Cum să petreci 1 Mai fără mici şi bere. Excursie fascinantă organizată ieftin în cătunele ascunse din Transilvania

Există români care au ales să-şi petreacă vacanţa de 1 Mai ascultând istorii despre sate uitate, în loc să meargă în cluburi sau la grătare alături de prieteni.

În aceste zile, satele româneşti dezavantajate de lipsa litoralului, dar impregnate de cultură şi istorie, nu au fost date uitării. Luate uşor la pas, trezite din amorţeala şi liniştea obişnuitului cotidian, două cătune transilvănene au devenit atracţie pentru câteva zeci de turişti. S-a întâmplat datorită unui eveniment organizat de Asociaţia My Transylvania care a organizat în weekendul ce tocmai a trecut un picnic în Munţii Cindrel.

Locul de pornire a fost satul Galeş din judeţul Sibiu. Mai exact, curtea familiei Gabel din localitate - una spaţioasă, verde şi prietenoasă. Aceasta se află în imediata apropiere a bisericii ortodoxe din sat - şi ea una inedită: construită în anul 1700, reprezintă unul din cele mai importante puncte de interes local. Este compusă dintr-un turn pe faţada din vest şi are forma unei nave dreptunghiulare, iar picturile în frescă de pe pereţii bisericii au fost executate în secolul al XVIII-lea.

Biserica (în stânga) şi casa familiei Gabel (în dreapta)

Pregătirea „traistelor” ciobăneşti

Intrăm în curte, unde suntem întâmpinaţi de gazde. Procedura e aceeaşi de fiecare dată - iubitorii de drumeţii trebuie să-şi pregătească „traista” ciobănească cu produse locale, pregătite special pentru ei. Apoi, luăm cătunul la pas, prin pădure, până la o fostă cetate dacică. Produsele locale sunt deja aranjate pe mesele din curte, iar gazdele, alături de câţiva voluntari, sunt gata să le explice participanţilor ce vor gusta: brânză proaspătă, telemea, brânză de burduf, ridiche, ceapă verde, slăninuţă, cârnaţi uscaţi, şuncă - „toate făcute în casă, aici, la Galeş”. Pateul din bostan şi usturoi a fost „vedeta” brunch-ului.

Aşa cum e obiceiul, gazdele evenimentului - Ştefan şi Lidia Gabel - sunt gata să lase străinii să le descopere casa şi sunt alături pentru orice întrebare legată de istorie, construcţie sau stil.

„Casa a fost construită la începutul perioadei interbelice de către străbunicul meu, Daniel Răchiţan, care a fost învăţător, director de şcoală şi primar în sat”, ne povesteşte Ştefan. Răchiţan este un nume cunoscut în localitate, toţi predecesorii familiei locuind în Galeş. Pe pereţii din case sunt atârnate fotografii vechi, unele istorice, cum ar fi portretul celor cinci delegaţi ai Transilvaniei care au predat în anul 1918 Actul Unirii la Bucureşti.

Cealaltă casă este, de fapt, o restaurare a unui grajd şi a unei iesle. Acum 20 de ani, a fost restructurată şi arată chiar foarte fain: parter, bucătărie şi două mansarde. Noul şi vechiul se combină într-o armonie perfectă. Locul unde era adăpostit fânul de ploi, acum este transformat într-un spaţiu de odihnă, luminos şi comod.

Curtea casei familiei Gabel

Drumul spre fosta cetate dacică

Satul Galeş aparţine de oraşul Sălişte - una din localităţile fruntaşe ale Transilvaniei din punct de vedere al curentului naţional. Foarte mulţi susţinători ai unirii sunt din această zonă. Localnicii ştiu acest lucru şi se laudă oricui: Sălişte a dat o serie de academicieni, printre care istoricul Ioan Lupaş, pedagogul Onisifor Ghibu, episcopul Dionisie Romano, Nicolae Ivan, filosoful Dumitru D. Roşca, filologul Axente Banciu ş.a.

Drumul spre fosta cetate dacică e de aproape 2 km, dar nimeni nu e obosit, deoarece aerul curat şi priveliştile încântătoare îţi dau putere să mergi mai departe. Ajunşi sus, la umbra copacilor, turiştii s-au aşezat pe pături, şi-au scos pachetele cu mâncare şi le-au savurat.

După câteva minute de socializare, Cristian Cismaru, organizator al evenimentului, ne povesteşte despre locul în care ne aflăm: „În spatele nostru e Mărginimea Sibiului, e Ţara Secaşelor. De la Orăştie, în est, până la Braşov, în vest şi cu Sighişoara la nord se formează un triunghi mare care e Transilvania săsească”.

Merele austriece, aduse în Transilvania

Galeş e un sat din Mărginimea Sibiului. „Toată Mărginimea era pentru o perioadă lungă o graniţă seminaturală între Imperiul Habsburgic ultima oară şi Ţările româneşti. Până în valea unde începe satul Galeş s-a întâmplat, din punctul meu de vedere, ceva foarte fain legat de cultura gastronomică. În anul 1764 s-a înfiinţat un regiment de grăniceri, poate aţi auzit de regimentul de grăniceri de la Orlat. Austriecii au constatat, după uniformele pe care le-au adus, că populaţia de aici, adică românii, erau cu câteva numere mai mici. Şi atunci s-au gândit cum să facă să schimbe starea de sănătate, de bine, a oamenilor şi au cumpărat o zonă foarte lungă din dreptul localităţii Boiţa până la Galeş. Au cumpărat păduri întregi pe care le-au defrişat şi au plantat pomi fructiferi, au înfiinţat nişte livezi. În livezile acestea majoritatea soiurilor de mere sunt aduse din zona de nord şi nord-vest a Vienei, sunt nişte soiuri austriece, care au fost traduse fonetic în română. La rândul lor, în Austria aceste soiuri au venit din Germania. Deci, practic în cărţi de botanică sau în cele în care se explică soiurile de mere, de exemplu, în Germania, Pătul (Batul) apare ca un soi german, apoi austriac, apoi din Transilvania. Deci, chiar dacă ele au fost aduse acum 300 de ani sunt recunoscute ca şi soiuri locale”, povesteşte Cismaru.

În sine, Mărginimea Sibiului e foarte cunoscută pentru creşterea oilor. Însă această tradiţie dispare, iar astăzi sibienii îi ştiu pe mărgineni drept proprietari de hoteluri, de firme de transport, de comerţ etc.

Drumeţia care uneşte oamenii

După puţină odihnă în mijlocul naturii, o parte alege să coboare pe traseul vechi, cealaltă - să meargă mai departe: 3 km prin satul Tilişca - şi el un sat plin de istorie, atestat documentar încă din anul 1366, cu străzi înguste şi curate. În drum discutăm cu Ilie Dumitru Haralambie Mitea, originar din Sălişte, care a venit cu familia. Spune că şi-a început ziua la biserica din Galeş, „una extraordinar de interesantă”. „Această ieşire pentru mine e o amintire plăcută. Revăd locul după aproximativ 40 de ani, când aici se lucra la cetatea dacică. Suntem foarte bucuroşi că am întâlnit foarte multe familii cu copii mici, purtaţi în spinare, de mânuţă şi îi aduc într-un loc care va rămâne o amintire (...)”, spune el. Bărbatul crede că astfel de iniţiative sunt bine venite „pentru că descoperi arta culinară, faci mişcare, iar pe lângă asta se stabilesc nişte legături între oameni”.

Bogdan şi Cosmina sunt din Sibiu, iar aceasta nu e prima lor drumeţie prin satele judeţului. „Suntem un grup de prieteni din Sibiu. Am mai fost cu asociaţia My Transylvania. Ne place, descoperim sate noi. Chiar dacă suntem din oraş, de foarte puţine ori am venit în împrejurimi ca să cunoaştem satele sau să vedem obiectivele turistice, să gustăm din mâncarea locală”. Tinerii spun că cel mai des preferă muntele în defavoarea litoralului, mai ales că la astfel de evenimente „sunt numai oameni faini, deschişi şi care nu-s gălăgioşi”.

Iar Cristi, care a venit cu familia din Câmpina, spune că e pentru prima dată când a ales să-şi petreacă astfel timpul liber. Nu regretă nimic. Chiar dacă mulţi au preferat în această minivacanţă de 1 mai să meargă „la un mic şi la o bere”, bărbatul zice că nu se poate compara. „Sunt două lucruri total opuse. În primul rând, drumeţia, vezi locuri noi, cunoşti tradiţii noi, mişcarea în aer liber, socializarea, sunt mult mai multe faţă de un mic şi o bere”.

La întoarcere, în curtea familiei Gabel pe participanţi îi aşteptau alte bunătăţi: ciorbă de ştevie cu omletă, tocăniţă de cartofi, o friptură de porc, castraveţi muraţi, sos de usturoi, tocăniţă cu ciuperci, pâine de la o bucătărie locală, prăjitură cu rubarbăr, specifică zonei de aici.

Transylvania Brunch, un mod de a cunoaşte satele

Este al 11-lea an de când Asociaţia My Transylvania organizează astfel de ieşiri, în cadrul unui proiect numit Transylvania Brunch. „Ideea a fost tot timpul să promovăm produse locale, dar ca un mod de a atrage lumea în sat, ca după aia să le arătăm oamenilor satul şi tot ce are valoros, meşteşuguri, tradiţii, soiuri vechi, oameni, poveşti”, ne explică Cristian Cismaru. În anul 2008 a fost organizat primul eveniment, iniţiativa fiind a trei familii, una din Sibiu, alta din Hosman (un sat din comuna Nocrich) şi a treia din Bucureşti. „Toţi avem servicii, lucrăm în timpul săptămânii, iar în weekenduri atragem oamenii în sate. Avem un program din aprilie până în octombrie. Ceea ce e important e că şi gazdele, şi noi o facem din pasiune”, precizează Cismaru.

Într-un sezon, se poate ajunge şi la 100 de „brunch”-uri. Ca să participe la acestea, o persoană achită o taxă fixă, de 75 de lei, pentru copiii de până la 14 ani participarea fiind gratuită. „Ne dorim să vină familii tinere cu copii. Şi aşa se întâmplă. Şi copilul meu e cu mine aici. Cu ei recreăm nişte structuri sociale care s-au pierdut în anii ăştia de tranziţie”.

Cristian Cismaru spune că în acest an asociaţia îşi propune să replice acest proiect - Transylvania Brunch - şi dincolo de Carpaţi, în ceea ce se va numi Oltenia Brunch şi Muntenia Brunch. Mai ales că în acest an se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire.