procent de promovabilitate de aproape 80 la sută. 

Rezultatele finale la examenul de Evaluare Naţională 2013 (examenul de Capacitate 2013) se vor afişa la avizierele şcolilor pe 3 iulie, urmând ca listele complete, cu notele şi ierarhia elevilor la nivel naţional, în urma examenului de Evaluare Naţională 2013, să fie publicate pe 4 iulie, pe site-ul Ministerului Educaţiei, dedicat admiterii la liceu: admitere.edu.ro. De asemenea, rezultatele vor putea fi urmărite pe adevarul.ro, pentru fiecare judeţ în parte. Astazi, 29 iunie 2013, la ora 16.00, la şcolile din judeţul Sibiu au fost afişate doar primele rezultate ale examenului de Evaluare Naţională, iar în seara aceasta, până la orele 22.00, se primesc contestaţii.  

În judeţul Sibiu, s-au înscris la actuala sesiune a evaluării naţionale 3.188 de elevi. Dintre aceştia, 1.142 sunt din municipiul Sibiu. Pe viitorii liceeni îi aşteaptă aproximativ 4.000 de locuri, în 34 de unităţi de învăţământ din întreg judeţul Sibiu. 

Vă mai recomandăm: 

REZULTATE EVALUARE NATIONALĂ 2013 Albert Crucean, singurul elev din judeţul Sibiu care a terminat gimnaziul si Evaluarea Naţională cu 10 pe linie FOTO

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 Cine sunt elevii de 10 ai Sibiului

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 S-au afişat primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională la şcolile din Sibiu - Opt medii de 10 la Sibiu VIDEO

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 S-au afişat primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională la şcolile din toată ţara

Aproape 4.000 de locuri puse la bătaie pentru viitorii liceeni, la Sibiu – LISTA COMPLETĂ A LOCURILOR DISPONIBILE ÎN LICEELE DIN SIBIU

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite