Cum arată cea mai mare imagine făcută până acum în România, prin combinarea a 1.400 de cadre: „Calculatorul lucra zi şi noapte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare imagine panoramată din România surprinde unul dintre cele mai interesante masive muntoase din ţara noastră şi a fost realizată prin combinarea a peste 1.400 de imagini.

Răspândite odată cu ieftinirea tehnologiei fotografiilor digitale, gigapanoramele sunt imagini rezultate prin combinarea mai multor fotografii care surprind, fiecare, diferite detalii ale unui peisaj, portret şi aşa mai departe.

Combinarea acestor fotografii preluate separat se face cu ajutorul unor programe dedicate, rezultând astfel imagini de mari dimensiuni, dar a căror profunzime este impresionantă. În România, cea mai mare astfel de gigapanoramă a fost realizată în vara lui 2013.

1426 de cadre

În cea mai mare imagine realizată în ţara noastră a fost surprins masivul calcaros Piatra Secuiului, de lângă satul Rimetea (judeţul Alba). Cel care a realizat fotografia s-a poziţionat în ziua de 31 august 2013 pe un platou vizavi de acest masiv muntos. A folosit aparatură de ultimă generaţie şi un teleobiectiv puternic (lungime focală de 800 de mm), care au fost plasate pe un cap robotic dedicat realizării de gigapanorame. Acest cap robotic pe care este amplasat aparatul de fotografiat are rolul de a ”mişca” aparatul cu maximă precizie, astfel încât imaginile preluate să poată fi mai apoi combinate.

La Rimetea, Szilágyi-Palkó Pál, fotograf din Cluj-Napoca, a setat acest cap robotic să ”plimbe” în aşa fel aparatul foto încât să împartă peisajul în 1.426 de fotografii (23 de rânduri a câte 62 de fotografii). Procesul de preluare a imaginilor a durat trei ore şi 15 minute, după cum avea să povestească mai apoi fotograful de la Transilvanart pentru nikonisti.ro, parteneri în acest proiect.

În cazul în care pe dispozitivul dumneavoastră nu se afişează în mod corect cea mai mare imagine realizată în România, accesaţi linkul acesta

Plus alte câteva zile

După preluarea imaginilor pe teren, partea a doua a realizării celei mai mari gigapanorame a presupus combinarea fotografiilor într-una singură. A fost nevoie de îmbunătăţirea performanţelor calculatorului pe care a fost realizată această operaţiune. „Cu 16 Giga RAM, după nenumărate setări, teste şi zile întregi în care calculatorul lucra zi şi noapte, am reuşit să îmbinăm în final pozele într-o singură panoramă, un fişier mare de 150 de Gb. După crop, eliminarea layerului alpha şi îmbinarea layerelor, aceasta mărime a scăzut la 54.8 Gb“, a povestit mai apoi fotograful clujean pentru nikonisti.ro. Rezoluţia finală a fotografiei este de 19,23 Gb. Spre comparaţie, cele mai răspândite telefoane performante realizează imagini cu o rezoluţie de 12 Megapixeli, adică de peste 160.000 de ori mai mică decât cea a imaginii în discuţie.

În acest moment, cea mai mare panoramă realizată la nivel mondial are 53 de Gigapixeli, fiind realizată de în primăvara acestui an de către producătorul auto Bentley, ai cărei reprezentanţi au fotografiat cel mai recent model al lor în Dubai.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite