Cristian Pavel, director tehnic al Tursib Sibiu şi una dintre persoanele aflate în cercul de prieteni ai preşedintelui Iohannis, s-a spânzurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Pavel (foto medalion) era director tehnic al societatii Tursib
Cristian Pavel (foto medalion) era director tehnic al societatii Tursib

Cristian Pavel, directorul tehnic al societăţii de transport în comun de la Sibiu, Tursib, şi o persoană aflată în cercul de prieteni ai preşedintelui Klaus Iohannis, a fost găsit spânzurat în cursul zilei de miercuri.

Cristian Pavel a fost găsit chiar în casa părinţilor săi de către soţia sa, consilierul local FDGR Anita Pavel. Aceasta l-a văzut ultima dată în cursul zilei de luni, când acesta a mers la casa părinţilor, unde se făceau diferite lucrări de amenajare. Nu i s-a părut nimic suspect în faptul că nu a venit acasă pentru că bărbatul supraveghea acolo lucrările şi obişnuia să mai rămână peste noapte. 

Poliţiştii spun că în cauză nu sunt suspiciuni de omor. ”Cercetarea la faţa locului a fost efectuată de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu iar până în prezent din verificările efectuate nu există suspiciuni cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni cu violenţă”, spune Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. 

Cristian Pavel nu a lăsat niciun bilet prin care să-şi justifice gestul. Acesta şi soţia sa, Anita Pavel, erau destul de apropiaţi de familia prezidenţială, fiind în cercul de prieteni al soţilor Iohannis. 

Vă mai recomandăm:

Comisar şef din cadrul Poliţiei Sibiu, condamnat la 6 luni de închisoare cu amânare după ce s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţa definitivă în cazul comisarului şef Răzvan Prislopeanu, cel care în anul 2012 s-a urcat băut la volan după care a provocat un accident rutier.

Clanurile interlope ale Sibiului. Dosarul grupării Lenis, în instanţă de aproape 5 ani

Dosarul celei mai mari grupări de crimă organizată destructurată în ultimii ani la Sibiu se judecă la Tribunalul Alba de aproape 5 ani.

Daniel Cioabă, regele romilor din România, amendă penală într-un dosar de evaziune fiscală

Daniel Cioabă şi femeia cu care acesta străieşte, Simeria Radu, au primit o amendă penală de 13.000 de lei şi au de plătit statului 66.092 de lei într-un dosar de evaziune fiscală. Decizia nu este definitivă.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite