Ce şanse sunt să fie prins acum un criminal din anii 90. Cum s-au schimbat tehnicile de investigare în dosare cu autor necunoscut
0
Chiar dacă mulţi sunt sceptici, specialiştii spun că sunt în continuare şanse să fie identificaţi autorii unor infracţiuni cu violenţă comise în anii `90, spre exemplu. Tehnologia modernă şi bazele de date complexe pot duce la rezultate la care nimeni nu ar fi sperat în anii de după Revoluţie.
Campania ”România infractorilor necunoscuţi”, derulată de cotidianul „Adevărul“, a pornit de la un detaliu statistic înfricoşător: la nivel naţional există aproape 600.000 de infracţiuni de cercetare şi încadrate de oamenii legii la categoria AN (autor necunoscut). Dosarele s-au acumulat în ultimii 26 de ani.
Campania continuă astăzi cu un material în care Alexandru Georgescu, prim-procuror al Parchetului Capitalei, şi comisarul-şef Radu Gavriş, şeful Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, explică modul în care au evoluat tehnicile de investigare în dosarele clasate iniţial cu AN şi ce şanse mai avem astăzi, spre exemplu, să prindem autorul unui omor din anii `90.
Haosul de după Revoluţie
Cele mai multe omoruri rămase cu AN, spun specialiştii, datează din anii de imediat după Revoluţie, când nu doar reorganizarea Poliţiei şi recâştigarea autorităţii acesteia au fost extrem de complicate, ci şi infracţiunile cu violenţă „au explodat“.
„Au fost perioade în istoria Bucureştiului, mă refer după 1990, când au fost înregistrate cele mai multe omoruri cu autor necunoscut, când Poliţia nu avea pur şi simplu niciun fel de autoritate, după căderea lui Ceauşescu. Ştiu colegi care spuneau că un an de zile au stat şi au jucat zaruri în birou, dacă mergeai pe teren în uniformă riscai să fii bătut pe motiv că eşti miliţian. În primii ani după 1990 a fost o perioadă mai încărcată, au apărut crimele între chinezi, clanurile romilor, clanurile din Republica Moldova, omoruri între kurzi, kurzi cu turci, pe trafic de droguri în special se certau. Nu numai Poliţia, toate autorităţile statului erau neobişnuite cu astfel de evenimente. Încetul cu încetul, aceste lucruri s-au reglementat“, spune comisarul-şef Radu Gavriş.
Cum se luau amprentele
Metodele de cercetare nu erau nici ele foarte evoluate, iar riscul ca acestea să nu dea rezultatele scontate era incomparabil mai mare ca acum. „Amprentarea se făcea cu cerneală, tuş, era un criminalist şi, dacă nu era dibaci şi punea o cantitate prea mare, nu ieşea. După aceea au fost trecute în baza electronică. În anii respectivi nu aveam ADN-ul, de exemplu, se făceau grupele de sânge. Acum grupa de sânge e o chestie extrem de relativă şi de păguboasă pentru că dacă sângele e foarte puţin alterat îţi dă altă grupă“, spune Alexandru Georgescu, prim-procuror.
Comisarul şef Radu Gavriş explică şi cum erau prelucrate probele de sânge, până la apariţia anlizei ADN: „Sângele intră în putrefacţie primul. El stricându-se, elementele care constituie grupa se distrug şi automat. Nefiind toate, rişti să-ţi dea altă grupă şi, automat, rişti să elimini pe cineva. Găseai zero la faţa locului sângele autorului, îl eliminai pe unul, dar nu ştiau niciodată sigur dacă chiar e zero“.
Urme şi microurme
Şi urmele se prelucrau mult diferit faţă de ceea ce permite astăzi tehnologia modernă. „Cărţile mai vechi spun că, atunci când împuşti pe cineva, odată cu glonţul ies şi gaze, pulberi, diverse elemente, care se imprimă pe piele, factori suplimentari se numesc. Cărţile mai vechi scriu că factorii suplimentari pot fi găsiţi doar dacă tragi de la maximum 1 metru şi jumătate, doi. Noi am făcut trageri experimentale acum vreo 3 ani şi, prin analiza ţintelor în care am tras, în analiza de laborator, s-au găsit factori suplimentari până la 12 metri. Mijloacele de analiză s-au îmbunătăţit, pentru că şi atunci când au fost scrise acele cărţi tot până la 12 metri ajungeau, dar ştiinţa nu era capabilă să le deceleze. La accidentele rutiere sunt softuri acum care îţi reconstituie accidentul pe baza măsurătorilor, îţi fac un fel de desen animat şi poţi să vezi din ce unghi vrei accidentul, din perspectiva şoferului, a victimei, de sus, de jos“, explică Alexandru Georgescu.
„Apoi avem microurmele. Înainte nu existau analize pe aşa ceva, acum se pot face analize, de exemplu, de pe hainele victimei. Vă dau exemplu de un accident rutier, dacă cumva rămâne puţin cauciuc se pot compara. Eu la Jean Monet am făcut analiză pe scotch-ul găsit în casă şi pe scotch-ul cu care erau învelite grenadele îngropate al Cişmigiu. La acea expertiză ne-a scot Institutul de Criminalistică faptul că acel scotch prezenta un defect din fabricaţie, şi unul, şi altul, adică erau din acelaşi lot“, adaugă şi comisarul şef Radu Gavriş.
Bazele de date
Situaţia a început să se aşeze prin 1998-1999, odată cu achiziţionarea AFIS-ului, cel care conţine baza de date cu amprentele suspecţilor, apoi au apărut analizele ADN şi, ulterior, foarte multe informaţii din mediul virtual.
„Cel mai rentabil pentru noi este să găsim o amprentă, pentru că baza este de 800.000 sau 1 milion de oameni amprentaţi, cu alte cuvinte ai unde să cauţi, pe când al ADN ai 25.000-30.000 care au formula în baza de date, deci baza de date este foarte mică. Am avut şi norocul ăsta. România, prin autoritatea ei, Institutul Naţional de Criminalistică, este racordată la un sistem de verificare automată, verifică în bazele de date a 11 ţări, automat. Evident că nu prea vin elveţienii să comită infracţiuni în ţară, deşi niciodată nu poţi să spui niciodată, dar există şi mulţi români care au fost amprentaţi în Germania, Franţa, Italia, şi automat putem să verificăm. Evident că mai există şi posibilitatea să trimitem la Interpol şi să verificăm în bazele de date“, spune Radu Gavriş.
Tot el mai spune că să verifici pe cineva la Evidenţa Populaţiei în 2000 era o aventură: „Erau nişte fişe, nişte cartoteci, era complicat. Acum orice poliţist de pe calculator cu user, parolă, cu preabrobare are acces. Ca să nu mai vorbim de multe alte baze de date pe care poliţia le-a dezvoltat, de la baza de date cu amprentele, cu ADN-ul, persoane urmărite, maşini urmărite, paşapoarte, regimul permiselor, toate astea sunt pe calculator, iar înainte trebuia să ştii numărul, să suni, să verifice cineva, care poate greşea poate nu greşea. Gândiţi-vă că primul calculator a fost cumpărat în 2002 la Poliţia Capitalei. În 2000, când am intrat eu în Poliţie, scriai de mână şi dădeai dactilografei să-ţi dactilografieze. Acum dacă a picat net-ul sunt dezorientaţi“, explică Gavriş.
„Nu aveai cu ce să faci o cercetare“
Şi modul în care sunt puse cap la cap probele e foarte important, mai spune Radu Gavriş. „Modul de prezentare al probelor e foarte important. În 2004, domnul prim-procuror ne-a solicitat să facem o planşă pe care să reconstituim o stradă şi pe stradă să poziţionăm martorii, cam cum erau puşi, care erau sursele de iluminat de pe acea stradă, pe unde au venit autorii şi pe unde au plecat. Declaraţiile erau destul de complicat de citit şi acea hartă ne-a luat 4 zile şi vreo jumătate de kilogram de lipici. Acum se face totul electronic. În 1990 nu aveai cu ce să faci o cercetare, iar cercetarea la faţa locului dura câteva ore. Au fost cazuri în care nu terminasem cercetarea la faţa locului dar prinsesem autorul şi îl arestase instanţa. Aţi văzut în filme apare un detectiv care lucrează la omoruri care vine frumos, ia acea mănuşă albastră din filme şi încalcă toate regulile din practică, ia exact o ceaşcă şi spune: «Vezi că aici e amprenta autorului». Ideea e că noi nu avem de unde să ştim pe ce a pus autorul mâna, colegii mei îşi petrec zile într-o încăpere şi tratează absolut tot“, explică şeful de la Omoruri.
Acesta spune ca da, categoric, noile metode de lucru, tehnologia, dau şanse ca şi acum, spre exemplu, să fie identificat autorul unei crime din anii `90. „Acum 3 ani am procedat o reevaluare a tuturor dosarelor din care s-au ridicat urme, şi mă refer la amprente, urme care pot fi exploatate din punct de vedere al ADN-ului, încă nu am terminat. Se iau planşee vechi făcute, se iau acele urme, se reevaluează de către specialişti. Acea reevaluare a urmelor a condus la soluţionarea a trei dosare cu autor necunoscut din cele 26 în care în prezent avem urme papilare. Încă nu am terminat. Toate aceste urme vor fi reevaluate, apoi trimise către Interpol, tot în speranţa că vom avea de undeva un indiciu“, mai spune Radu Gavriş.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
