Deschiderea Anului Baroc marcată prin Concertul de Anul Nou” susţinut astă seară de Sibiu Youth Orchestra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deschiderea acestui an cultural special va avea loc în data de 31 decembrie, cu începere de la ora 19 şi va fi marcată prin “Concertul de Anul Nou” susţinut de Sibiu Youth Orchestra, la Sala Thalia. Acelaşi concert va fi reluat în data de 1 ianuarie, pentru ca un număr cât mai mare de spectatori să urmărească acest concert.

CITIȚI ȘI:

Revelion cu trupe mai puţin cunoscute în Piaţa Mare din Centrul Istoric al Sibiului

S-a deschis oficial sezonul de schi la Arena Platoş din Păltiniş

Biletele au fost puse în vânzare din data de 6 decembrie la Librăria Humanitas şi în reţeaua magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone precum şi pe eventim.ro, preţul acestora variind între 50 şi 100 lei.

Sibiu Youth Orchestra este condusă de dirijorul Gabriel Bebeşelea. Invitaţii acestui concert de sărbătoare sunt soprana Rodica Vica şi violonistul

Alexandru Tomescu care vor interpreta compoziţii celebre de Rossini, Saint-Saëns, Mozart, Paganini, Ceaikovski, Vivaldi şi Handel.

Evenimentul este organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi este co-finanţat de  Consiliul Local Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Sigla Adevărul
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite