Centrul de Colectare RoRec se deschide vineri la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul de colectare DEEE din Sibiu va fi inaugurat vineri, 18 octombrie 2013 şi este al 26-lea din Reţeaua Naţională de Colectare RoRec.

Acesta este situat în Sibiu, pe strada Henri Coandă (lânga Trans Agape) şi, potrivit iniţiatorilor, ”oferă un serviciu coerent pentru sibienii care vor să renunţe la deşeurile electrice în mod corect, respectând comunitatea din care fac parte, legislaţia şi mediul înconjurător. În plus, centrul de colectare de la Sibiu va fi primul din România 100% ”green”, pentru că energia electrică necesară este asigurată printr-o baterie de panouri fotovoltaice, cu gestiune automată”.

“Mulţumim autorităţilor locale care răspund pozitiv într-un număr tot mai mare iniţiativei noastre. Pentru noi este un semnal clar că tot mai mulţi cetăţeni conştientizează importanţa pe care o au colectarea şi reciclarea corectă a acestor deşeuri, o acţiune firească pentru bunul mers al oricărei comunităţi.”, a declarat Liviu Popeneciu, preşedinte  al Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec.

Lansarea acestui centru este însoţită de acţiuni pentru antrenarea populaţiei, cu scopul de a înţelege mai bine şi a conştientiza importanţa pe care colectarea selectivă a acestor deşeuri o are pentru comunitate. Astfel, sâmbătă şi duminică, 19-20 octombrie 2013, vor avea loc acţiuni de colectare de la domiciliu şi de la instituţii, precum şi colectarea la noul centru si la alte 10 puncte provizorii din municipiu. Astfel la cele 11 punctele de colectare, se pot preda deşeuri electrice pe 19 şi 20 octombrie, între orele 10.00-18.00 si vor fi amplasate in toate cartierele sibiene

Pentru programarea comenzilor de colectare gratuită de la domiciliu, instituţie sau sediu de firmă a deşeurilor electrice grele sau voluminoase, în zilele de 19 şi 20 octombrie a.c., cetăţenii sunt invitaţi să apeleze, zilnic între orele 9.00-17.00, numărul  0756 036 208, disponibil permanent, sau la TelVerde 0800 444 800, în regim gratuit. 

Toţi deponenţii vor participa la tombola cu premii – 3 frigidere, 3 maşini de spălat, 5 cuptoare cu microunde digitale şi 5 aspiratoare. Premiile vor fi oferite prin tragere la sorţi care va avea loc duminică, 20 octombrie 2013, începând cu ora 19.00, la standul RoRec ce va fi amplasat lângă Primăria Sibiu. 

Sibienii vor avea prilejul să sărbătorească lansarea acestui nou serviciu în seara zilei de 19 octombrie 2013, la concertul “Recycling Rocks!“, cel mai green eveniment al anului, începând cu ora 19.00, în Piaţa Mică din Sibiu, alături de Domino şi Cargo.  

Vă mai recomandăm: 

Regal al filmelor din toate colţurile lumii, la Astra Film Fest  2013

Evenimentele culturale ale Sibiului, direct pe smart-phone-uri. Aplicaţia va afişa în viitor şi locurile de parcare din oraş

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite