Cum scăpăm de mirosurile neplăcute din casă - trucuri simple la care pot apela toate gospodinele

Cum scăpăm de mirosurile neplăcute din casă - trucuri simple la care pot apela toate gospodinele

Mirosurile neplacute pot fi indepartate usor din locuinta

Mirosul de vopsea, cele din bucătărie sau mirosurile din frigider pot fi îndepărtate apelând la trucuri simple, la îndemâna oricărei gospodine.

 
Sfaturi utile despre cum puteţi îndepărat mirosurile neplăcute din casă apar în volumul ”ABC-ul gospodinei” publicat la Editura Tehnică din Bucureşti. Vă prezentăm mai jos câteva astfel de sfaturi: 
 
Mirosul de vopsea proaspătă dispare dacă aşezaţi în mijlocul camerei un vas larg în care se introduce clorură de calciu şi se închid apoi uşile şi ferestrele. După câteva ore se aeriseşte lăsând toate uşile şi ferestrele deschise. 
 
Mirosul din dulapuri şi sertare dispare dacă se pun câteva picături de esenţă de terebentină sau levănţică. 
 
Mirosul de var dintr-o cameră proaspăt zugrăvită dispare de la aburul ce rezultă de la o ceşcuţă de oţet turnat pe un vas încins. 
 
Mirosul de varză nu se va simţi dacă suprafaţa verzei sau a sarmalelor din cratiţă se va acoperi cu felii de cartofi cruzi care se dau la o parte când se serveste mancarea. 
 
Alt procedeu de a atenua răspândirea mirosului de varză: se va aşeza o bucată de pâine înmuiată în vin pe capacul cratiţei.  
 
Mirosul de ceapă prăjită nu se răspândeşte dacă înainte de a pune ceapa în grăsimea încinsă se pune puţină sare cu făină. 
 
Dacă se varsă laptele pe aragaz se presară imediat sare de bucătărie peste locul pătat, iar mirosul dispare imediat. 
 
Mirosul neplăcut din frigider poate fi îndepărat folosind fie bicarbonat de sodiu la curăţare fie oţet amestecat cu apă. Apoi, puteţi păstra pe unul din rafturi, în acelaşi scop, într-un recicipent, bicarbonat, oţet sau boabe de cafea. 
 
Mirosul de tutun dispare mai uşor din casă dacă ştergeţi mobila cu o cârpă înmuiată în apă amestecată cu bicarbonat. Pe fundul scrumierelor puteţi pune, în acelaşi scop, scorţişoară amestecată cu un pic de nisip. 
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
La Răşinari, satul copilăriei lui Emil Cioran, bucătăresele au un fel de mâncare nelipsit de pe masă la toate sărbătorile mari. Felicia Dăncăşiu, renumita bucătăreasă a satului, a explicat pentru “Adevărul” cum se face deliciosul preparat, dar şi cum se pregăteşte renumita tocană de oaie la ceaun a ciobanilor din Mărginimea Sibiului.
 
 
Dacă aţi ajuns în Ardeal, e imposibil să nu fi gustat delicioasa ciorbă ardelenească de porc, asezonată cu smântână şi servită musai cu un ardei iute. „Adevărul” vă prezintă reţeta deliciosului preparat.
 
Pâinea de casă autentică, fără niciun fel de aditivi, poate fi deosebită de preparatele din comerţ pline de E-uri cu ajutorul câtorva trucuri simple, spun brutarii cu experienţă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: