Doi profesori şi-au făcut propriul muzeu: „Casa cu păpuşi“. „Străinii ne spun să avem grijă de obiceiuri, să nu le pierdem, că ei le-au pierdut demult“
0
Maria şi Mircea Drăgan, doi profesori sibieni pasionaţi de folclor, şi-au transformat casa într-un muzeu în care au strâns costume populare şi păpuşi îmbrăcate în port tradiţional. „Adevărul“ vă invită într-un muzeul plin de suflet.
Soţii Maria (68 de ani) şi Mircea Drăgan (69 de ani) sunt amândoi dascăli pensionaţi. Şi-au petrecut zeci de ani în spatele catedrei, ea ca profesoară de matematică, iar el ca dascăl de limba română. Dincolo de dragostea pentru copii, mai au însă o pasiune, cultivată mai ales în anii de după pensionare. Casa lor din Agnita, localitate aflată la aproximativ 60 de kilometri de Sibiu, a fost transformată într-un muzeu splendid, a cărui principală atracţie o constituie peste 100 de păpuşi îmbrăcate în port tradiţional românesc, săsesc, unguresc şi ţigănesc.
Profesorul Mircea Drăgan este pasionat de folclor de când se ştie. Încă din anii studenţiei, a început să culeagă folclor de prin satele din Valea Hârtibaciului, publicând mai multe volume de specialitate. „Eu culeg folclor de pe Valea Hârtibaciului începând din anul 1967. Fiind o zonă de margine, a fost mai puţin studiată şi nu s-a cules folclor decât sporadic.
După 1970, am condus şi ansamblul folcloric de la clubul elevilor din Agnita şi atunci am făcut culegere în mod sistematic. Am făcut şi tabere de folclor cu membrii cercului pe Valea Hârtibaciului şi am scos, până acum, două volume de folclor. De asemenea, în două-trei luni trebuie să-mi apară primul volum de obiceiuri de pe Valea Hârtibaciului. Lucrez de mulţi ani la monografia Văii Hârtibaciului“, povesteşte profesorul Drăgan.
SATELE-COMOARĂ
Sibianul este de loc din Noiştat, un sat săsesc, iar soţia lui din Săsăuş, sat românesc. Spune că satul soţiei şi localitatea Retiş, aflată tot în zonă, sunt adevărate „sate-comoară“ din care a cules foarte mult folclor. Povestea casei transformată în muzeu începe tocmai cu moştenirea soţiei: costume populare vechi din Săsăuş. „Ea a moştenit din familie multe obiecte de port. Prin anul 2000, am zis: «De ce să mai stea hainele astea prin dulapuri?». Le-am scos şi aşa de mult ne-au plăcut că nu le-am mai vârât la loc. Ba, mai mult, am apelat la neamuri, prieteni, vecini, şi aşa, de-a lungul anilor, s-a îmbogăţit colecţia. Am rămas profund mişcaţi că ne-am pomenit chiar şi cu necunoscuţi la uşă cu hainele în braţe, spunând: «Noi nu avem ce face cu ele, luaţi-le că aici stau bine». Noi nu cumpărăm şi nu vindem. Totul e pasiune“, povesteşte Mircea Drăgan.
Aşa au strâns peste 50 de costume populare româneşti şi aproximativ 20 săseşti, care astăzi stau expuse în două din cele trei camere ale casei în care locuiesc. Pe multe dintre ele le-au salvat din satele din zonă. Îşi amintesc şi acum cum au recuperat de la nişte ţigani mai multe ii vechi, pe care aceştia le foloseau să şteargă cazanele de ţuică. Au recuperat şi mai multe costume săseşti vechi de la familii plecate din ţară şi reîntoarse apoi în vizită, familii care intenţionau să le dea foc.
Cele mai vechi datează de dinainte de 1900, iar cele mai noi, din anii ’80. „Sunt în general costume de sărbătoare, mai ales la femei, unde este portul mai variat. Am ii de tot felul. Am nişte catrinţe de prin 1880-1890. Cât priveşte straiele de nuntă, cel mai vechi este costumul de mireasă cu coif, purtat până în 1935. După 1935 nu a mai existat, pe urmă miresele erau cu voal. Pe Valea Hârtibaciului, cele mai vechi au fost catrinţele roşii, pe care le luau femeile şi la lucru, în special la fân şi la seceră. Pe urmă au venit cele cu negru, cu negru şi diverse culori, în special cu albastru şi maro. Toate îmi sunt dragi, indiferent că sunt mai complicate sau mai simple“, explică Maria Drăgan.
PIESE DE MUZEU FĂCUTE MANUAL
Pe holurile casei, soţii Drăgan au unelte de prelucrare a cânepei din 1900, ştergare şi vase ceramice, cele mai vechi fiind din 1907. Însă principala atracţie a muzeului, de unde îi vine şi numele, o reprezintă cele peste 100 de păpuşi îmbrăcate în port tradiţional românesc, săsesc, unguresc sau ţigănesc. De la cele mai mici păpuşi la cele mari, îmbrăcate în costume de toată ziua sau în straie de nuntă, atrag ca un magnet vizitatorii, străinii fiind cu siguranţă cei mai încântaţi atunci când trec pragul muzeului. Toate costumele cu care sunt îmbrăcate sunt realizate manual de către Maria Drăgan.
„Avem în total 115 păpuşi îmbrăcate în port popular: şi port românesc, şi săsesc, şi unguresc, şi ţigănesc. De mică am îndrăgit lucrul manual de tot felul, dantele, tricotat, inclusiv la maşină am învăţat singură să lucrez. Practic, fac lucru manual din copilărie, iar sistematic, după ce am ieşit la pensie. Am început cu păpuşile prin anul 2000. Primul costum de păpuşă a fost cel cu vălitoarea din Săsăuş. Apoi, rând pe rând, le-am făcut şi pe celelalte“, îşi explică Maria Drăgan marea pasiune.
Sibianca adaugă că lucrează după modele pe care le are în minte, nu după cărţi de specialitate. „Am făcut şi un curs de şase luni de croitorie, din pasiune, şi mă pricep. Fac pe păpuşi de care am. În general le primesc, pentru că sunt prea scumpe să le cumpăr. În oraş, toată lumea mă cunoaşte. Şi la copii la şcoală le spuneam: «Dacă aveţi păpuşi, chiar rupte, să le aduceţi». E o muncă migăloasă, dar îmi place. Unele materiale sunt vechi, altele sunt noi. Mai găseam la oameni haine vechi de port, dar atacate de molii, şi le spuneam să nu le arunce. Din bucăţile alea făceam costumele. La un costum de păpuşă lucrez cam două zile“, explică femeia.
Toate piesele din micuţul muzeu le sunt amândurora la fel de dragi şi recunosc zâmbind că li se întâmplă mereu să se oprească din treburile zilnice pentru a se pierde printre rafturile cu păpuşi. Cea mare bucurie o au atunci când vizitatorii stau în pragul camerelor cu ochii plini de lacrimi de emoţie. „Unii oameni care au venit să vadă muzeul s-au oprit în prag şi au început să plângă. Au zis: «Doamne, ce aveţi aici!». Mai ales tinerii spun: «Vai de mine, dar ce frumoase sunt, m-aş îmbrăca şi eu cu aşa ceva». Avem aici şi un cor bisericesc în care cânt şi eu şi ne-am gândit să propunem preotului să spună şi el în biserică, duminica, să ne îmbrăcăm româneşte, care putem“, mai spune Mircea Drăgan.
STRĂINII, ÎNDRĂGOSTIŢI DE TRADIŢIILE ROMÂNEŞTI
Teoretic, „Casa cu păpuşi“ are un program de vizitare. Practic, soţii Drăgan deschid cu drag oricui le bate la uşă, oricând, şi nu percep nimănui taxă de vizitare. Întreabă zâmbind, când sună cineva la uşă, „Om bun?“, după care stau şi povestesc cu răbdare şi cu plăcere despre oricare din piesele adunate în casa-muzeu.
„Unii sună dacă au numărul, ne-am pomenit şi cu străini. Băieţii ne-au făcut un site şi ne-am pomenit că ne-a sunat un neamţ: «Vin în România, pot să vin şi la dumneavoastră?». Am avut nemţi, francezi, austrieci. Străinii spun nu doar despre muzeu, ci şi despre obiceiuri: «Oameni buni, nu le pierdeţi! Faceţi tot ce puteţi să nu le pierdeţi, că noi le-am pierdut demult!». Parcă în ultimii ani se observă o mişcare, lumea începe să pună preţ pe lucrurile astea mai vechi“, adaugă Mircea Drăgan.
UN ŞORŢ ŞI O FURCĂ, POVEŞTI DE DRAGOSTE
Două dintre obiectele din muzeu au o semnificaţie aparte, amintindu-le de anii frumoşi din tinereţe în care s-au cunoscut şi s-au îndrăgostit. Mircea Drăgan are un şorţ cusut cu numele lui, pe care îl poartă şi acum la ocazii, iar Maria, o furcă lucrată şi pictată manual, dintre cele pe care băieţii le dăruiau odinioară fetelor care le erau dragi.
„Nu mai sunt prin Săsăuş astfel de şorţuri, şorţuri de duminică. Când mai cânt pe la Casa de Cultură la câte un spectacol, când apar cu el, deja oamenii aplaudă, le place. E cusut pe el numele meu şi anul. Furca este de asemenea specifică din Săsăuş, făceau băieţii la fete, cu păsărele, lucrate şi pictate manual, iar fetele făceau şorţurile la băieţi, fiecare la drăguţul ei“, povesteşte profesorul Drăgan. ;
Valea Hârtibaciului, o adevărată bogăţie folclorică
Judeţul Sibiu reprezintă, în arealul culturii populare, o zonă deosebit de bogată şi variată, prin confluenţa câtorva subzone etnofolclorice importante – Mărginimea Sibiului, Ţara Oltului, Valea Târnavelor, a Hârtibaciului şi a Secaşelor, precum şi prin culoarea pe care o dă convieţuirea în aceste locuri a românilor, saşilor, romilor şi maghiarilor.
Dovadă stau jocurile populare, cântecele, costumele populare purtate la sărbători, cele aproape o sută de ansambluri folclorice şi formaţii de jocuri populare active existente în momentul de faţă, centrele meşteşugăreşti şi de artă populară din diferite sate şi artizanii cunoscuţi în ţară şi peste hotare. Valea Hârtibaciului e situată la intersecţia Văii Târnavelor cu Ţara Oltului şi se remarcă prin caracterul arhaic al culturii populare.
INFLUENŢE ALE POPULAŢIEI GERMANE DIN ZONĂ
Un număr mare de localităţi din zonă au avut populaţie majoritar germană (prin sosirea coloniştilor germani începând cu secolul al XII-lea), astfel că sunt obiceiuri care stau la interferenţa celor două culturi, română şi germană: lolele şi sărbătoarea vecinătăţilor.
Se remarcă, de asemenea, faptul că Valea Hârtibaciului prezintă note etnofolclorice comune cu Ţara Oltului şi Mărginimea Sibiului, conform specialiştilor Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii“ Sibiu.
Există şi elemente ce individualizează această zonă: găteala capului cu coif, vălitorile şi catrinţa oacheşă de Ilimbav. Aici se organizează anual două evenimente semnificative în plan tradiţional: Festivalul „Cânt şi joc pe Hârtibaci“ de la Agnita şi „Festivalul Hârtibăcenilor“ de la Retiş.
Vă mai recomandăm:
Un grup de tineri români împrăştiaţi prin toată lumea, dar uniţi de dorinţa de a face bine, adună tone de ajutoare pentru familiile sărace din România, pe care le distribuie personal. Uniţi de un sibian plecat în Germania, tinerii au înfiinţat, până acum, peste 30 de puncte de colectare şi au ajutat deja aproximativ 200 de familii.
Cu bani foarte puţini, dar cu foarte multă dragoste, un bătrân de 69 de ani din satul Ţeline, judeţul Sibiu, creşte singur trei minuni de copii.
Georgiana Vlad, o fetiţă de 11 ani din Răşinari, are numai premiul I la şcoală şi carnetul plin de „foarte bine“, chiar dacă îşi duce viaţa în condiţii extrem de modeste. O creşte bunica în vârstă de 78 de ani, într-o locuinţă de nici 20 de metri pătraţi.
Se încarcă comentariile...
