Ce înseamnă România pentru ungurii din secuime: „Mă simt ungureşte, nu româncă. Părinţii sunt unguroaică”

Ce înseamnă România pentru ungurii din secuime: „Mă simt ungureşte, nu româncă. Părinţii sunt unguroaică”

Limba romana este considerata limba straina de multi locuitori din Secuime - FOTO Arhiva Adevărul

O discuţie simplă în limba română, pe plaiurile Ţinutului Secuiesc, se transformă într-o adevărată încercare pentru mulţi locuitori de aici. Copiii recunosc că li se predă la şcoală limba ţării lor, chiar şi câte trei - patru ore pe săptămână, dar asta nu le este suficient pentru a putea să te înţeleagă sau să-ţi răspundă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei mari, fie refuză categoric dialogul în română, fie sunt la polul opus: li se pare anormal să nu cunoşti limba ţării în care te-ai născut.
 
În parcul din Odorheiu Secuiesc, pe o bancă, o discuţie cu o adolescentă eşuează înainte de a începe. „Nu vorbesc româneşte”, ne răspunde cu accent unguresc. Aceeaşi replică o auzim, apoi, şi de la alte tinere, pe străzile din oraş. Într-un grup de copii, o găsim de Szolomi Kordos, 11 ani, clasa a V-a. Reuşim cu greu să ne înţelegem, nu însă şi cu colega ei, căreia fata îi explică în ungureşte ce vrem, pentru că nu vorbeşte româna deloc. „Sunt la o şcoală în ungureşte. Facem română la şcoală, şase - şapte ore pe săptămână. Mă simt ungureşte, nu mă simt româncă. Părinţii sunt unguroaică”, ne explică Szolomi Kordos. 
 
Moniko Mihai (33 de ani), unguroaică, este învăţătoare la şcoala generală din localitatea Sub Pădure, un sat din apropiere de Miercurea Ciuc. Predă la clasa de limba maghiară, unde copiii fac trei ore de limba română la clasa 0 şi patru ore la clasa I. Recunoaşte că micuţii nu prea ştiu româneşte:
E ca a doua limbă româna, nu ca străină, nu. Copiii nu prea vorbesc româneşte, aud 
limba română numai aici în şcoală, acasă nu vorbesc şi nu au cum să învaţă aşa. Numai la şcoală aud, acasă nu se vorbeşte deloc.
 
Moniko Mihai
educatoare în localitatea Sub Pădure din judeţul Harghita 
 
În Miercurea Ciuc, panourile sunt pline de afişe în limba maghiară. Pe sediul Primăriei din localitate, este trecută mai întâi denumirea instituţiei în limba maghiară şi, abia apoi, cea în limba română. Jucând rolul unor părinţi români care se mută la Miercurea Ciuc, aflăm de la Inspectoratul Şcolar că aici există un singur liceu românesc, plus încă o altă clasă, la un alt liceu. 
 
Româna şi maghiara, obligatorii la angajare
 
Adevăratul şoc vine, însă, când ajungem în curtea unei şcoli din centrul oraşului. Copiii de clasa a VI-a nu ştiu să lege două cuvinte în româneşte, iar ca să ne spună câte ore de română fac pe săptămână, îşi întreabă în prealabil colegii, în limba maghiară, apoi stau şi se gândesc minute în şir.
 
Pe Floarea Colcear (53 de ani), româncă din Bacău stabilită, din 1980, cu familia la Miercurea Ciuc, experienţa noastră aici nu o surprinde. Ca să poată trăi normal în secuime, a trebuit, la rândul ei, să înveţe limba maghiară.
 
„Ştiu maghiară, am învăţat, a trebuit, sigur că da, şi e şi pentru binele nostru. Ştim să ne înţelegem oriunde, ne descurcăm aşa, pe cât se poate, dar strictul necesar îl ştim. În privinţa angajărilor, să ştiţi că asta e foarte greu, căci dacă nu ştii ambele limbi, nu poţi să te descurci. Adică nu poţi să te încadrezi la locul de muncă. Se cer, pur şi simplu, ambele limbi. Dacă nu ştii, rişti să fii respins. Pe la magazine, la instituţii publice, se mai întâmplă să nu vorbească decât maghiară. Aşteaptă, în primul rând, să le vorbeşti în maghiară şi, după aia, dacă vede că nu merge, atunci trec la română”, ne explică femeia.  
 
„Nem tudom. Nu ştiu ce zici”
 
La Sfântu Gheorghe, imagini desprinse parcă din acelaşi film. La Inspectoratul Şcolar ni se spune că e un singur liceu românesc, iar pe stradă tinerii abia „rup” câteva cuvinte în româneşte. Retikin Cziozite, elevă în clasa IX-a la Liceul de Artă, stă mult să se gândească cum să ne spună în româneşte ce vârstă are: „Fac română la şcoală, 3 ore pe săptămână. Nu ştiu foarte multe. Acasă nu vorbim româneşte, la şcoală, la ora de limba română, şi atât. Limba română foarte grea”. 
 
Tunde Ebolya Casoth, muncitor sezonier, recunoaşte scurt că vorbeşte româneşte „numai puţin” şi că acasă se discută doar în ungureşte. Puţin mai încolo, o găsim pe Casandra, 13 ani, însă discuţia e scurtă. O întrebăm dacă ştie româneşte, iar răspunsul e „egy kicsit” (un pic - n.r.), iar când vrem să aflăm dacă 

mai are fraţi, ne răspunde scurt: „Nem tudom. Nu ştiu ce zici”. 

Iar cazurile lor, alese pe stradă, la întâmplare, nu sunt deloc izolate.
 
Oamenii maturi, cei care ştiu şi limba română, cunosc foarte bine realitatea. „Nici nu-i de mirare, fiindcă dacă vorbesc ungureşte acasă, la şcoală ungureşte, pe stradă ungureşte, nu are unde să învaţă. La şcoală, învaţă, dar asta nu-i destul. Pentru asta, ar trebui să mai facă ore, un fel de meditaţie pe limba română. Nici eu n-am ştiut, până nu am intrat la fabrică, unde am lucrat 25 de ani aproape. Şi acolo, de la colegi, între colegi, am vorbit româneşte, ungureşte, între ei am învăţat”, ne spune Fevronia Keresztes (58 de ani, foto dreapta). 
 
„Dacă treci graniţa judeţului, eşti pierdut”
 
Femeia este de părere că situaţia nu este normală: „Ba dimpotrivă. Şi în Ungaria, românii de acolo ştiu foarte bine ungureşe. Mai ales în jurul lui Gyula (localitate aflată în imediata apropiere de graniţia României cu Ungaria), unde este şi liceu român, şi sunt foarte mulţi români. Am trăit puţin şi acolo, majoritatea vorbesc ungureşte. Au învăţat, fiindcă au înţeles că, dacă nu învaţă limba ţării în care trăiesc, nu poate să meargă mai departe”.


Silvia Pop (63 de ani), unguroaică din Odorheiu Secuiesc, spune că tinerii din Secuime au o mare problemă odată ce trec „graniţa” judeţelor, tocmai din cauza necunoaşterii limbii. „Trebuie să ştii româneşte, că dacă treci graniţa judeţului, între ghilimele, atuncea eşti pierdut, dacă nu ştii limba română. Şi, după mine, nu-i nimic naţionalist în chestia asta. Sunt familii care zic că nu, că nu, dar să ştii măcar limba ţării tale e absolut obligatoriu după părerea mea şi învăţământul e tare greu pentru că nu se învaţă limba română jucându-te, adică să fie mai uşor, vi-l pune ca o limbă străină, pentru tine e străină dacă ai limba maternă maghiară, nu?”, spune femeia.  
 
„Şi de ce, mă rog, scrie şi în ungureşte”
 
Vîlcele, sat aflat în apropiere de Sfântu Gheorghe, e plin de steaguri româneşti. Multe sunt rupte, dar parcă se-încăpăţânează să fluture bucăţi de roşu, galben şi albastru, în satul care are la intrate plăcuţă cu denumirea şi-n română, şi-n maghiară. „UDMR a făcut o chestie aici, în satul ăsta, Vîlcele. Cu tot cu ţigani, 99 la sută sunt români. Doar vreo cinci - şase căsătorii, şi alea mixte. Şi de ce, mă rog, scrie şi în ungureşte”, spune Octavian Vlădărean (62 de ani), român din Vîlcele.
 
Locul de muncă, o unitate militară, nu l-a obligat să înveţe maghiara, însă „soţia şi copiii ştiu maghiara la perfecţie. Nevastă-mea a lucrat în comerţ, vrând-nevrând a învăţat. Nu a fost forţată, vrând-nevrând prinzi. Aşa şi eu ştiu, dar numai să înjur”, spune bărbatul. 
 
Iar la Araci, sat aflat după Vîlcele, spre Braşov, Elena Pavel (63 de ani, pensionară, româncă), pune scurt punctul pe i: E bine în Secuime, dar de autonomie nici poveste. „În Secuime e cel mai bine. Am locuit la Braşov 36 de ani, m-am mutat la Araci de 16 ani, cel mai bine e la casa ta, să deschizi tu poarta ta, uşa ta. Ungurii sunt mai buni ca românii, te înţelegi mai bine cu ei. Eu am prieteni şi unguri, şi români, şi ţigani.
Cu autonomia nu-s de acord. Stau în România, România e a noastră, nu-i a lor. Şi 
noi aici avem bătrâni de 90 de ani, unguri, care nu vor să vorbească (româneşte - n.r.). Ştie dacă îl înjuri, ştie despre ce e vorba, dar ca să spună  «bună ziua» nu vor. Ăştia nu sunt ai noştri, să se ducă unde vor, asta e România noastră”. 
 
Elena Pavel, locuitoare din satul Araci, judeţul Covasna 
Vă mai recomandăm: 
 
 
Cu puţin timp înainte de intrarea în campanie electorală, liderii UDMR au depus în Parlament un nou proiect privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Jurnaliştii „Adevărul” au vrut să afle cum a ajuns acest proiect în inima Secuimii, în Harghita şi Covasna, la oamenii de rând. Părerile lor sunt împărţite.
 
 
În ziua de 20 mai m-am întors din concediu. Deşi am fost în secuime şi aveam la dispoziţie posturi ungare de televiziune, nu m-am uitat la ele, (nici la cele româneşti), am vrut să mă detaşez şi fizic şi psihic de evenimentele din lume, doar uneori mai ascultam ştiri la radio. Aşa că, în seara acelei zile, butonând la aparatul tv, am dat de un post maghiar de ştiri.
 
 
20 de consilii locale din judeţele Mureş, Covasna şi Harghita au votat un memorandum pentru înfiinţarea Ţinutului Secuiesc cu statut autonom. Consiliul Local din comuna Ghindari, judeţul Mureş a semnat şi el. Hotărârea luată de consilierii locali mureşeni a fost atacată deja în contencios administrativ de Prefectura Mureş.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: