Cristi Pustai, printre favoriţii lui Copos pentru a prelua Rapidul

Cristi Pustai, printre favoriţii lui Copos pentru a prelua Rapidul

Cristi Pustai. Foto: Adevărul

Nebunia de pe banca tehnică a Rapidului nu este o noutate. Clubul din Grant a fost mereu un malaxor de antrenori, iar situaţia lui Marius Şumudică face parte dintr-un astfel de puzzle. Noutate este însă faptul că s-a ajuns în situaţia în care şi patronatul, George Copos, şi antrenorul, Marius Şumudică, să-şi dorească despărţirea.

Ştiri pe aceeaşi temă

CITEŞTE ŞI:

Pustai: "Vrem revanşa în faţa Oţelului"

Voinţa mai primeşte un sezon stadionul Municipal

Principalul candidat pe lista lui George Copos este Mircea Rednic, antrenor în acest moment la Khazar Lankaran, dar cu şanse minime de a-şi îndeplini obiectivul, titlul în Azerbaidjan, astfel că poate veni fără probleme din vară. Şanse mari are şi Cristi Pustai, acesta din urmă avînd sprijinul preşedintelui Dinu Gheorghe, conform gsp.ro.

În ultima vreme, între Rednic şi Copos ar fi avut loc mai multe discuţii telefonice, ca de fiecare dată, de altfel, atunci cînd în Giuleşti apăreau probleme, iar patronul se gîndea la alt antrenor. "Le-am spus celor de la Rapid că nu vor mai cîştiga nici un trofeu fără mine", declara Mircea Rednic în iarnă, cînd Copos se gîndea deja că Şumudică ar putea claca.

Mircea Rednic, 49 de ani, e plecat din România de doi ani, timp în care a antrenat pe Alania Vladikavkaz, liga a doua rusă, cu care a pierdut la mustaţă promovarea în prima ligă, iar acum e la Khazar Lankaran, în Azerbaidjan. Cu el antrenor, Rapid a cîştigat titlul de campioană în 2003, iar dacă preia din nou echipa, ar fi al patrulea mandat.

Profesor de matematică, Cristi Pustai, 46 de ani, este cel mai vechi antrenor care activează în acest moment la o echipă din Liga 1, fiind din 2007 la Gaz Metan Mediaş. Este pentru a doua oară cînd numele său este vehiculat în legătură cu Rapid.

Ambii antrenori sînt în acest moment sub contracte pînă la vară.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările