Cum încearcă marile companii ale lumii să servească persoanelor cu dizabilităţi. Serviciile personalizate oferite de Google, Uber sau AIRBNB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
scaun rotile

Aproape 15% din populaţia globului sau aproximativ 1 miliard de oameni suferă de un anumit tip de dizabilitate, conform statisticilor mondiale. Majoritatea oamenilor afectaţi sunt din ţările dezvoltate. Acest lucru determină companiile IT mari să dezvolte servicii şi produse mult mai accesibile pentru această categorie de persoane.

GOOGLE: La începutul acestui an, în luna ianuarie, compania Google a introdus o funcţie nouă pentru Google Sheets, Google Slides şi Google Drawings - G Suite Braille. Este vorba despre folosirea afişajelor Braille, ceea ce oferă acum posibilitatea citirii şi redactării conţinuturilor de către persoanele care nu văd. Google nu dezvăluie numărul utilizatorilor orbi. Potrivit ONU, în lume există aproximativ 36 de milioane de persoane cu deficienţe de vedere şi 217 milioane cu vedere slabă.

În luna martie Google a promis că serviciul de navigare Google Maps va fi actualizat pentru a fi incluse drumurile destinate pentru deplasarea persoanelor în scaune cu rotile. Ce-i drept, acest lucru va fi disponibil deocamdată în New York, Boston, Londra, Tokyo, Mexico şi Sidney. Desigur că inginerii de la Google promit să extindă geografic acest serviciu.

De asemenea, în acest an gigantul IT a anunţat că va cheltui 20 de milioane de dolari pentru finanţarea a 29 de companii necomerciale care, pentru dezvoltarea propriilor servicii, vor utiliza tehnologii moderne astfel încât să facă viaţa mai uşoară pentru oamenii cu un anummit grad de invaliditate. Pentru aceste granturi pot aplica organizaţii din toată lumea.

UBER: În anul 2014 Uber a prezentat serviciul UberAccess, creat pentru ca oamenii din scaunele cu rotile să poată circula confortabil cu taxiul. Serviciul e disponibil doar în câteva oraşe din SUA şi Marea Britanie.

În vara anului trecut, în New York, un grup de activişti care spuneau că apără drepturile şi libertăţile omului au atacat în judecată compania Uber. Aceştia acuzau compania că în tot megapolisul ar activa doar 200 de maşini de taxi adaptate pentru persoanele în scaune cu rotile din totalul de 58.000 de taxiuri Uber. Dar astfel de conflicte au avut loc în mai multe state americane - Mississippi, California sau Washington. De fiecare dată reprezentanţii Uber au declarat că vor face tot posiblul pentru a majora numărul maşinilor şi a oferi servicii calitative tuturor.

AIRBNB: O altă companie mare Airbnb - o platformă prin care pot fi închiriate camere pentru şederi de scurtă durată - a anunţat pe 15 martie 2018 că va introduce al 21-lea filtru pentru căutarea unei gazde. Astfel, pe lângă opţiunile de bază în care utilizatorii pot selecta dacă odaia trebuie să aibă „aer condiţionat” sau „şampon”, în curând va apărea „parcare pentru persoanele cu invaliditate”, „accesul în toate camerele cu scaunul cu rotile” etc. Acest lucru îi va ajuta pe cei cu dizabilitate locomotorie să-şi găsească mai rapid o gazdă confortabilă din acest punct de vedere.

Înainte de aceasta însă, cei de la Airbnb au cumpărat start-up-ul britanic Accomable - creat de doi ingineri cu atrofie musculară spinală. Iniţial, Accomable era destinat special persoanelor cu dizabilităţi care sunt în căutarea unei gazde. Acum, cei doi specialişti sunt responsabili de acest lucru în cadrul Airbnb. Aceştia au fost însoţiţi la echipa americană de alţi cinci colegi din şapte.

Cele două firme nu au dezvăluit suma tranzacţiei, dar se presupune că investiţiile în Accomable s-au ridicat la aproximativ 400.000 de dolari. În prezent, 1.100 de gazde disponibile prin Accomable pot fi închiriate prin intermediul Airbnb.

România a semnat Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York la 13 decembrie 2006, la 26 septembrie 2007. Trei ani mai târziu, în noiembrie 2010, Parlamentul a adoptat o lege privind ratificarea convenţiei. Documentul stipulează, printre altele, că statele semnatare vor lua măsuri potrivite pentru a promova accesul persoanelor cu dizabilităţi la noi tehnologii şi sisteme informatice şi de comunicaţii, inclusiv la internet. 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite