Sibiu: DNA anchetează containerele pentru pacienţi COVID, în valoare de 6 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a predat către Direcţia Naţională Anticorupţie documente referitoare la atribuirea contractului privind construcţiile modulare ale unităţii spitaliceşti, cele destinate pacienţilor cu Covid-19, existând un dosar penal în acest sens administrat de procurorii anticorupţie din Alba Iulia.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Decebal Toderiţă, a declarat, luni, pentru News.ro, că deoarece există un dosar penal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000 referitor la procedura privind atribuirea contractului de lucrări "Amplasare provizorie şi reversibilă - construcţii modulare spital”, au fost transmise documentele solicitate anchetatorilor. 

"Având în vedere că pe rolul Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, există înregistrat un dosar penal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000, prin Ordonanţa procurorului din cadrul DNA s-a dispus în data de 25.08.2020, predarea în fotocopie a documentelor referitoare la procedura privind atribuirea contractului de lucrări <<Amplasare provizorie şi reversibilă – construcţii modulare spital>> precum şi plăţile efectuate până în prezent. SCJU Sibiu a răspuns acestei solicitări în data de 3 septembrie predând documentele solicitate”, a transmis Decebal Toderiţă. 

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a deschis, în urmă cu o lună, o structură modulară destinată internării şi tratării pacienţilor diagnosticaţi cu Covid-19. 

Structura deschisă este una modernă, iar în cadrul ei se regăsesc cabinete pentru medici, asistente şi registratură, sală de tratament şi un total de 25 de paturi în 8 saloane (cinci saloane a patru paturi şi 3 saloane totalizând 5 paturi). Toate saloanele sunt dotate cu grup sanitar propriu. 

Structura modulară deschisă face parte dintr-un obiectiv de investiţii amplu, care a fost finalizat recent şi care constă în două pavilioane modulare, amplasate în spatele Pavilionului Chirurgical, cu o suprafaţă de circa 750 de metri pătraţi. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 6 milioane de lei. Fondurile au fost asigurate de către Consiliul Judeţean Sibiu. 

Pe aceeaşi temă: 

Pacienţi cu Covid-19, din Sibiu, transferaţi în Germania pe propria cheltuială. În judeţ există un singur „plămân artificial”, nefuncţional 

Încă trei localităţi din judeţul Sibiu intră în carantină. Rata de infectare, în scădere uşoară pentru a doua zi consecutiv

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite