CAMPANIE: Locuitorii de pe Gârlei nu ies din case din cauza unui crater

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craterul le dă mari bătăi de cap sibienilor de pe Gârlei
Craterul le dă mari bătăi de cap sibienilor de pe Gârlei

Ca să ajungi în cartierul Ştrand dinspre zona centrală a oraşului cea mai scurtă cale de acces se face cel mai uşor coborând pe strada Transilvaniei şi virând la stânga pe strada Gârlei.

Novicii care preferă să vorbească la telefonul mobil sau să meşterească pe la sistemul audio după ce au intrat pe Gârlei o să înghită cu siguranţă în sec în momentul în care, după ce mai apasă şi pedala acceleraţie, se trezesc în cel mai fericit caz, cu una din roţi în capcana de pe partea dreaptă în sensul de mers spre Ştrand.

O groapă ce tinde să devină crater în toată regula i-a speriat până şi pe locuitorii din zonă. Sibianca Vlad Angela, care locuieşte la imobilul cu numărul opt a ieşit în faţa porţii să îşi spună năduful reporterului Adevărul de Seară, chiar în această dimineaţă, când a văzut că cineva face fotografii la „frumuseţea” din faţa casei sale. „O daţi la ziar? Poate vede şi primarul groapa cu ocazia asta. Sincer că spun într-o zi mi-a zburat o piatră pe la ureche după ce un şofer a trecut cu viteză prin groapă. Când plouă nici nu mai plec de acasă. Păi de câteva ori m-am trezit stropită din cap până în picioare de la apa strânsă în groapă. Anul trecut au turnat nişte mixtură de asflat în ea, dar s-a stricat din nou după nici o lună” a povestit vădit supărată Vlad Angela.

Lăţimea contează
Groapa de pe Gârlei are şanse mici să fie ratată de şoferi,  iar dacă de pe sens opus vine altă maşină atunci autovehiculele nu au decât varianta de a trece cu roţile direct prin ea. Groapa are o lăţime de 160 de centimetri, o lungime ce variază între 35 şi 50 de centimetri şi o adâncime ce ajunge şi la 20 de centimetri. Municipalitatea spune că va fi plombată şi această groapă.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite