Echipa Hermannstadt, executată silit după ce a refuzat doi ani să plătească o chirie de 40.000 de lei pentru trei meciuri jucate la Piteşti

Echipa Hermannstadt, executată silit după ce a refuzat doi
ani să plătească o chirie de 40.000 de lei pentru trei meciuri jucate la
Piteşti

Printr-o decizie definitivă a Judecătoriei Sibiu, dată la finalul săptămânii trecute, clubul Hermannstadt a fost executat silit pentru o datorie de 40.000 lei, reprezentând chiria neachitată pentru trei partide jucate pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti în primăvara anului 2019.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iată ce spun magistraţii Judecătoriei Sibiu în sentinţa dată la finalul săptămânii trecute: ”Încuviinţează executarea silită ce face obiectul Dosarului de executare silită, în baza titlului executoriu, pentru realizarea creanţei în cuantum de 40.000 lei, reprezentând tarif închiriere teren, împotriva debitorului, la cererea creditorului, prin toate formele de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac”.

Acţiunea în instanţă a fost introdusă de către Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, aflat în subordinea Primăriei Piteşti, după ce echipa de fotbal Hermannstadt a refuzat constant, în ciuda numeroaselor somaţii primite, să plătească suma de 40.000 de lei, reprezentând chiria pentru trei meciuri jucate în Liga 1 în primăvara anului 2019 pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti. Este vorba de trei partide în care a jucat împotriva echipelor FC Voluntari, Poli Iaşi şi Gaz Metan Mediaş.

Vă mai recomandăm şi: 

CS Mioveni a promovat în Liga 1, Hermannstadt a retrogradat

Dinamo, a patra victorie consecutivă în Liga I: scor 2-0 cu Hermannstadt. Adversarii, în inferioritate numerică

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările