„Bătrână milionară, caut nepoate moștenitoare“ se joacă în acest weekend la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biletele de la Teatrul din Sibiu pot fi acum tipărite direct de acasă de cumpărători
Biletele de la Teatrul din Sibiu pot fi acum tipărite direct de acasă de cumpărători

Secția Germană a Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu prezintă duminică, 6 noiembrie, ora 19:00, premiera spectacolului „Bătrână milionară, caut nepoate moștenitoare / Millionenschwere Seniorin sucht Erben“ în regia lui Șerban Puiu.

CITIŢI ŞI:

Festivalul de Film Francez poposeşte în această săptămână la Sibiu

Spectacolul de la Secția Germană este o adaptare după piesa „Leading Ladies“ a dramaturgului american Ken Ludwig, câștigător al Premiului „Laurence Olivier“, cea mai înaltă distincție teatrală din Anglia. Portofoliul autorului include, de asemenea, lucrări comisionate de „Royal Shakespeare Company“, precum și trei nominalizări la Premiile „Tony“.

Producția de la Sibiu este o montare fidelă a textului original şi urmărește povestea a doi actori (Leo Clark și Jack Gable) hotărâți să se dea drept nepoatele unei femei în vârstă pentru a obține o parte din averea acesteia. Scenariul spectacolului este construit printr-un comic de situație spumos ce prezintă o suită hilară de complicații amoroase. Din distribuție fac parte actorii Wolfgang Kandler, Natalie Sigg, Daniel Plier, Anca Cipariu, Franz Kattesch, Johanna Adam, Georg Potzolli și Ali Deac, iar scenografia spectacolului poartă semnătura Luanei Drăgoiescu.

Biletele pentru spectacol au fost puse în vânzare la Agenția Teatrală din Bvd. Nicolae Bălcescu nr. 17 și online pe eventim.ro. Costul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere. Spectacolul este jucat în limba germană, cu traducere în limba română și are o durată aproximativă de 2h30min.
Următoarea reprezentație a spectacolului a fost programată luni, 7 noiembrie, ora 19:00.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Sigla Adevărul
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite