Creştinii îi sărbătoresc, astăzi, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Superstiţii din popor ca să ne meargă bine

Creştinii îi sărbătoresc, astăzi, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Superstiţii din popor ca să ne meargă bine

Crestinii ii sarbatoresc pe 29 iunie pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Sursa foto www.crestinortodox.ro

Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc, pe 29 iunie, pe Sfinţii Petru şi Pavel, apostolii consideraţi cei mai importanţi ucenici care au propovăduit Evanghelia. Aproximativ 500.000 de români îşi serbează astăzi onomastica.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Vechile tradiţii populare îl consideră pe Sfântul Petru patronul agricultorilor, cel care este ”răspunzător” de starea finală a recoltelor. Sfântul Petru este cel care controlează căldura şi ploaia, spun tradiţiile, putând trimite grindină pe culturile celor nerespectuoşi. 
 
”Fiind o sărbătoare de mare însemnătate pentru calendarul agricol, paza împotriva grindinei se realiza prin venerarea Sfântului în cele trei zile de nelucrare, cu începere din 29 iunie. Ca valoare simbolică, până acum se interzicea scuturarea merilor, pentru a se feri de căderea peste holde a grindinei, având dimensiunile fructelor respective. Ca şi de Drăgaică, acum este momentul când încetează să mai cânte privighetorile şi cucul”, scrie Antoaneta Olteanu în volumul ”Calendarele poporului român”. 
 
Femeile au ”dezlegare” la mere, pistruiaţii se spală la miezul nopţii
 
Potrivit sursei citate, se spune că nicio femeie nu trebuie să mănânce mere până în această zi, pentru că face mare păcat şi îi supără pe morţi. După această zi, femeile tinere pot mânca mere însă cele bătrâne trebuie să aştepte până la sfântul Ilie. 
 
În ziua de Sânpetru se duc la biserică mere, zarzăre, colivă de grâu iar, cine are, şi miere în faguri. La Sfântul Petru se taie un pui de găină iar omul, când îl aruncă, spune ”să fie pentru pagubă”. 
 
Tot acum, oamenii pistruiaţi se spală cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul, ”căci se tem să nu fie socotiţi judovi, şi aşa petele de pe faţă li se pot înmulţi”. 
 
Se spune că, dacă va tuna sau va fulgera în această zi nucile şi alunele nu vor avea miez sau vor fi viermănoase.
 
O jumătate de milion de români îşi serbează astăzi onomastica
 
Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aproximativ 500.000 de români îşi aniversează onomastica cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
 
Potrivit unui comunicat al ministerului, dintre cei 499.657 de români ce-şi sărbătoresc sâmbătă, 29 iunie, ziua numelui, 376.881 sunt bărbaţi iar 122.776 sunt femei.
 
Cele mai frecvente nume întâlnite la bărbaţi sunt Petru (134.005 români poartă acest nume), Petre (68.259 de persoane poartă acest nume) şi Paul (nume purtat de 77.661 de români).
 
De asemenea, alte 36.112 persoane se numesc Petrică, 32.314 poartă numele de Pavel, 17.725 pe cel de Petrişor iar 4.560 se numesc Petronel.
 
Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica astăzi 47.277 poartă numele de Paula, 34.973 pe cel de Petronela, 23.693 se numesc Petruţa iar alte 15.450 – Paulina.
 
La acestea se adaugă cele 694 de femei ce poartă numele de Paulica, respectiv cele ce se numesc Petriţa (310) sau Pavelina (306).
 
Statisticile existente la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul M.A.I. indică şi faptul că 62 de persoane se numesc Pătra, iar alte 11 Pauliana.
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările