Calculul de groază făcut de experţi. De ce n-ar putea fi reparat mai devreme de 2020 lotul 3 al autostrăzii Sibiu - Orăştie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începută în iunie 2011, o porţiune de 22,11 kilometri din autostrada A1, situată între limita judeţului Alba şi oraşul sibian Sălişte, are nevoie de reparaţii radicale, în special pentru a opri alunecările de teren. Anul trecut, autorităţile au eşuat în demersul de a remedia defecţiunile. Au reluat acum procedurile, care – în cel mai optimist scenariu – vor stabiliza autostrada la începutul lui 2020.

În cea de-a doua zi de marţi a lunii august 2017, oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au publicat prin intermediul Sistemului electronic de achiziţii publice procedura de achiziţie pentru serviciile de expertizare a lotului 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu, ai căror 22,11 km fac parte din tronsonul A1. Contractul estimat la 3,6 milioane de lei, fără TVA, şi care include şi proiectarea lucrărilor necesare pentru stabilizarea celor 22,11 km a fost anunţat încă de la începutul acestui an.

„A fost demarată în regim de urgenţă procedura pentru achiziţia serviciilor de realizare Expertiza Tehnică a întregului Lot 3 Sibiu - Orăştie (inclusiv punctele de interes Dealul Bucium şi Viaduct Aciliu)“, se arată într-un comunicat al CNAIR, dat publicităţii în 31 ianuarie 2017.

Pe acelaşi subiect, autorităţile au revenit cu un anunţ abia cinci luni mai târziu. „Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că a fost transmisă la ANAP, în vederea validării, documentaţia de atribuire privind realizarea expertizei tehnice şi revizuirea proiectului tehnic pentru finalizarea execuţiei autostrăzii Sibiu-Orăştie, lotul 3, cuprins între km 43+855 — km 65+965“, se arată în comunicatul emis pe 31 mai 2017. Din cauză că documentaţia a avut nevoie de modificări, în realitate procedura de achiziţie a fost lansată abia pe 8 august 2017.

„Chinurile facerii“, în reluare

Este pentru a doua oară când autorităţile centrale demarează o procedură de expertizare şi proiectare a lucrărilor de remediere pe lotul 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu. O procedură similară a fost lansată şi în mai 2016. Deoarece la primul termen de depunere a ofertelor nu s-a înscris nicio firmă, CNAIR a prelungit acest termen. Şi nu o dată, ci de trei ori. În cele din urmă, o companie din Italia a depus o ofertă, prin care solicita 1,66 milioane de lei, fără TVA, pentru expertizele şi proiectele solicitate prin caietul de sarcini. În cele din urmă, însă, CNAIR a anunţat prin intermediul SEAP că licitaţia a fost anulată. Motivul: garanţia de participare la licitaţie a firmei italiene a expirat, în urma extinderii repetate a termenului de depunere a ofertelor.

Autostrada neputinţei

Cei 22,11 km de autostradă în discuţie sunt amplasaţi între satul Cunţa (judeţul Alba) şi oraşul Sălişte (judeţul Sibiu). Lucrările la acest lot au început în iunie 2011, iar circulaţia a fost deschisă în noiembrie 2014. În primele zece luni de funcţionare, însă, deficienţele semnalate atât de autorităţi, cât şi de organizaţiile care monitorizează infrastructura rutieră au fost extrem de numeroase. De la valurile de pământ care, pe o lungime de peste 200 de metri, alunecă înspre calea de rulare în zona dealului Bucium, până la problemele de la baza viaductului de la Aciliu, cel mai înalt viaduct de autostradă din ţara noastră (un kilometru lungime şi o înălţime maximă de 74 de metri). Problemele au culminat cu o fisură a terasamentului, care a dus la închiderea circulaţiei în toamna lui 2015 şi formarea „celebrei gropi de 200 de metri“, din cauza căruia contractul cu constructorii de la Salini – Impregilo SpA a fost reziliat în ianuarie 2016, după achitarea a 602 milioane de lei.

groapa autostrada orastie sibiu foto traian deleanu

Din septembrie 2015 până în octombrie 2016, lotul de autostradă a fost închis din cauza unei fisuri pentru a cărei reabilitare terasamentul a fost demolat pe o lungime de 200 de metri FOTO Traian Deleanu

Circulaţia a fost redeschisă în toamna anului trecut, dar problemele sunt departe de a fi rezolvate. Cel puţin din punct de vedere vizual, cele mai ample deficienţe rămân cele din zona dealului Bucium, unde inclusiv „Adevărul“ a demonstrat cum valurile de pământ alunecă în mod constant către calea de rulare tranzitată cu viteze legale de 130 de km/h. Printre cei care au monitorizat constant aceste alunecări de teren, dar şi celelalte zeci de deficienţe ale lotului de autostradă se numără membrii asociaţiei „Construim România“.

Aceştia au prezentat inclusiv opinii ale unor specialişti din afara ţării, care au avertizat că riscurile producerii unei alunecări ample de teren sunt iminent. „Autorităţile nu realizează riscul, cred că este de glumă. Nu ai cum să ştii dacă autostrada aceea mai ţine sau nu, dar cu cât trece timpul, cu atât creşte riscul de colaps. Se joacă cu bricheta la gura rezervorului“, apreciază Mihai Crăciun, membru fondator al asociaţiei Construim România, modul de abordare al problemelor de pe lotul 3.

Cinci obiective şi un termen estimat: începutul lui 2020

Prin contractul scos acum la licitaţie, CNAIR cere expertizarea întregului lot, pornind de la câteva zeci de deficienţe constatate pe acest tronson în cei doi ani de utilizare. După cum arată şi cei de la CNAIR, lista deficienţelor nu este limitativă. În plus, prin acelaşi contract, CNAIR mai solicită monitorizarea zonelor cu instabilitate. Pe baza expertizei şi a monitorizărilor, CNAIR mai cere elaborarea unui proiect tehnic, după care elaborarea documentaţiei de atribuire pentru contractul de execuţie necesar remedierii defecţiunilor. CNAIR solicită şi asistenţă pe durata desfăşurării procedurii de achiziţie publică pentru execuţie, dar şi asistenţă tehnică pe perioada realizării lucrărilor de remediere.

În timp, toate aceste proceduri înseamnă zeci de luni, calculează şi reprezentanţii asociaţiei  „Construim România“. Termenul de depunere a ofertelor în cadrul actualei proceduri de atribuire a contractului de expertiză şi proiectare este 26 septembrie 2017. În funcţie de numărul de depuneri şi excluzând varianta unor contestaţii, contractul ar urma atribuit în cel mai optimist scenariu la începutul lui 2018. Potrivit caietului de sarcini, expertizarea lotului 3 al autostrăzii trebuie realizată în cinci luni. În următoarele patru luni, pe baza expertizei, trebuie eliberat proiectul tehnic.

Prin urmare, dacă atribuirea şi derularea contractului se vor desfăşura fără probleme, proiectul tehnic ar urma avizat în Comisia tehnico-economică a CNAIR în jurul lunii octombrie 2018. În termen de două luni de la emiterea acestui aviz, autorităţile aşteaptă transmiterea documentaţiei de atribuire a lucrărilor de remediere a deficienţelor, iar în următoarele trei luni trebuie finalizate şi detaliile de execuţie.

Cum, potrivit propriilor estimări ale CNAIR, contractul de lucrări ar urma să fie atribuit în scenariul optimist în jurul lunii martie 2019, rezultă că lotul 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu ar urma să fie finalizat la începutul lui 2020. „CNAIR SA estimează că durata de execuţie a lucrărilor va fi de aproximativ opt luni“, este nota anexată la finalul caietului de sarcini semnat în aprilie anul acesta de conducerea CNAIR. 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite